Comments (9)

By A.Faith, 21 - January - 2009 16:26

Acesta este o însemnare scrisă de Christian Vasile, sub formă de guest post. Este membru tânăr al comunităţii Blogoree.ro, care şi-a făcut intrarea într-un mod excepţional, cu un articol care mie personal mi-a rămas în cap de ceva vreme. Poate şi datorită faptului că a avut şansa de a interacţiona cu o altă lume, fiind elev de schimb într-o ţară vestică, ştiută de români sub numele de Danemarca Rubik’s Cube Elite Romania

Povestea a început, neoficial, Cu mulţi ani în urmă. Mai știți când eram mici și cubul Rubik 3x3x3 (pentru că era singurul de pe piață) ne frustra că nu puteam să-l rezolvăm ? Încercam mai întâi o față. Aia mai ieșea. Dar mai încercam o față. O reușeam și pe aia, dar se strica prima. Și tot așa. Dădeam cu el de pereți începând să credem că de fapt pentru asta e făcut. Ne deranja așa de rău că suntem mai proști ca o jucărie încât eram în stare să și plângem.

Țin minte că prima dată când am fost operat de polipi, am venit de la București acasă cu trenul. Nici acum nu am uitat că mama mi-a cumpărat un cub Rubik și un camion mic de jucărie, ca să nu mă plictisesc în tren. Mașinuța nu m-a interesat. Tot drumul m-am concentrat să rezolv cubul. Îmi plăcea așa de mult… Știam că trebuie să fie o soluție, dar nu o găseam. Acum nu mai știu unde e, ce am făcut cu el sau dacă mai e prin casă, poate aruncat prin bibliotecă în spatele cărților de care am fost cu mult mai interesat. Ani de zile am uitat de el. Nici nu am știut că mai există. Nici nu cred că am mai văzut unul de atunci.

Rubik din nou

La primul seminar din anul meu de schimb, în august 2008, l-am cunoscut pe Henrik. Henrik este un danez care s-a apucat de cuburi prin 2003. A campion național la 3x3x3, a câștigat Rubik’s Magic la Campionatul European din 2006 și a participat la multe alte competiții. L-am văzut cum face cuburile, și pe loc mi-am amintit de cubul și frustrarea mea din trenul de Ploiești. Mi-am spus „Gata! Mă apuc și eu”. De aici a început totul. De cub m-am apucat în septembrie 2008, dar foarte puțin până în următoarele luni. Treaba am început-o pe bune în noiembrie. Asta înseamnă trei luni până azi. Trei luni în care mi-am coborât recordul de la peste 3 minute la 45 de secunde. Cu două sau trei ore pe zi de muncă am avansat pe zi ce trece. Și nu doar atât. A început să-mi placă prea mult, mi-a intrat în sânge. Și m-am convins și eu că și cubul este un drog. M-am convins că dacă vrei și ești dispus să acorzi mult timp acestui hobby, recordurile mondiale nu mai sunt chiar așa de ciudate.

Rubik’s Cube Elite Club Romania

Proiectul Elite Romania m-am gândit să-l deschid după ce am încercat să caut niște lucruri despre cub pe net. Am găsit niște forumuri, ceva oameni interesați, dar nimic mai mult. Cubul nu este un fenomen în România. Este doar un hobby. M-am gândit să încerc eu să fac o pagină pentru cub în România, așa încât să îi pot aduna în același loc și pe cei care știu deja, și pe cei care vor să învețe. Cu multă susținere, și dacă reușim să găsim și mai mulți oameni interesați, poate vom reuși să facem și un Open România, așa cum sunt în foarte multe țări din Occident, dar și din Asia. Doar în luna ianuarie 2009 se dispută nu mai puțin de nouă turnee, printre care și Openul din Aachen, Openul din Sao Paolo, Openul din Coreea sau cel din San Francisco.

Lumea cubului are granițele mult mai departe decât acel 3x3x3. Dacă e cineva interesat de ele, le va afla cu siguranță datorită și prin acest proiect. Cine știe, dacă găsim suportul necesar poate reușim să și omologăm competiția. Nici nu e așa de greu. Cert e că prima dată trebuie să ne arătăm interesați. Să facem un turneu, două, unde chemăm probabil un reprezentant de la Asociația Mondială a Cubului care să vadă că vrem să ne ținem de treabă. Dacă ajungem la acest pas, totul e ca și rezolvat. Vom primi tot suportul necesar din partea Asociației Mondiale. Timpii reușiți aici se vor păstra și ei în arhive, la fel ca și cele de la orice alt concurs. Încet încet, putem să facem un turneu mic, într-unul de Grand Slam, ca în tenis. La început va trebui să găsim singuri resursele. Odată ce lumea va auzi de noi, vor veni singuri să participe. Totul se poate face în primul rând cu foarte multă muncă. Și organizare. De aceea am înființat acest proiect, pentru care am planuri mari. Știu că sunt și în România oameni interesați de cub, așa că de ce să nu profităm. Între patru și cinci aprilie se va desfășura Openul Danez în Copenhaga, unde intenționez să particip (poate ca și concurent, poate ca și simplu spectator). Cu ce aș vedea aici aș putea veni acasă cu ceva experiență. Acolo mă voi întâlni cu Henrik din nou, și sunt sigur că dacă i-aș cere sprijinul, l-aș primi.

Rubik’s Cube Elite Romania este doar la început. Cu siguranță că lucrurile nu vor merge ca pe roate. Vom întâlni și greutăți, dar sperăm să primim și ajutor. Eu unul, știind cum merge treaba în Danemarca, am speranța că se poate și în România.

Promovare

Linkul blogului este http://rubixelite.wordpress.com/. Dacă doriţi să ajutaţi la promovarea lui, puteţi folosi codul de mai jos:

<a href="http://rubixelite.wordpress.com/" target="_blank">
  <img style="text-align: left;" src="http://i42.tinypic.com/2nbytyo.jpg" border="0" alt="Rubik's" />
</a>

PS: dacă ştii cum să ceri promovare gratuită, primeşti

Comments (6)

By A.Faith, 16 - January - 2009 6:30

De curând am fost în Real şi-am văzut rulând pe plasmele ălea imense, cât biroul meu de mari, imagini 3D, care mai de care mai realiste. Din păcate, pe mine mă atrag prea puţin aceste lucruri. Rămân fidel unor nume mari şi grele: Tetris, Zuma, Volfield, Super Mario, Duck Hunt, Caesar 3, NFS Underground, NFS Porsche, Warcraft 3 şi Starcraft.

Fiecare are povestea lui specială.

Oldies. Really oldies

Tetris am jucat şi încă joc, aproape zilnic. Întâi pe jocurile ălea pe care mi le cumpăram prin excursiile prin ţară, apoi pe calculator (primul calculator a fost un 286) şi acum pe telefon. Printr-a 8a, i-am zis unei profe să mă lase să termin nivelu’ la Tetris, că îl făceam pe colegu’ de bancă şi câştigam pariul. Am ajuns până la urmă să şterg jocul ăla, era mult prea addictive.

Volfield e mai special, fiindcă s-a numărat şi el printre porcărioarele instalate pe 286. Îl jucasem prima dată la un coleg de generală, pe un P1 şi îmi aduc aminte că am dat telefoane o zi întreagă pe la toţi cunoscuţii, numai să găsesc pe cineva cu dischete d-ălea mari, dispus să piardă vremea cu capriciile mele. L-am jucat intens, muream (şi la propriu şi la figurat) de măgăoaia aia care se arăta la un moment dat.

Super Mario l-am terminat de vreo 6 ori. Şi singur şi cu toţi vecinii, toate rudele şi colegii. Era o adevărată isterie la vremea aia. Mestecam gume, mâncam snacks-uri Loto şi vorbeam de Super Mario. Cine, ce nivel a mai făcut, care sunt paşii pentru a trece de balaurul de la final, şi ce se întâmpla după ce Mario îşi salva prinţesa.

Duck Hunt şi câinele ăla care râdea de tine era o altă găselniţă pentru PC-uri şi pentru consolele ieftine de la acea vreme. A fost pentru prima dată când am stricat un dispozitiv cu un joc: am spart pistolul de nervi. Şi eu băiat deştept, în loc să dau cu el de pământ, am dat cu el în sticla de la televizor. Norocul meu a fost că întotdeauna cel mai deştept cedează şi sticla ecranului de la televizorul alb negru de-o seamă cu bunicu’ era proastă

PC all the way

A urmat apoi epoca PC-urilor şi jocurilor de prin sălile de internet. Am început cu Starcraft şi am continuat cu NFS Porsche. A fost mişto să câştig ore la internet, prin pariuri cu ăia din sală, că îi fac la NFS.

Printr-a 5-a, mi-au luat ai mei primul PC şi aşa am descoperit Caesar 3 (deşi am fost profund dezamăgit de Age of Mithology, intens mediatizat la vremea aceea). Mă fascina modul în care eu controlam viaţa unor omuleţi şi întotdeauna optam pentru misiunile de dezvoltare. Nu suportam să ştiu că vin unii şi-mi fac praf munca. Eram mai pacifist de felul meu. Şi încă mai sunt, nu m-am schimbat foarte mult.

Zuma a fost o altă mare iubire. A fost dragoste la prima vedere când am văzut prima dată broasca aia scuipătoare de bile la un vecin de-al meu. Eram în epoca CD-urilor şi cum n-am avut blank la îndemână atunci, m-am orientat spre dischete de 1,44. Vreo 3 drumuri de 200 de metri + 15 minute pentru încărcat şi descărcat dischetele. Şi era iarnă pe-atunci…. Ce reţele, ce stick-uri, ce carduri de memorie, ce harddiskuri pe USB! Ăştia erau vise frumoase, de care citeam cu drag articolele scrise de Cypress în MyC.

Cu NFS Underground mi-am corupt o bună parte din rude. Ajunsesem să stau noaptea pe la 3-4 să mă întrec în reţea cu unchiul meu. A fost o adevărată încercare să reuşesc să fac acest lucru. NFS U1 n-avea implementat modul de joc în reţea şi era nevoie de nişte hack-uri destul de tricky pentru cunoştiinţele mele de la acea vreme. Am stat vreo săptămână şi ceva până mi-a adus un prieten serverele de care aveam nevoie, pentru a afla cu stupoare că aveam nevoie de un calculator diferit care să joace rolul unui server. Două săptămâni mai târziu, am clocit şi rezolvarea: loopback adaptor şi bridging între placa de reţea reală şi cea virtuală. Nu mai ştiu dacă a mers sau nu, cert e că ne-am luat switch şi am renunţat la cablul cross-over între mine şi el, mărind reţeaua la 4 membrii.

Ce grafică 3D, ce AI, ce procesoare pentru efecte şi procesoare destinate fizicii? Vise taică, vise… Ăstea erau jocurile adevărate, unde îţi antrenai adevărata îndemânare. Habar n-am ce se mai joacă în ziua de azi, fiind foarte pe dinafară, însă din ceea ce-ajunge la urechile mele, cu greu îmi vine a crede că azi se mai apreciază un joc la adevărata lui valoare.

sursa foto

Comments (4)

By A.Faith, 29 - December - 2007 16:37

Te uiţi la ceas şi te cutremuri. E târziu şi te simţi fără nicio putere, însă parcă ai mai sta puţin. Realizezi că dacă intră cineva peste tine acum în cameră, se lasă cu scandal, şi rămâi fără acces la internet cel puţin o săptămână. Da’ ce contează? Opa, ia stai aşa, că mai zice cineva ceva. Şi uiţi şi de somn, şi că trebuie să te duci la WC şi de tot. Dacă n-ai simţi că explodezi, cred că nu te-ai mişca de pe scaunul ăla. Ai prinde rădăcini acolo. BRB, revin imediat. Continue reading 'O, tu dulce autodistrugere!'»

Comments (1)

By A.Faith, 8 - November - 2006 15:59

Se aud paşi … din ce în ce mai aproape; ţi se pare că lumea ţi se îngustează; pereţii se apropie unul de celălalt, reducând din spaţiul tău.

Ai în faţă un coridor lung, iar în dreapta o uşă. Ce să faci ? Încotro să o iei ? Alegi varianta mai uşoară. Coridorul. Lung şi cu pereţii scorojiţi de „vreme” şi de gloanţe, îţi dă fiori. Continue reading 'Războiul de azi'»