Comments (20)

By A.Faith, 9 - November - 2008 19:19

Îndrăzneaţă afirmaţie, nu? Da, cam aşa văd eu dormitorul meu. Ca pe un cimitir al vieţii mele de până acum. De ce? Fiindcă aici au început şi s-au terminat unele din cele mai frumoase momente din viaţa mea. Aici s-au născut dorinţe şi au murit vise. Aici au luat fiinţă anumite persoane şi tot aici au murit, pentru un timp sau pentru totdeauna.

Locul care îmi e cel mai antipatic îmi rămâne patul. Patul gol. Am mai spus că am deseori probleme cu somnul. Uneori am impresia că mi-l fură altcineva, alteori pur şi simplu nu găsesc o explicaţie pentru lipsa posibilităţii de a adormi. Şi atunci dau vina pe pat. Dau vina pe el că e pus aşa, dau vina pe el că e gol.

Am căutat liniştea sufletească şi prin alte locuri. Am o întreagă listă de astfel de locuri şi totuşi, m-am întors acasă, în aceleaşi camere, acelaşi pat, acelaşi colţar, acelaşi birou, acelaşi fotoliu. De fiecare dată, mai încântat că m-am întors acasă şi de fiecare dată cu gândul la alte tripuri, cine ştie pe unde de data asta…

Sunt curios de ce de fiecare dată se întâmplă „tot aia”. Sunt curios de ce există o ciclicitate a evenimentelor din viaţa noastră, de la ciclul greşeală – acţiune corectă, la ciclul viaţă – moarte. Unii numesc asta destin. Eu prefer să cred că începem să gândim după un tipar predefinit şi ne plafonăm la un nivel, uitând dorinţele şi visele din copilărie. Îndrăznesc să spun că toate mor, în acest cimitir, în fiecare noapte, când adormim, urmând să se trezească, mai slabe, mai mici şi mai departe, dimineaţa, o dată cu ceasul deşteptător.

De-aia urăsc eu dimineaţa, începuturile, ziua de luni şi dormitorul meu. Pentru că e ca un cimitir. Şi cu toate ăstea, aici îmi petrec cel mai mult timp din viaţa mea. Aici mă bucur de prezent, printre umbrele trecutului.

Deprimant? Credeţi că sunt deprimat? Nu. Îmi place doar să mă joc şi să realizez că imaginea de cimitir se şterge dacă există dorinţă. Am spus să plece şi pleacă. Deprimare? Nu. Stăpânire de sine.

Veritasaga – E, e greu
Asculta mai multe audio Muzica »

Comments (0)

By A.Faith, 8 - November - 2008 7:02

Fiindcă s-a vorbit despre asemănările dintre prima întâlnire şi interviul de angajare, trasându-se o paralelă între viaţa personală şi viaţa profesională, vreau să duc mai departe această idee, susţinând-o.

Încep cu o scurtă povestioară: ai căutat o groază de timp locul de muncă perfect, unde să te trezeşti dimineaţa să te duci, însă cu drag, fără să simţi vreo obligaţie (…)

Continuarea, o s-o găsiţi săptămâna viitoare pe Empower.ro, singura publicaţie din România de dezvoltare personală. Empower.ro e lecţia de viaţă de care avem nevoie cu toţii. Recomand cu căldură. Staţi pe-aproape, o să am grijă să vă informez când apare.

Comments (1)

By A.Faith, 3 - November - 2008 23:30

În primul rând, mulţumesc celor 5 care mi-au răspuns azi la rugămintea de a scrie părerea lor despre traficul din Craiova. În ordinea comentariilor:

• Virgil
• Doiu
• Flori
• Markus
• Cătălina

Vă rog pe această cale să-i întrebaţi şi pe alţi cunoscuţi despre traficul din Craiova. Despre cum văd ei traficul şi eventual, ce soluţii ar propune. Ca bloggeri, puteţi să consideraţi asta o leapşă. Ca oameni, consideraţi asta ca o rugăminte de a lua atitudine faţă de o problemă care ne priveşte pe toţi, în calitate de craioveni.

Fie îi îndrumaţi să îşi exprime părerea aici printr-un comentariu, fie printr-un email (aici), fie prin intermediul vostru, nu am preferinţe. Să fie cât mai mulţi, asta contează.

So.. spread the word!

Comments (1)

By A.Faith, 29 - October - 2008 9:20

Pentru că eu, la ora publicării articolului, probabil îmi fac de lucru pe la ore, vă las cu două articole de excepţie, pe care le voi da de acum înainte ca exemplu celor pe care îi mai aud cu „nu pot să ies în oraş că m-am certat cu ai mei”, „nu vin colo că am treabă cu ai mei”, „nu mă lasă ai mei la munte” şi aşa mai departe.

Numărul 1

Numărul 2

PS: e în pregătire şi o dezvoltare a ideii de mai sus, aşa că ăştia cu astfel de probleme, vă mai invit pe-aici.

Comments (12)

By A.Faith, 28 - October - 2008 8:05

Am mai scris aici. De fapt, acolo am scris despre cadoul nepotrivit. Acum voi scrie despre cadoul potrivit care vine de la o persoană nepotrivită. Că deh… viaţa te pune şi în astfel de situaţii. Aşadar, dragii mei, să vă povestesc:

Să zicem că ai nevoie de o chestie. De o carte, de o excursie, de o … ceva. Orice. De preferat, ceva ce nu îţi poţi permite în secunda în care ai nevoie de acel ceva. Apare de la orizont un personaj, care îţi oferă pe tavă, exact ceea ce îţi doreşti. „Ca cadou”.

Întrebarea mea este: îl acceptaţi sau vă puneţi întrebarări suplimentare (precum: de ce acest personaj, de ce tocmai acum, de ce tocmai asta, etc.etc.) ?

Voi v-aţi aflat vreodată în postura de a vă crea obligaţii prin acceptarea unui cadou? La modul: „dacă eu ţi-am luat cadou ceva, acum trebuie să-mi iei şi tu mie ceva” sau „acum trebuie să te revanşezi aşa cum zic eu” Eu da, şi nu a fost prea plăcut. O dată am ales soluţia cea mai puţin politicoasă, dacă o pot numi aşa, anume aceea de a returna darul. Altă dată, m-am conformat şi am plecat la cumpărături (bleah, urăsc!) că deh…

Aş spune că un cadou, e la fel de periculos ca o ceartă. Nu ştii niciodată ce urmează după: o împăcare sau o perioadă (aparent infinită) dominată de pică, ranchiună şi resentimente. Nu ştii dacă răsare soarele sau se înteţeşte furtuna. E … cu două tăişuri, ca să continui aceiaşi în acelaşi ton de comparaţii.

Doro spunea mai de mult într-o însemnare:

Problematica pierderii timpului prin cele mai de fiţe magazine, în vederea achiziţionări cadoului optim pentru sărbătorit/ă a fost rezolvată: nu parfumurile, accesoriile sau ţoalele sunt cadourile cu adevărat inspirate şi potrivite. De-acum în colo când umbli prin magazine după un cadou frumos, ia-o direct spre librărie, nimic n-o să-l bucure pe sărbătorit mai tare decât o carte captivantă şi pe placul lui.

Să fie oare cartea cadoul perfect? Nu, nici pe departe. Cadoul perfect, în opinia mea, nu există. Cadoul cel mai potrivit este doar acel cadou făcut după îndelungi “cercetări” şi tatonări. Şi nici atunci, nu se poate numi cadoul perfect.

PS: însemnarea asta se datorează faptului că am primit nişte întrebări dubioase după ce am publicat asta.

credit foto