Comments (1)

By A.Faith, 18 - December - 2010 23:30

Da.

Iniţial, atât am vrut să scriu, după modelul Bobby Voicu, dar mi-am dat că ar fi mai ok să povestesc nişte chestii cu cei care mai dau câte-o geană pe-aici.

Înainte de toate, vreau să mai menţionez încă o dată faptul că m-am mutat în Bucureşti. Încă mai sunt persoane care nu ştiu acest lucru. Nu că ar fi foarte important, da’ zic şi eu aşa, să mă aflu-n treabă. Aşadar, stimabili amici capitalişti, dacă vreţi să bem o bere, să ştiţi că nu mi-am schimbat numărul de telefon, iar adresa de email vă stă la îndemână pe blog. Ah, iar amicele capitaliste de asemenea sunt sfătuite cu căldură să mă invite la o cafea/ceai/sex fără obligaţii de asemenea ştiu cum să dea de mine

Ok, acum că am clarificat acest aspect, să vă povestesc mai multe despre cum s-a întâmplat totul.

Poate că o să pară un clişeu ceea ce urmează să scriu, dar nu am niciun motiv pentru care să nu fiu sincer pe blogul propriu şi personal.

Am fost omul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit

Cred că ăsta a fost cel mai important aspect al începutului acestei colaborări. Faptul că s-a ivit o oportunitate de care am aflat la timp şi de care am profitat. Însă nu pot spune că a fost noroc chior, pentru că mi-a luat ceva timp să ajung la nivelul de cunoştinţe pe care-l am acum. Cunoştinţe în sensul de oameni pe care să-i cunosc.

Am fost în stare să editez un CV…

…în conformitate cu regulile bunului simţ; întâmplător sau nu, mi-au trecut prin mână o serie de CV-uri ale unor oameni cu pretenţii, ca să zic aşa, de care nu am rămas deloc impresionat. Tocmai invers, de fapt. Citisem de curând undeva că CV-urile sunt over-rated şi că nu merită să-ţi baţi capul cu chestia asta. Corect. Dar să ştiţi că şi profilul de LinkedIn se numeşte tot CV dacă mă întrebaţi pe mine. Da, poate că eu prefer un LinkedIn faţă de un Europass, dar ideea e aceeaşi: într-un fel sau altul tot trebuie să te prezinţi cumva celui care te vrea în echipa lui.

Am fost în stare să leg 2 vorbe, 3 minciuni în limba engleză

Limba română e o limbă frumoasă până când te apuci să traduci nişte expresii din engleză când îţi dai seama cât timp pierdem noi cu exprimări pompoase pe când vecinii de continent de la Vest rezumă toată treaba asta în maxim 5-10 cuvinte. Şi când te gândeşti cât se pune accent pe împopoţonarea inutilă a propoziţiilor în şcoala generală, mai mai că te ia cu ameţeală şi dureri de cap. Lăsând asta la o parte, acum înţeleg eu de ce voiau ai mei când eram în clasa a2-a, să mă trezesc eu în fiecare sâmbătă la ora 10 pentru a merge la pregătire suplimentară pentru limba engleză. Ok, nu-s native speaker, dar mai rup şi eu o boabă pe ici pe colo.

Am ştiut să fac faţă şi unei situaţii neaşteptate

Nu mereu totul merge aşa cum îţi plănuieşti acasă. Nu ştiu voi, dar eu la niciun interviu nu am avut ca primă întrebare: cine-i antreprenorul tău preferat şi de ce?

Am uitat de scuzele pe care şi le găseşte toată lumea

„N-am timp”, „nu mi se oferă nicio şansă”, „în ţara asta nimic nu merge”, „toată lumea se angajează pe pile”, „România e o ţară de căcat”, „nu găsesc nimic de muncă”, etc. M-am săturat până-n gât de oamenii care nu fac altceva decât să se plângă de condiţia lor. Ştiţi ce? Mai scutiţi-mă! Want something? Go get it!

Am făcut nişte sacrificii

M-am mutat din oraşul în care am locuit aproape 20 de ani, în care m-am născut şi în care am crescut. Mi-am lăsat în urmă oameni dragi, câinele şi, aşa cum e el, bun sau rău, oraşul meu. Am plecat dimineaţa la 8 de-acasă ca să mă întorc la 3 sau 4 noaptea, doar pentru un scurt pui de somn, pentru că la 8 a trebuit să fiu iarăşi pe baricade. (mamă, dacă citeşti rândurile astea să ştii că glumesc, eu de fapt dorm cel puţin 9 ore pe noapte şi chiar am mai pus câteva kg în plus ziceam şi eu aşa… doar ca să fac impresie). Toate astea pentru a-mi urma un vis şi pentru a face ceea ce vreau. Şi toate s-au întâmplat pe principiul „Go big or go home”.

La finalul acestui articol vreau să trimit un gând bun spre toţi cei care mi-au fost alături în ultimele 2 luni de zile în care viaţa mea s-a schimbat în proporţie de aproape 90%. Nu vă menţionez pe toţi, că sigur uit pe vreunul şi mi-ar fi ruşine de asta. Vă ştiţi voi foarte bine: sunteţi voi, cei care mi-aţi fost alături când eram un car de nervi, când eram frânt de oboseală, când nu înţelegeam de ce, când „trebuia să intre nişte bani şi ăştia de la bancă procesează mai greu op-urile”, când nu ştiam ce să fac, când nu ştiam unde să mă duc şi aşa mai departe. Voi, cei care aţi ştiut că o vorbă bună la momentul potrivit face mai mult ca orice.

Gata, închei aici aceste rânduri, pentru că voiam să fac un articol foarte protocolar şi foarte profesional, dar bag de seamă că mi-era mai dor decât credeam să scriu câteva rânduri pentru cei apropiaţi decât pentru tot poporul. La urma urmei, de-aia am un blog personal.

PS: m-am gândit să vă arăt şi cum arată noile mele cărţi de vizită

Comments (7)

By A.Faith, 25 - November - 2010 14:04

A scris Hoinaru un articol pe care mi-ar plăcea să-l pun cu copy paste tot aici, dar nu-i frumos și mă rezum doar la câteva paragrafe:

E goană după social media manageri, oameni de online, piarişti digitali and so on. (…)

(…) Clienţii (sau agenţiile) care au acceptat ideea că ar avea nevoie de un om de online au făcut doar jumătate din treabă. Cealaltă jumătate ţine de capacitatea de a înţelege cum funcţionează acest om de online. (…)

(…) Acest om de online funcţionează cât timp nu munceşte non-stop implementând chestii. 50% din munca unui om de online ţine de informare. E un domeniu în care nu-ţi permiţi să citeşti la sfârşit de săptămână noutăţile. (…)

(…) Sau poate Foursquare anunţă că vine în România şi trebuie să fii pe fază ca să faci un deal cu ei încă de la început. (…)

(…) Sau poate apare un studiu despre cum consumă lumea Facebook, la ce ore şi în ce contexte o fac. Iar dacă tu sari peste informaţiile astea eşti degeaba. (…)

(…) Am o grămadă de colegi care lucrează până îşi dau sufletul implementând chestii şi nu mai apucă să fie la curent cu ce se întâmplă pe piaţă. E inadmisibil să nu ştii când apar chestii gen Facebook Deals, să nu ştii ce e Groupon, să nu ştii cum îl cheamă pe X sau pe Y. (…)

(…) Nu ţine de cât timp liber ai, pentru că jumătate din timpul petrecut la birou trebuie alocat pentru informare, oricât de neproductiv ar suna. (…)

(…) Au înţeles că e obligatoriu ca el să meargă la evenimente, e obligatoriu să fie permanent informat, e obligatoriu să facă networking. (…)

(…) Un om de online care e în urmă cu ştirile e inutil .(…)

Pentru cei care nu știu, începând cu data de 1 octombrie, m-am mutat în București. Deci, aș putea spune că sunt bucureștean prin adopție. Motivul a fost un poziție de, citez: „web content coordinator” în cadrul unei agenții de turism. Exact ce mi-aș fi putut dori Pe 1 decembrie ar trebui să fac 2 luni de când lucrez pentru această agenție. Mâine, 26 noiembrie e ultima zi pe care o petrec în calitate de angajat acolo.

Mă tot gândesc de câteva săptămâni la zilele când stăteam acasă în Craiova și tânjeam după tot felul de evenimente la care mi-ar fi plăcut să fiu prezent. Mereu mi-am dorit să mă văd mai des cu bucureștenii cu care-mi plăcea să discut pe la diverse conferințe.

Mă chinui să mă văd cu Corina Georgescu la o cafea de vreo câteva zile bune. Pe Ștefan l-am scos la o bere după 9 seara și ne-am chinuit ceva să ne nimerim programul. Printr-un noroc am prins-o pe Pyuric vreo câteva ore în vizită. Am ajuns să mă văd cu oameni cu care mi-ar plăcea să discut ore întregi doar câteva minute la metrou. Și exemplele pot continua.

Sunt de acord cu ce spune Hoinaru: degeaba ești om de online dacă nu ești informat și dacă nu faci networking. Îmi propusesem să ascult de sfatul lui Sorin Tudor și să citesc mai des blogurile de-afară orientate pe domeniul meu de activitate. Mashable, TechCrunch, d-astea. Am băgat la mijlocul lui septembrie feedul de la Mashable în Google Reader. Știți câte articole am apucat să citesc? 10. Primele 10. De-atunci nu am făcut decât să dau mark-as-read în fiecare sâmbătă în care îmi găseam 5 minute să mai verific un mail. Între 2 chestii de făcut, marcam niște articole ca fiind citite.

Știți campania făcută de trupa Vama pentru noua lor piesă? Eu am aflat de ea la bere, la câteva zile după ce a fost derulată. Și-s om care lucrează în online și care trebuie să fie mereu informat și creativ. Mi-a fost și rușine să-l rog pe Pandutzu să-mi povestească și mie pe scurt care-i treaba.

Eu sunt genul de om care vrea să fie informat. Cu atât mai mult dacă e vorba de domeniul meu de activitate. Băi, lucrez într-o fabrică de împletit coșuri de nuiele? Păi scuză-mă, dar dacă mă trezește unul la 3 dimineața să mă întrebe care e tendința în industrie cu privire la modelul de împletire și eu nu știu, sunt degeaba. Nu contează că productivitatea la hectar e bună și că produc lejer 100 de coșuri pe zi la costuri mici și cam de două ori mai bine decât alții, peste 2 luni poate să apară cineva care va produce 200 de coșuri pe zi, pe jumate din bani pentru că a aflat el o metodă mai bună de împletire.

Lumea se schimbă. Lumea e într-o continuă mișcare. Lumea nu stă să aștepte ca tu să te obișnuiești cu mediul de lucru, să prinzi ideea și să încerci să începi să înveți. „Action, action” cred că e dictonul zilelor noastre. M-am ghidat după chestia asta și când am luat decizia pe care am luat-o cu privire la relocarea mea în București, în ciuda faptului că nu am urmat facultatea dorită.

Cel mai greu mi se pare când mai vorbesc cu câte un prieten la telefon care rămâne cu gura căscată după ce-i povestesc o mică parte din întâmplările petrecute în septembrie, octombrie și noiembrie. Stăm cel puțin 20 de minute la telefon și pălăvrăgim o groază pe tema asta în loc să ne vedem și să vorbim față-n față. Mai mult, eu obișnuiesc să fac în ajun de revelion un articol pe blog în care să-mi pun în câteva rânduri, un bilanț al acțiunilor mele de peste an. Mă gândesc cu groază că anul acesta blogul meu arată ca un pui golaș în ceea ce privește numărul de articole.

I kinda want to return to basics: being a blogger. Mi-e dor să scriu articole, să găsesc subiecte la orice pas, să fac recenzii, să merg la evenimente și să relaționez cu oamenii cu care împărtășesc aceleași idei. Cu oamenii de online.

Despre vechiul job și despre noul job cu altă ocazie, când o să-mi găsesc vreo oră numai pentru mine și pentru blog. Pentru că-s multe de spus și-mi place mie să cred că-s interesante și merită date mai departe.

Înainte de asta aș vrea să menționez câteva aspecte, ca să nu fiu înțeles greșit. Mai ales datorită faptului că articolul scris de Hoinaru nu e în totalitate mulat pe situația în care mă aflu eu.

Mi-a făcut plăcere să lucrez până acum cu toți partenerii mei. Fie că a fost vorba de un proiect mic sau de un job full time, mereu am avut cuvinte de laudă la adresa lor. Agenția de turism și oamenii care fac parte din echipa (de la manager până la secretară) îmi sunt niște oameni dragi cu care nu-mi voi întrerupe prietena legată în acest scurt timp. Am învățat multe de la ei și sunt sigur că aș mai fi avut o mulțime de învățat. Din păcate, din punct de vedere profesional, drumurile noastre se despart aici. Decizie luată unilateral și păstrând o prietenie. Mie-mi place să cred că va fi una de durată.

Dar despre asta… într-un alt articol.

PS: la câte promisiuni de articole am făcut, bag de seamă că tre’ să-mi rezerv lejer vreo câteva ore bune pentru blogging în zilele care urmează; asta dacă mai citește cineva ce scriu eu pe-aici.

Comments (0)

By A.Faith, 8 - November - 2008 7:02

Fiindcă s-a vorbit despre asemănările dintre prima întâlnire şi interviul de angajare, trasându-se o paralelă între viaţa personală şi viaţa profesională, vreau să duc mai departe această idee, susţinând-o.

Încep cu o scurtă povestioară: ai căutat o groază de timp locul de muncă perfect, unde să te trezeşti dimineaţa să te duci, însă cu drag, fără să simţi vreo obligaţie (…)

Continuarea, o s-o găsiţi săptămâna viitoare pe Empower.ro, singura publicaţie din România de dezvoltare personală. Empower.ro e lecţia de viaţă de care avem nevoie cu toţii. Recomand cu căldură. Staţi pe-aproape, o să am grijă să vă informez când apare.

Comments (2)

By A.Faith, 29 - October - 2008 12:09

Azi sunt la Târgul de Cariere, de îndată ce plec de la şcoală, până când mă plictisesc să bântui pe-acolo. S-ar putea să mă duc şi mâine. Cine mai vine?