Posts tagged: job

Sibiu <-> Mediaş – Petrecerea de Crăciun

By , 20 - December - 2008 23:20

Aşa cum se obişnuieşte prin mai toate firmele care au avut un an bun, de sărbători se organizează o petrecere, unde se adună la o masă toţi angajaţii, începând cu directorii şi terminând cu portarii. Pentru mine, ca angajat nou, a fost oportunitatea perfectă de a cunoaşte oamenii cu care o să lucrez de-acum înainte. Referitor la aceste aspecte, o să puteţi citi mai multe pe blogul SN Deco, de îndată ce el o să fie sus.

zapada-piatra-oltAm plecat ca de obicei în grabă, somnoros şi enervat de vremea de-afară. Sâmbăta trecută a turnat cu găleata la Craiova şi a mai fost şi frig. Până aici, nimic neobişnuit, vreme de început de decembrie cu frig, precipitaţii şi rugăminţi de „dă doamne să ningă”. Pe drum spre Sibiu, am observat că spre deosebire de data trecută, vremea se îmbunătăţeşte şi se face frumos afară. Fără ploaie, fără zăpadă, fără nori, fără umezeală.

Am dormit puţin chinuit în tren, dar până la urmă m-am lăsat păgubaş, că la cât de comode sunt scaunele din Săgeata Albastră, mai bine stai treaz şi bagi cafea decât să te răstigneşti pe-acolo. Cu toate astea, am reuşit să fac vreo câteva poze drăguţe din tren: Continue reading 'Sibiu < -> Mediaş – Petrecerea de Crăciun'»

Târgul de cariere – joburi pentru craioveni

By , 23 - October - 2008 17:01

Fiindcă am avut ca temă la conferinţa ZF nişte întrebări pentru domnul Solomon (la care încă nu am primit răspuns, însă voi încerca să fiu diplomat şi să-i găsesc o scuză pentru că sunt Zilele Craiovei şi poate e domnu’ ocupat), ieri am aflat răspunsul la una din ele. Ştefania m-a rugat să-l întreb cum sprijină municipalitatea tinerii craioveni, ce oportunităţi le oferă pentru a-şi găsi o slujbă.

Aşadar, miercuri şi joi, 29-30 octombrie, în foaierul Teatrului Naţional are loc Târgul de Cariere de la Craiova. Lista cu companiile care şi-au anunţat prezenţa acolo se găseşte aici. Spicuiesc şi eu câteva din ele: Real, Mc Donalds, Ubisoft (Splinter Cell, Prince Of Persia vă spun ceva?) şi GdS.

A mai scris şi Blogatu despre asta.

Colaborare blog – editor

By , 22 - May - 2008 18:09

După cum bine ştiţi, acum ceva vreme am deschis primul blog din România care acoperă nişa WIFI-ului. Primul blog de genul ăsta scris în limba română. Iniţial am crezut că pot face faţă singur la tot ceea ce presupune să menţii un astfel de blog la zi, însă m-am cam supra-apreciat. Rezultatul se vede cel mai bine dacă vizitaţi blogul în cauză: ultima însemnare datează de hăhăhă… iar din punct de vedere statistic, cei 5 vizitatori rătăciţi din Google ies imediat văzând acest vid informaţional.

În ce constă propunerea mea: editor pe wifiromania.net.

Fişa postului: preluare ştiri din domeniul WIFI din diverse surse (pe care le pun eu la dispoziţia celor interesaţi) şi scrierea de articole având ca subiect domeniul WIFI

Câştiguri: pentru moment, singura răsplată sunt mulţumirile mele şi-o bere (două, trei, zece) asigurată (asigurate) cu prima ocazie. depinde de voi, cei care scrieţi cum o să crească acest blog

Cerinţe minime: 15-30 de minute zilnic acordate acestui proiect. nu o să fiţi singurii care vor scrie, deja am mai contactat câteva persoane şi echipa nu va avea un număr fix de membrii. cunoaşterea limbii române este de asemenea o chestie importantă. sh, tz şi alte aberaţii gramaticale nu vor exista pe acel blog.

Deja am contactat câteva persoane cu privire la această colaborare. Le mulţumesc celor care au răspuns deja. Cei care încă n-au făcut-o, îi rog să îmi scrie cât mai curând. Aşadar, cineva interesat?

Casting

By , 26 - March - 2008 22:56

Nu ştiu dacă e cel mai bun titlu, dar nu asta contează. Acum ceva vreme anunţam proiectul dulce-amarui.com, un blog scris de fete şi femei pentru fete şi femei. A trecut o lună de atunci. O lună şi ceva de când l-am lansat şi ceva mai mult de când am avut ideea respectivă. Toate bune şi frumoase, doar că se pare că o membră a echipei doreşte s-o lase mai moale. Adică, pe româneşte să renunţe la calitatea ei de membru. Alte comentarii sunt de prisos, aşa că trec peste detaliile pe care nu cred că vă interesează. Care e de fapt ideea?

Caut persoane amabile să se implice în acest proiect pe posturile de:

  1. autoare de însemnări, cu responsabilitatea de a scrie câteva articole pe săptămână. iar ca să sune mai formal, constituie avantaj deţinerea unui blog şi cunoştiinţe medii de utilizare internet (să ştie să trimită un email şi să posteze pe un forum)
  2. editor/redactor, cu responsabilitatea de a transforma discuţiile de pe forum în însemnări de pe blog. n-ar fi decât de copiat dintr-o parte în alta, corectat eventuale typo-uri, adăugat diacritice & stuff like that. aceleaşi menţiuni ca mai sus.

Pentru primul “job” nevoia ar fi de persoane de sex feminin, deoarece trebuie să se încadreze în tiparul blogului. Nu ştiu cât de mult ar reuşi un bărbat să gândească precum o femeie. Pentru cel de-al doilea, nu există preferinţe. Ce aveţi de câştigat din asta? În primul rând, experienţă în domeniul bloggingului şi nu numai. Vă asigur că în urma unei astfel de colaborări, cunoştiinţele în domeniul internetului şi bloggingului vi se vor lărgi exponenţial. O să cunoaşteţi persoane cu care aveţi ce discuta. Iar ca să ajung la subiectu’ «bani», atât produci, atât primeşti. Adică? Adică, în curând, vom apela şi la o modalitate de monetizare a blogului. O parte din profit vă va reveni şi dumneavoastră. Partea aceia se calculează simplu, în funcţie de activitate : articole publicate, etc. Ăştia sunt detalii, în orice caz.

Ca să fie clar, de la bun început : e un proiect personal, pornit din banii mei. Ce-am investit până acum şi ce voi investi de acum înainte, vor fi bani proprii. Cel puţin până în momentul de faţă, alte surse de finanţare, n-am.

Precizare : am în secunda de faţă câteva persoane în vizor. Deţinătoare de blog.

Rugăminte : aş aprecia dacă m-aţi ajuta cu asta şi v-aţi interesa dacă în cercurile voastre de prieteni există persoane interesate.

Contact : blog {} dulce-amarui.com sau forma de contact din dreapta. oricum ar fi, tot la mine ajunge email-ul, aşa că rămâne la latitudinea voastră cum luaţi legătura cu mine.

Panorama Theme by Themocracy