Comments (6) Din seria «colegi retardaţi» prezint următoarea conversaţie :
(18:30:18) yoooo dany: fete care merge la un film k nu am cu cine mere am bilet in plussssssssssss buzz pls;;))) :*:* haideti
(18:30:32) A.Faith: fetele care merg bă
(18:30:39) A.Faith: vai de capu’ tău
(18:30:47) yoooo dany: dute ma si taci
Acu’ să vă mai aud eu că vă plângeţi că aveţi note mici la română. În locul profei, nici nu v-aş trece mă!
Într-un amalgam de mass-uri, sms-uri, spam-uri şi articole de felicitare pe diferite bloguri. îmi fac şi eu loc, mai dând cu cotul, băgându-mă în faţă… Deh, fiecare are dreptul să încerce să răpească vreo câteva minute de la vizitatorilor săi. Nu o să ţin o pledoarie despre ce-a ajuns Crăciunul în ziua de azi sau să mă apuc să mă laud cu cadourile primite (sau mai bine zis neprimite) … Nici de scris pagini întregi de sms-uri pe care să le copiezi apoi pe telefon şi să le trimiţi tuturor din agendă. Continue reading 'Crăciun fericit!'»
În timp ce redactam review-ul pentru Chibreta observ că îşi updatează blogul şi scrie despre o profesoară de la Şcoala Centrală din Bucureşti, care are parte de o promovare mai neconvenţională pe internet. Adică? Cineva a reuşit să pună mâna pe nişte poze personale ale doamnei profesoare Laura Ilie, intră repede pe Hi5, face un profil, pune pozele respective şi dă un mass pe Y!m într-o listă dominată de copilaşi cu vârste la care buletinul e un vis, dornici mereu de ceva nou şi care îşi petrec mult mult mult prea mult timp în faţa PC-ului (suunt presupuneri, nimic cert). Continue reading 'Profesori infantili'»
La fel cum a venit aşa a şi trecut ceea ce azi ar fi trebuit să fie zi liberă prin lege. Ziua Naţională. Ziua în care acum ceva vreme românilor de-atunci li se îndeplinea un vis mare, despre care întotdeauna vorbeau folosind verbe la viitor. Marea Unire. Eveniment ce ar fi trebuit sărbătorit ca atare s-a rezumat doar la unele articole pe bloguri, o poză la avatar cu steagul României, un mass. Continue reading '1 Decembrie – Glorie sau prostie naţională?'»
Un mare om a spus cândva : „A visa, asta-i fericirea; a aştepta, asta-i viaţa”. E vorba de Victor Hugo. Visez că într-o zi lumea va fi diferită şi nu va mai trebui să privesc totul cu un dezgust şi dispreţ. Aştept totuşi să văd dacă acest vis al meu va deveni realitate. Totuşi, nu aştept cu braţele încrucişate.
Oare, e suficient ceea ce fac eu ? Continue reading 'Recunoştiinţă şi mulţumire'»
Panorama Theme by 
Themocracy
