Posts tagged: mozilla firefox

Desktop-ul

By , 5 - April - 2008 10:48

kde 4 desktopDesktop-ul, sau conform traducerii microsoftiene, spaţiul de lucru. Acel “ceva” reinventat de KDE, o dată cu cel de-al 4-lea release al lor, mereu ocupat în ultima vreme. De curând s-a născut în mintea mea o întrebare, care are ca subiect central câteva bloguri pe care le citesc, dar nu aşa de des cum aş vrea. Primul motiv este acela că nu stau 24/7 cu Google Reader deschis. De fapt, am rămas în urmă destul de mult când vine vorba însemnările agregate de acest feedreader. Şi pentru că în majoritatea timpului petrecut cu laptopul în braţe, Mozilla Firefox stă deschis maximizat, soluţia widget-urilor SuperKaramba (sau orice altceva) nu e una tocmai potrivită. De ce? Pentru că obişnuiesc să lucrez în full mode, mai ales atunci când scriu ceva. Nu vreau să fiu deranjat, că mi se distrage atenţia foarte uşor şi dacă-mi pierd ideile, e jale.

Până în momentul de faţă, n-am găsit soluţia, încă mai caut. Dacă are cineva vreo sugestie de modalitate de a urmări un blog (+comentariile lui) într-un mod care să se sincronizeze cu Linux, KDE, Mozilla Firefox maximizat sau în Full Screen, este invitatul meu să comenteze.

În altă dezordine de idei, sunt curios cum folosiţi voi computerul. Vă place să ţineţi mai multe aplicaţii deschise, redimensionându-le astfel încât să încapă toate pe ecran? Ţineţi numai una singură deschisă, într-o fereastră care să vă permită o vedere şi asupra fundalului de ecran sau preferaţi să aveţi în prim plan doar un anumit program, considerând că în felul ăsta sunteţi mai productivi? Programele de IM ce loc au în spaţiul vostru de lucru? Aş putea pune această însemnare în categoria de leapşă, dar prefer momentan s-o las la stadiul de rugăminte pentru binevoitori să scrie despre desktop-ul lor. Cu sau fără legătură spre acest articol, însă măcar cu un scurt email în care să-mi dea linkul să văd şi eu ce şi cum. Mai jos, nişte sondaje de opinie. Continue reading 'Desktop-ul'»

Aplicaţii web locale

By , 12 - March - 2008 20:00

V-aţi gândit vreodată că linia dintre offline şi online se poate subţia atât de mult încât să nu vă daţi seama că lucraţi practic la distanţă? Eu am simţit-o pe pielea mea, când lucram în Google Docs cu Dida şi în acelaşi timp vorbeam pe Skype. Era ca şi cum aş fi fost cu ea în aceiaşi cameră, lucrând la acelaşi proiect. Nu mă credeţi pe cuvânt când vă spun că acest mod de lucru îţi măreşte productivitatea cu până la 100% (adică o dublează). Încercaţi. Nu vă costă decât să vă faceţi cont pe google şi să vedeţi cum arată ecranul PC-ului/laptop-ului când apeşi F11 în Mozilla Firefox şi ai deschis tab-ul cu Google Docs.

Ieri găsisem această însemnare în Google Reader. M-a pus pe gânduri şi m-a făcut curios de cum o să fie viitor. Vor mai trebui oamenii să mai dea install –> next –> next –> finish sau ./configure && make && make install atunci când vor o anume aplicaţie sau vor fi nevoiţi doar să-şi aducă aminte unde au pus bookmark-ul ?

Se pare că Prism de la Mozilla ne va aduce ceva nou în calculatoare. Un nou concept. Dacă release-ul 4 al KDE ne-a schimbat modul de a vedea un desktop, iar add-in-uri precum Nepomuk au “luat faţa” search engine-urilor locale, aşa văd şi eu Prism-ul ăsta de la Mozilla. Oricum, prea multe comentarii strică. Vă las în continuare cu articolele despre Prism aici sau aici.

Despre A.Faith Blog

By , 15 - December - 2007 17:47

Eugen a scris la rugămintea mea un articol despre blogul meu. Un review. Deschisese în prealabil un thread pe blogoree unde anunţa această posibilitate, iar după succesul pe care l-a avut Dida, mi-am zis că vreau şi eu aşa ceva pentru că doream de mult să aud părerea obiectivă a unei persoane cu experienţă în domeniu şi nu o afirmaţie de genul : “super tare” în spatele căreia se ascunde vreun interes ori “da, interesant” echivalent cu “lasă-mă, că nu nimerişi bine”. Continue reading 'Despre A.Faith Blog'»

Mozilla Firefox 3 Beta 1

By , 20 - November - 2007 23:44

Nu ştiu cât de nouă este ştirea, însă Mozilla Firefox beta 1 a fost lansat la web (dacă-mi e permisă exprimarea asta. După cum Cypress spunea pe MYLRO, această nouă versiune aduce nişte îmbunătăţiri clare în folosul utilizatorului, dintre care enumăr :

  1. Platforma de randare Gecko 1.9 – care e mai rapida, mai stabila si mai simpla din punct de vedere al codului
  2. Click-ul pe favicon-ul unui site va face o interogare whois şi ţi se spune cui aparţine numele de domeniu respectiv
  3. Filtrare site-uri cunoscute ca fiind promovatoare de malware – ceva în genul paginilor suspectate de phising

şi altele.

Lista completă se găseşte aici. Se poate downloada de aici

Sursa se găseşte aici.

Panorama Theme by Themocracy