Posts tagged: mentalitati

Şi eu vreau maşină..

By , 2 - December - 2008 15:57

Dar de fiecare dată când am ocazia să merg pe stradă cu taxi sau cu altcineva şi e aglomerat, mă răzgândesc. Nu mă văd pe mine aşteptând 99 + nu ştiu câte secunde la semaforul de la Universitate, pentru a prinde încă unul 200 de metrii mai sus, pentru a da prioritate unor pietoni nehotărâţi la teatru, pentru a mai prinde un semafor la Mercur şi pentru a sta la coadă la sensul giratoriu de la Carol. Mai bine merg pe jos. Sau cu transportul în comun.

Cu maşina în oraş

E frumos să poţi ajunge dintr-un capăt al oraşului în celălalt în 10-15 minute. Când a fost totuşi ultima oară când s-a întâmplat asta? Hai, în provincie mai e cum mai e, dar în Bucureşti? Vă spun sincer că de fiecare dată când am fost cu maşina acolo, m-am dat jos nervos în parcare. Şi asta din postura de pasager. Ştiu că e altă mâncare de peşte iarna, sau când plouă sau când te duci în oraş (deşi … am de comentat şi pe tema asta ceva) însă de ce pentru unele drumuri (care se pot face pe jos) foloseşti maşina? Consumă mai mult, te enervează, poluează, măreşte numărul maşinilor din trafic şi în ultimă instanţă, devine un bun care te încurcă. Să mă contrazică ăia care găsesc locuri de parcare.

Berea şi condusul nu sunt foarte buni prieteni

De curând a fost ziua unui prieten. Ne-am dus în Rovine, la Pizza Ibiza. Sunt cam 30-40 de minute de mers susţinut, pe jos, de unde stau eu până acolo. Fiind seară, frig (mi se pare că picura chiar) omu’ a fost băiat gigea şi a luat maşina. Ştiţi ce mişto a fost să-l văd pe el stând cu sucu’ în faţă? În România, spre deosebire de alte ţări europene, o bere înseamnă adio permis. Dacă n-ar mai lua toată lumea permisul cum se ia acum, o lege care să-ţi permită să bei cu măsură (atenţie, cu măsură!!!) cred că m-ar bucura sincer. Mai trebuie să mai curgă ceva apă pe Jiu până atunci…

Infrastructura urbană

Străzi mici, circulaţie prost gândită, numărul mare de maşini şi lipsa unui orar de circulaţie sunt în opinia mea problemele de trafic de la ora actuală din Craiova (şi nu numai – aş generaliza, dar prefer să nu vorbesc în necunoştiiţă de cauză). Ia hai să facem un exerciţiu de imaginaţie: o stradă precum A.I. Cuza, cu orar de circulaţie în anumite locuri, cu capete de cretă educate, capabile să gestioneze problemele apărute ne-ar scuti pe mulţi craioveni de problemele de zi cu zi, nu credeţi? De unul singur nu poţi face treabă bună, ai nevoie de o echipă şi de feedback-ul celor implicaţi. Indiferent că te înjură sau că îţi dau o idee, cred că e bine să-i asculţi. Dumneavoastră nu credeţi la fel domnule primar?

Transportul în comun

Când a fost ultima oară când v-aţi urcat într-un autobuz sau tramvai? Eu astă seară trebuie să ajung la institut pentru a discuta detalii cu privire la campania umanitară şi mă gândesc cu groază cum o să-mi dau coate cu oameni care pleacă de la servici, bătrâni care se încăpăţânează să iasă din casă şi ia primul tramvai care vine, chiar dacă se vede din depărtare că e plin ochi. De ce dracu’ nu aşteaptă următorul tramvai, care să fie ceva mai gol şi mai confortabil? De ce vin şi se plantează lângă mine, după ce mi-am găsit cu greu un loc pe scaun şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a mă face să mă ridic. Să nu vă speriaţă dacă acasă vă treziţi cu gumă în păr. Eu am fost şi o recunosc vădit.

Mersul pe jos

Bătrânii se plictisesc în casă şi ies la o plimbare. De ce morţii lor nu se duc pe jos? E departe parcul sau centrul de Craioviţa Nouă? Aveţi şi voi acolo promenadă, cu bănci şi locuri de joacă pentru copii unde să pierdeţi vremea. Vrei să te duci să iei ceva din centru pe la 15.00-16.00? Nu face greşeala să iei maşina dacă eşti în zonă. O să prinzi ditamai coada în faţă la Carol, o să te enervezi la Mercur la semafor şi mai mult ca sigur o să stai vreo 15 minute plimbându-te în cerc, să găseşti un loc de parcare. Pentru că la English Park se gândeşte toată lumea şi în altă parte… n-ai unde.

Concluzia?

Ţi-ai luat maşină, ai carnet şi eşti şmecher/tare/whatever. Ok, arată-ne asta la început şi atunci când e nevoie, altfel o să plictiseşti. Degeaba ai maşină şi stai cu ea în oraş (pentru că în ziua de azi, nu se mai poate numi “mers cu maşina în oraş”, pentru că mai mult se stă). Degeaba ai maşină dacă n-ai bani de benzină. Mergi în timpul săptămânii cu tramvaiul şi cu autobuzul şi în weekend du-te la un grătar în afara oraşului cu maşina. Cu siguranţă o să fii mai fericit şi vei economisi şi ceva bani. Da, şi eu vreau maşină, însă vreau să merg cu ea, nu să stau în ea.

Ca argument bonus, nişte poze de pe 1 decembrie, cu traficul de la Botanică:

Şi cică am eu ceva cu ei…

By , 18 - November - 2008 6:04

Ia priviţi aici mass:

Cumparati “Made in Romania” tot ce se poate, de la faina pana la chestii de uz casnic. Nu ma refer ca trebuie sa cumparam Logan, daca vrem si avem bani de Mercedes, dar, producatorii nostri au dificultati sa exporte acum. Cu cat mai multi vor cumpara produse romanesti, macar pana trece criza, cu atat mai mult vor avea de lucru romanii din putinele fabrici care mai produc ceva in Romania si vom trece mai usor peste criza. Cumparand un produs romanesc se platesc impozite, salarii, chirii, dobanzi. Nu poti sa le cumperi pe toate din afara, dar atunci cand poti alege … Cea mai usoara metoda de identificare a unui produs romanesc sunt in general primele 3 cifre din codul de bara. Acestea sunt fie 594 fie 642 (exceptie fac bauturile). DA mai departe daca iti pasa

Deci, care va să zică, hai să cumpărăm din România tot, ca să fim patrioţi. Înainte de toate, vouă vi se pare normală atitudinea asta? Hai să luăm de la români ca să o ducem bine, ce contează că s-arp putea să aruncăm banii pe fereastră? Şi mă mulţumeşte orice răspuns, chiar şi “da” sau “nu”.

Bonus, exerciţiu de imaginaţie: ghiciţi în ce partid politic e băgat omu’ ?

Dragostea omoară prietenia ?

By , 19 - November - 2007 23:34

De când m-am trezit astăzi, am avut întrebarea asta în minte. Noua mea muză m-a inspirat bine noaptea trecută, dându-mi de dimineaţă o dispoziţie bună. Continue reading 'Dragostea omoară prietenia ?'»

Am obosit

By , 16 - November - 2007 23:07

Cum zice şi Diana în postul ei, e dureros atunci când îţi moare cineva. Mai ales atunci când cineva la care ţii. Fie că e vorba de un om sau de un animal, orice pierdere te afectează. Îmi aduc aminte când eram mai mic ( acum vreo 4 ani şi ceva, poate chiar mai bine ) că am avut şi eu o căţea cu care am crescut împreună. Continue reading 'Am obosit'»

Panorama Theme by Themocracy