Comments (7)

By A.Faith, 7 - April - 2008 17:55

Am citit. M-am gândit. Am numărat până la zece şi ideea a rămas aceeaşi. M-am gândit la altceva, da’ n-am putut trece cu vederea. Uite cum stă treaba : eşti prieten bun cu cineva. O ajuţi când poţi, te ajută când poate. Definiţia prietenie apropiate. Genul ăla de prietenii care chiar crezi că durează. Apoi, conjunctura strică această relaţie, lăsând-o undeva la stadiul de “salut-salut” din când în când. Bun. Acu’ la câteva luni bune de-atunci, de când vă rezumaţi să vă auziţi din joi în paşti, auzi de la terţi că respectiva a fost împreună cu x. Aşa, bravo ei, să fie fericită, ce mă interesează pe mine treaba asta? S-au despărţit? Ah, păcat, dacă tot se-nţelegeau aşa bine. Suferă? Păcat. Hai să-i dau un mesaj s-o mai înveselesc puţin, ca-n vremurile bune. Da’ poate intepretează aiurea. Mai bine las pe mâine.

Care-i de fapt ideea? De ce suferă? De proastă ) Fără supărare, da’ chiar suferi de proastă. În timp ce tu stai şi plângi şi te dai de ceasu’ morţi, el e cu alta. Nu-l cunosc decât din vedere, da’ e tipic smardoi care se crede buricu’ pământului. Mă rog, aş mai zice câteva, da’ n-are rost. Ideea e în felul următor: fată dragă, nu fi proastă!

De ce am scris asta? Ce m-a făcut să-mi bag nasu-n treaba lor? Păi deşteapta vrea să-şi lase serviciul. E în pragul depresiei şi pe lângă faptul că trăieşte ca o fantomă, a mai dat-o şi pe alcool. Sper să te simţi tu şi să nu fiu nevoit să vorbesc eu cu maică-ta.

Voi dacă eraţi în postura mea, ce făceaţi? Nu mi-ar prinde rău un sfat.

Comments (0)

By A.Faith, 6 - April - 2008 0:17

Înainte de toate, înainte de a începe ceea ce vreau să numesc o relatare a unei clipe, vreau un plan. Înainte de a începe îmi fac un plan. Scriu undeva la început toate ideile. Având posibilitatea de a vedea o transpunerea în realitate a unui vis, înainte de a povesti clipa, îmi fac un plan. Mă liniştesc pentru o clipa – o altă clipă, iar o dată expirat aerul din plămâni, repet pentru a treia oară : îmi fac un plan.

De-ar fi să catalogam de la bun început totul ca pe o afacere bună sau rea, n-ar trebui facem nimic. Pur şi simplu să vegetăm şi să lăsăm lumea din jur să facă totul pentru noi. Să vegetăm ? Da, ăsta e termenul prin care poţi defini cel mai bine această idee. Încercând ceea ce puţini au reuşit, totuşi aplic cele spuse anterior şi renunţ la ideea de a judeca înainte prea mult ce va fi după şi o spun : „a vegeta sau a nu vegeta, aceasta-i întrebarea!” N-a spus-o Shakespeare, am spus-o eu.

Încă de la bun început, negăsindu-mi locul potrivit pentru a scrie, judecam ideea că n-ar fi o „investiţie” prea bună să scriu aici. Repetând aceleaşi cuvinte mereu, încerc să mă conving : merită! Repetiţia e mama învăţării la urma urmei. Revenind la ideea imediat următoare acelei clipe, aş vrea să stabilesc iniţial limitele investiţiei. Şi când spun limite, mă refer la cele două sau mai multe puncte care definesc ceva, în cazul de faţă : începutul şi sfârşitul. Iar dacă-ţi cunoşti limitele, pentru binele tău şi-al celor din jur, cea mai bună investiţie ar fi să le depăşeşti. Vechile obiceiuri mor cel mai greu. Asta e de reţinut!

Limitele sunt simple, dar complexe : îmi doresc cercul perfect, alcătuit din două jumătăţi oarecare sau vreau triunghiul, care cu riscurile de rigoare, poate descrie şi el într-un final un cerc. Înainte de a pleca la drum, arunc o privire înapoi, de dragul vremurilor trecute : merită ? Asta vom afla pe parcurs!

Comments (4)

By A.Faith, 26 - March - 2008 12:00

Cine are ochi, să vadă acolo unde numai un robot e atent: Continue reading 'Sincretism'»

Comments (6)

By A.Faith, 1 - March - 2008 15:44

Probabil aţi fost puşi şi voi în această situaţie. Ei bine, cum refuzi un cadou nedorit? Conform codului bunelor maniere, nu e frumos să-l refuzi, cu excepţia acelor cadouri menite să pună presiune pe dumneavoastră sau să vă convingă să treceţi peste anumite principii ori să încălcaţi anumite reguli (pe româneşte, şpagă). Cum ajunge un cadou menit să te bucure un cadou nedorit? În opinia mea, asta se întâmplă atunci când cel care ţi-l oferă nu te cunoaşte suficient de bine. Sunt şi cazuri în care respectivul are un simţ al umorului deviant de «bine» dezvoltat şi atunci în spirit «de glumă» îţi oferă în dar cele mai tâmpite lucruri posibile.

De la prezervative la sticle de băutură pe care se aşteaptă să le bea împreună cu tine, la cadouri morbide precum coroane pe care scrie la mulţi ani, buchete de flori cu 2 fire sau mai ştiu eu ce alte prostii de genul ăsta. Există şi dinăştia, credeţi-mă pe cuvânt când vă spun. Nu de alta, dar am fost pus de câteva ori în situaţia de a sta la aceiaşi masă cu ei şi când am văzut ce le debitează mintea :doh: , m-am retras. Continue reading 'Cum să refuzi un cadou nedorit?'»

Comments (3)

By A.Faith, 15 - February - 2008 22:06

Pornind de la ideea că «pe cine nu laşi să moară, nu te laşi să trăieşti» în rândurile ce urmează voi încerca să fac educaţie cuiva care acum câteva zeci de ani bune, n-a primit sfaturile pe care orice copil le primeşte de la părinţi, iar acum îmi face mie zile fripte. N-o să dau nume, prefer să rămână totul anonim, pentru că probabil fiecare dintre voi ştie cum e să depinzi de cineva pe care chiar nu îl înghiţi deloc. Taci, îl înjuri în gând şi mergi mai departe.

Cum spune şi titlul articolului, nu încerca să faci un bine gratuit, pentru că sigur nu scapi nepedepsit. Adică, în loc de clasicul «mulţumesc» să fi chiar criticat sau să ţi se reproşeze diverse. Spre exemplu, eşti rugat să pui la punct un server de Linux. De la 0. Eh, imaginaţivă cum ar fi să vă întrebe cineva de fiecare dată când apeşi o tastă «ce faci» şi apoi după ce-i răspunzi «păi?» , cu o voce care rezonează în mintea ta în acelaşi mod în care sună un acord tâmpit de vioară în mintea unui maestru. Ştiţi la ce mă refer, la acel scârţâit din cale afară de stresant care nu-ţi provoacă decât o stare de incomfort. Iar de fiecare dată când pe ecran apare ceva, să auzi : «ce-i aia?», «ce faci acuma?» şi tot felul de astfel de întrebări doar de dragul de a-ţi chinui şi ultimul neuron care nu se concentrează la ceea ce faci în secunda respectivă.

De ce nu l-am dat dracu? De ce nu i-am dat cu ălea în cap, să-l bag în pi*bip*da mămicuţei lui şi să-mi văd de treburile mele? Păi pentru că din păcate, depind de persoana respectivă din multe aspecte. Mdea, ştiu nici mie nu-mi convine, dar n-am ce face. Iar ca să vă faceţi o imagine mai amplă, din lista lui de caracteristici enumăr :

1. are mania de a întreba 15 chestii pe minut, în cel mai stresant mod cu putinţă
2. îi sare muştarul repede
3. nu ştie să-şi argumenteze punctul de vedere altfel decât : “e aşa cum spun eu”
4. dacă îl contrazici cu argumente solide şi îi demonstrezi că ai dreptate, s-ar putea să te trezeşti cu ceva în cap
5. el nu ţipă, el urlă cât îl ţin plămânii, având ca scop impunerea anumitor idei
6. el e buricul pământului
7. el are defecte, dar nu recunoaşte niciunul
8. el e întruchiparea perfecţiunii, face totul exact aşa cum ar trebui şi toată lumea ar trebui să facă la fel
9. el crede că muzica hip hop = manelele (pentru chestia asta am vrut să-i pun farfuria cu sarmale în cap… nici acum nu ştiu ce m-a oprit)
10. îşi doreşte ca prietenii lui să fie oameni la fel ca el. tocmai de-aia nu-l suferă nimeni decât atunci când au un interes

şi lista poate continua până la ziuă. Nu ştiu cum se face de-mi dă mie Dumnezeu numai dinăştia pe cap… oameni care dacă ar fi simpli cetăţeni n-ar primi din partea mea nici măcar un salut, nici măcar o privire. Scriu asta în ideea de a-mi nota undeva ce trebuie să fac eu când voi fi părinte şi ce-ar trebui să facă cei care în ziua de astăzi formează viitorul ţării.

Stimaţi români, nu vă împingeţi odraslele să asculte manele, nici măcar la chefuri. Nu încercaţi să le impuneţi propriile idei, mai degrabă încercaţi să le explicaţi de ce aşa şi nu invers. Nu în ultimul rând, acceptaţi ideea că nimeni nu s-a născut învăţat