Posts tagged: internet

Merg la Webstock

By , 31 - August - 2009 22:00

Dacă toată lumea se plânge că s-a terminat vara…

Eu nu pot decât să mă bucur! Nu în totalitate, fiindcă o să-mi fie dor de serile calde şi berile reci de la terasă, însă în rândurile care urmează nu am de gând să fiu nostalgic :) În rândurile care urmează o să vorbesc despre Webstock.

Anul trecut, am aflat de acest eveniment cu aproape o lună înainte şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu pe lista de aşteptare de pe invita.ro. Cu puţin noroc, m-am numărat şi eu printre cei invitaţi. A fost cel mai mare şi cel mai bun/frumos/whatever eveniment la care am participat vreodată. Chiar dacă eram la un pas să-l ratez fiindcă am pierdut trenul (trezitul de dimineaţă nu-i pentru mine!) şi seara, la plecare, am uitat încărcătorul laptopului în sala de conferinţe (rămânând offline vreo săptămână după…), Webstock 2008 a fost şi rămâne pentru mine un eveniment de referinţă din toate punctele de vedere: organizare, oportunităţi şi lecţii din care am avut ce învăţa!

Anul acesta, am primit o invitaţie de la Ovidiu Negrean (LucrezIn IT) pe twitter, pentru care trebuie să-i mulţumesc. Îi mulţumesc pentru oportunitatea oferită şi pentru faptul că îmi permite şi anul acesta să asist la ceea ce se anunţă o bătălie acerbă între peste 100 de proiecte online româneşti (link) ! Nu mai vorbesc de ce-o să fie înainte de asta… Conferinţele o să facă cel mai probabil toţi banii!

Vă invit şi pe voi la Webstock!

De ce? Pentru că e marfă! Pentru că ai ocazia să întâlneşti nişte oameni de nota 100 într-un cadru elegant şi foarte plăcut, de la care ai ce învăţa. Eu l-am cunoscut anul trecut pe Ovidiu Miron la Webstock. Nu pot să mi-l imaginez pe omul ăsta supărat. Fiind mereu cu zâmbetul pe buze, omul ăsta inspiră încredere!! Încă 10 oameni ca el şi lumea s-ar schimba…

Ce câştigaţi? Idei în primul rând. Încă mai am carneţelul ăla roşu primit la intrare plin de diverse idei. Idei care deocamdată rămân la stadiul de idei, însă cine ştie, pe viitor…

Nu în ultimul rând, vă invit la Webstock pentru că e cool!

De ce am renunţat să mai citesc standard.ro

By , 21 - July - 2009 7:43

Dacă primul contact cu money.ro a fost naşpa, pentru că a reprezentat spam prin email, ceea ce-a urmat n-a fost deloc ok. Cu toate că mi s-a promis că o să mi se ofere exact data la care am optat pentru a primi informaţii de la money.ro prin email, nu a venit niciun răspuns. Ba mai mult, mi s-a dat de înţeles că la Realitatea dacă te abonezi la o chestie, automat doreşti pe mail tot ce apare nou în trust. Pana mea, acum ştiu că mă pot aştepta şi la newslettere venite de la revista Bebe sau mai ştiu eu ce altă chestie editată de ei.

Dar însemnarea asta este despre Business Standard pe care l-am considerat la un moment dat o sursă bună de informaţii. Aparent, pentru că de când a trecut pe money.ro a devenit doar un cearşaf de reclamă şi “articole” în stil twitter, de 140 de caractere care umple un feed şi fac zgomot inutil în feedreader. Exemplu aici şi-aici.

Ideea e că eu n-am nimic personal cu oamenii de-acolo, dar aveam alte aşteptări. Asta e, moving on :) finding new sources.

N-am uitat!

By , 2 - July - 2009 23:56

N-am uitat de promisiunea asta! Azi s-a mai adăugat o chestie mişto legată de treaba asta…

Money.ro – spam.. pardon, newsletter

By , 2 - July - 2009 13:10

Azi dimineaţă, am primit un email cu un titlu foarte interesant. Continuarea însă face toţi banii. Citez:

Te roade ca nu esti pe lista de invitati la lansarea oficiala a portalului de business MONEY.ro? Foarte bine! Invidia e buna!

Nu ştiu voi, dar mie exprimarea mi se pare demnă de clasa a 2-a, în cel mai fericit caz, la o şcoală de cartier cu 3/4 din elevi de o etnie mult iubită în România. Frumoasă lansarea money.ro … nu-mi aduc aminte că m-am înregistrat vreodată cu adresa de email pe acest site. Şi ştiu sigur că n-am bifat vreodată vreo căsuţă prin care să cer newslettere de genul. Sau poate e şi asta o strategie de marketing: băgăm spam, ne înjură lumea, dau cu linku’ … las’ că merge?

Captură ecran - 3

Despre cardurile de fidelizare CF – OCC

By , 20 - June - 2009 19:55

Sâmbăta asta m-am întâlnit în cadrul evenimentului Open Coffee Craiova cu oameni din online-ul craiovean. De data asta s-a ocupat MNZ de el, Alin Mechenici fiind plecat din oraş. Totul a început la o oră ma rezonabilă ca până acum (12 mi se pare ok pentru cafeaua de sâmbătă) şi s-a prelungit până aproape de ora 16.

Din discuţiile pe teme deosebit de variate, aş vrea să abordez pe blog subiectul cel mai aprins: cardurile de fidelizare de la CraiovaForum. A fost o discuţie cu multe argumente ş contraziceri, MNZ fiind cât pe ce să se ia la… pupături cu Eros :) )

Părerea mea:

Proiectul cu cardurile de fidelizare a fost o iniţiativă bună, pornită într-un moment în care CraiovaForum era pe culmi, venind după 9 luni de creşteri considerabile în trafic, dacă ne uităm la numărul de vizitatori unici. (link) Din câte ştiu eu, a fost primul proiect de acest gen pornit în Craiova în asemenea circumstanţe, de o asemenea entitate. Spun asta pentru că nu am mai văzut încă vreo iniţativă de acest gen pornită din online, cu atât mai puţn de către o comunitate.

Plusuri: reduceri interesante; nimic spectaculos, dar suficient de interesante cât să îţi trezească înteresul, în special în anumite domenii (vezi oferta de -30% de la Paintball, cea de 15% de la LucianAuto şi cea de intrare gratuită pentru membrii în clubul Estate). Totodată, oferta de la început în care utilizatorii vechi primeau cardul gratuit, singura lor bătaie de cap fiind aceea de a se deplasa la sediul unei firme să ia plicul mi s-a părut binevenită.

Minusuri: lipsa unei deschideri mai mari din partea potenţialilor parteneri pentru colaborări de acest gen a dus la disponibilitatea unei liste restrânse de locuri unde cardul respectiv este util. Dacă adoptarea era una la scară largă, având un număr de parteneri considerabil (să zicem 50), atunci probabil succesul ar fi fost mai mare. Nu mai vorbesc de faptul că la început, numărul partenerilor era pe jumătate faţă de ceea ce există acum, acolo pe pagina în cauză (link).

Totuşi, problema pe care eu o văd #1 o voi detalia separat. Este vorba de măsurarea eficienţei acestei activităţi. Eu spre exemplu, în momentul care vreau să fac ceva, indiferent de domeniu, mă gândesc astfel: de ce fac asta? pentru cine fac asta? ce pierd? ce câştig? se merită? etc. Punând aceste întrebări celor de la CF am obţinut următoarele răspunsuri:

  • de ce? pentru că pot şi pentru că e avantajos/nou/interesant
  • pentru cine? pentru utilizatorii cu vechime ai CF
  • ce pierd? timp şi ceva bani
  • ce câştig? fidelizarea utilizatorilor, engagement of people, awareness, PR
  • se merită? asta nu se poate spune până nu se face un bilanţ

Eh, aici vruiam să ajung. La acest bilanţ. Mi-aduc aminte că l-am întrebat şi-atunci pe Eros dacă o să existe o evaluare a acestui program, publică sau semi-publică, să vedem şi noi (utilizatorii sau potenţialii parteneri) care sunt rezultatele.

Mă refeream la o listă cu utilizatorii care au cumpărat folosindu-se de acest card pentru a obţine acele reduceri. X utilizatori au cumpărat de la magazinul Y aproximativ z produse din luna ţ până în luna ş. Sau ceva similar, măcar în linii mari, dacă nu se poate ceva foarte exact.

De ce? Nu pentru a vedea dacă se merită (dat fiind faptul că tu, ca partener, nu ai absolut nimic de pierdut), ci pentru a eficientiza această operaţiune şi pentru a ţine evidenţa, astfel încât să poţi face tu, ca partener, dar şi tu, ca emitent de card (CF în cazul de faţă), nişte calcule.

Să nu mai spun de faptul că marketarea cu “X potenţiali clienţi” unde X e numărul de posesori de carduri este în opinia mea mai puţin eficientă decât marketarea cu “în luna Y, din X membrii, Z au folosit cardul CF pentru cel puţin o achiziţie în cadrul reţelei noastre de parteneri”. Îmi inspiră mai multă încredere cea de-a doua, îmi oferă mai multe cifre cu care pot lucra şi cu care pot face un profil al potenţialului client venit de la CF.

Ştiu că asta presupune un efort suplimentar din partea comercianţilor (dar şi din partea CF), însă consider că avantajele obţinute merită efortul. Dacă e să exemplific puţin altfel situaţia, imaginaţi-vă sistemul de promovare prin afiliere 2parale fără sistemul de tracking al campaniilor. V-aţi mai angaja într-un parteneriat dacă Radu Spineanu nu v-ar putea oferi toate detaliile cu privire la cumpărătorii aduşi de 2parale? Sau nu v-ar interesa prea tare aceste informaţii?

Eu rămân la părerea că în vremurile de azi obţinerea unui profit cu orice preţ, fără a lua în considerare detalii cu privire la cumpărătorii tăi, e o strategie greşită de business. În primul rând, s-ar putea ca pe viitor să scadă vânzările şi să nu ştii de ce. Astfel, nu ştii ce măsuri să iei şi intri într-un cerc vicios, care nu duce la nimic bun.

Aş vrea să pornesc aici o dezbatere cu privire la acest subiect, purtată pe un ton mai calm decât cel pe care s-a discutat azi (de fapt, a discutat Eros cu MNZ mai mult :) ), aşa că vă invit să vă spuneţi părerea cu privire la cardurile CF. Cine ştie, poate cineva o să vină cu vreo idee mind-blowing şi CF o să facă din acest program cel mai de succes program de fidelizare :P


Note:

Eros = Prejbeanu Lucian aka Ersonline

CF = CraiovaForum

OCC = OpenCoffee Craiova (deocamdată, ăsta n-are link)

Panorama Theme by Themocracy