Comments (6)

By A.Faith, 16 - October - 2008 21:49

Întotdeauna am încercat să vin şi cu nişte soluţii pentru anumite probleme pe care le văd, nu numai să critic fără rost. Problema e următoarea: ziarele nu se descurcă online. Chiar dacă Zoso nu le iartă nicio greşeală şi se ia de orice stângăcie din New Media românească, se pare că nu e suficient. De filozofat îi las pe alţii, cu siguranţă se pricep mai bine ca mine.

Eu am următoarele idei:

1. „mash-up” între ziare şi reţelele de telefonie mobilă. Un serviciu de “revista presei” pe mobil, că tot se pune accent pe chestia asta. Nu-i mare greutate. Zic eu. Cred că o aplicaţie Java/Symbian/Windows/IPhone, etc. care să preia conţinutul în întregime, contra cost, de la surse şi s-o ofere utilizatorului ar rezolva multe probleme. Cine n-ar vrea ca pentru 30 de lei (să zicem) să citească primele 10 ziare din România, de la prima oră a dimineţii, prin apăsarea a câtorva butoane. As simple as that.
2. un sondaj de opinie. Ca să se lămurească o dată problema ziarelor Click, Libertatea şi CanCan. Chiar vrem ceea ce ne oferă ei sau acceptăm din comoditate, etc. ?
3. promovarea agresivă a variantei online a ziarelor corelată cu o îmbunătăţire a platformelor online. Toate, ar trebui să meargă mână în mână cu o creştere a nivelului calitativ al articolelor. Pentru că nu toţi vor să afle câţi cm are în bust Mama Natură sau cine i-a mai tras-o cui.

Completări, cineva?

sursa foto

Comments (1)

By A.Faith, 23 - August - 2008 0:48

Welcome back Gabi! Bine ai revenit acasă. Aproape o săptămână departe de casă, la munte, în zona Petroşaniului, despre care voi povesti zilele care urmează (am povestit atunci, acum doar voi publica – probabil).

N-am timp, n-am chef, nu am dispoziţie de nimic. Şi când zic nimic mă refer la cele peste 1000 de email-uri din inbox, din care cel puţin 300 sunt marcate importante, mă refer la multitudinea de persoane care vor să-mi spună ceva, să vorbească cu mine, la bloguri, la explicaţii de dat şi multe altele. Nu, nu vreau să văd nimic, sunt încă în vacanţă, deşi mă despart câţiva km buni de ceea ce am numit eu viaţă bună.

Da, am cunoscut şi viaţa bună şi mai vreau, dar tare mă tem că o astfel de viaţă bună n-o să mai am prea curând. Ştiu, sunt pesimist, am o stare proastă, am bere la bord, am zile grele weekendul ăsta şi nu numai şi mă rog, mai bine închei. Cert e că m-am întors acasă şi am scris multe la munte.

Comments (10)

By A.Faith, 1 - August - 2008 22:36

Ce mai ziceam chestia asta… Toate visele încep cu replica asta: “când o să mă fac eu mare…” . Visezi să mergi la mare, visezi să mergi la munte, visezi la găşti de prieteni care hălăduie cât e ziua şi noaptea de lungă pe drumuri, din bar în bar, din club în club, din dormitor în dormitor. Visezi la chefuri, orgii, beţii crunte şi alte chestii. Visezi la multe, dar de cele mai multe ori, rămâi doar cu visele.

Scriu asta gândindu-mă la cât de nefericită şi tristă a fost Oana vara asta. Săraca de ea, o compătimesc. A pătimit vreo lună de zile (o lună să fie, sau mai mult?) mai rău ca un copil… ştie ea cum . Scriu şi mă gândesc: ce contează mai mult? să-ţi vezi visul îndeplinit? contează modul în care ţi-l îndeplineşti?

Mi-am dorit de hăhăhă să ajung la mare. Şi uite-mă, la mare. În Constanţa. Vara. Aş putea să spun că mi-am îndeplinit visul, că sunt fericit, dar n-o fac. De ce? Pentru că nimic din cele descrise aici nu au avut loc şi nu vor avea loc. Pentru că visul ăla a fost aşa… un vis de vară, într-o după-amiază, la umbra balansoarului, între două discuţii pe net. La dracu’, toate se reduc la internet.

Acum, am rugămintea la cei care mă cunosc: să mă trageţi de mânecă atunci când devin prea egoist sau visător. Să-mi daţi una peste cap dacă mai spun vreodată că ajung la mare, în orice fel, sub orice pretext, oricând, orcum… Nu, nu mai vreau nimic aşa… la voia întâmplării.

Când o să mă fac eu mare, poate o să-mi vină şi mie mintea la cap şi n-o să mai fac nşpe mii de compromisuri doar pentru a-mi vedea visul împlinit. Nu de alta, dar e doar o iluzie împlinirea acelui vis. Şi a multor alte vise. Yeah, I know, shitty mood. Need beer, need my town, need my friends, need my girl… Poate, când o să mă fac eu mare…

Comments (4)

By A.Faith, 2 - May - 2008 15:13

Scriu această însemnare plecând de la ideea că fiecare are un secret sau ceva de spus, dar preferă să tacă. Şi tocmai asta e greşeala! E ca picătura chinezească: întâi nu-ţi dai seama că există, apoi te deranjează şi uşor uşor începe să-ţi răpească liniştea, somnul, aşa că într-un final ajunge obsesie. Iar când implicarea e aşa mare, nu prea poţi să pui cărţile pe masă fără să te gândeşti la consecinţe. Aşa că laşi pe mai târziu. Azi aşa, mâine aşa, până ajungi într-o dimineaţă să realizezi că ai dormit câteva ore, în care ai visat că ai pierdut trenul şi erai disperat că te-ai trezit fără ajutor în mijlocului unui pustiu.

Deci, în postura asta, ce-i de făcut? În niciun caz ceva nesăbuit. Visul ăla cu “pierdutul trenului” nu trebuie să fie doar un alt vis. Da, poate ai pierdut trenul de data asta, dar nu insista în prostia ta. “Ai puţintică răbdare”. Nu prea poţi nici să stai să te uiţi pe pereţi, aşa că te duci la fereastră şi vezi că “afară ploo”. N-ar fi mai bine să discuţi cu cineva? Cu cineva care ştii că e în stare să-ţi lumineze ziua, să te înţeleagă, să te facă să râzi?

E greu, mai ales când sunt multe de spus, pentru că nu ştii cu ce să începi. Nu de puţine ori m-am aflat în postura de a mă uita la telefon insistent dorind să spun ceva. Şi au trecut 10 minute de linişte, apoi încă 10 şi tot aşa, până când, plictisit probabil de privirea mea insistentă, acesta s-a supărat şi a sunat. A sunat atunci când am deschis gura să spun ceva. Linişte apoi pentru că eram surprins. Prea multă linişte.

Şi de la atâta linişte am realizat care-i de fapt problema: respectul, implicarea şi mai ales dorinţa de a face bine. Şi cel mai bun exemplu, e unul pueril : ştiţi ce păţiţi atunci când aveţi lipsă de calciu, nu? Ei bine, aflaţi că e la fel de grav să fie prea mult calciu în organism, pe cât e lipsa acestuia. Acum încep să înţeleg şi eu cum stă treaba cu acel punct optim de care-mi vorbea o profă acum ceva vreme.

Şi dacă tot m-am prins eu cum stă treaba cu acest punct optim, mi-a mai trăznit mintea o idee. Dacă afară ploo şi tu n-ai nimic de făcut, comunică. “Cine comunică, se comunică”. Am un lapsus acum privind numele celui care a zis asta, dar prefer să atribui zicala profesorului meu de română. Eu am optat pentru varianta asta şi recunosc : a fost bine. E un sentiment unic să vezi cum se rezolvă (mai toate) probleme când începi să discuţi despre ele.

Concluzia? Nu e neapărată nevoie de o bere pentru a discuta lucruri interesante, la fel cum nu e neapărată nevoie de “afară ploo” pentru a avea o zi în care să vrei să stai în casă. Şi totuşi, afară ploo :

Comments (6)

By A.Faith, 14 - April - 2008 14:10

Înainte de a-mi spune părerea despre acest film, aş avea câteva chestii de menţionat. Probabil ştiţi şi voi ce înseamnă să treci dintr-o stare în alta, de la fericirea pe care crezi c-o vei avea mereu în suflet, la melancolia sau tristeţea care te trimit în valea plângerii. Dar încep să cred că omul e exact ca fierul: dacă-l încingi tare tare tare, apoi îl răceşti repede… nu face altceva decât să se călească. Şi cum poţi căli un om mai bine ? În primul rând trebuie să-l cunoşti. Ia ceea ce apreciază el cel mai mult şi pune-i la îndoială principiile, fă-l să-şi retragă vorbele şi nu în ultimul rând : adu-l în starea în care să regrete tot. Apoi, aruncă o cană cu apă pe el şi trezeşte-l la realitate. Cutremură-i fundaţiile şi fă-l să-şi piardă răsuflarea, numai gândindu-se la simplul fapt că e nevoit să considere convingerile sale un nimic peste care toţi trec şi le calcă în picioare.

Arată-i dragostea şi-apoi zăpăceşte-i minţile. Ademeneşte-l în braţele altei femei şi-apoi pune-l faţă-n faţă cu iubirea lui. Omoară orice urmă de raţiune şi lasă-l să aleagă: desfrânarea sau “ceea ce e drept”. Apoi, după ce-a ales, explică-i că n-a fost vorba decât de un exerciţiu, de-o ironie a sorţii, şi orice ar fi ales, ajungea la o singură concluzie: variantele erau una şi aceiaşi.

Oferă-i ceva şi spune-i de la bun început: ai grijă de asta cu preţul vieţii tale. Ai pierdut ceea ce eu ţi-am oferit de bunăvoie şi m-ai pierdut şi pe mine. Apoi, foloseşte-te de tot ce ai la îndemână să-l faci să piardă ceea ce-a primit de la tine. Fă-l să se simtă exact ca şi cum ar fi în agonie. Apoi oferă-i iertarea ta şi înapoiază-i ceea ce-a oferit cu inima strânsă. Priveşte-l cum reacţionează şi atunci vei realiza dacă a meritat.

Iertarea e o noţiune abstractă, la fel cum e şi mila. Iartă şi ai toate şansele să fii înşelat iar şi iar. Nu ierta, şi rămâi cu îndoiala în suflet. Rămâi singur şi privit de ochi care nu inspiră deloc vreun sentiment bun. Omul e om, şi face parte din natura lui să greşească. Iar dacă nici tu la rândul tău n-ai iertat, nu te aştepta de la iertare.

Ai două variante : eşti drept până la capăt, vertical la fix 90˚ şi îţi ghidezi viaţa după această dreaptă strictă. Nu vei avea parte de iertare, de iubire, de fericire sau vreo altă plăcere. Fii îngăduitor atunci când trebuie şi radical când e absolut necesar şi lasă-te ghidat de raţiune şi de sentiment, în proporţii egale. Gândeşte cu capul care trebuie. Abia atunci vei şti ce ai de făcut.

The Merchant of Venice e filmul care te duce de la o stare la alta, care te căleşte, care te învaţă să fii drept, rigid şi care îţi arată şi partea neplăcută a dreptăţii: singurătate, originalitate şi nefericire. E filmul care te învaţă că rigorile autoimpuse pot fi şi cele de care te vei lovi atunci gând vei greşi. The Merchant of Venice e unul din filmele pe care le voi revedea, multă vreme de-acum înainte, pentru că repetiţia e mama învăţăturii. Iar ce-am învăţat azi, vreau să ştiu mult timp de-acum înainte.

The Merchant of Venice

But love is blind, and lovers cannot see
The pretty follies that themselves commit.
Jessica, scene VI, act II