Comments (8)

By A.Faith, 6 - November - 2008 14:58

Fiecare a avut în viaţă cel puţin o discuţie în contradictoriu. Cu un părinte, cu un profesor, cu un vânzător, cu un om în staţia de autobuz, cu vreun prieten, cu vreo prietenă, cu… cineva. Unul credea o chestie, altul credea o altă chestie (de preferat exact opusul) şi de-aici, discuţii.

Până aici, totul bun, numai că de cele mai multe ori aceste discuţii degenerează. Primul pas e tonul mai agresiv, urmează apoi argumentele mai puţin plăcute celuilalt, eventual riposta cu o jignire (arma supremă în materie de idioţenie, că dacă nu eşti în stare să-ţi susţii părerea, să începi să jigneşti, mi se pare de-a dreptul idiot), reacţia la acea jignire, palme, pumni, picioare, săbii, topoare, puşti, tancuri, aviaone, război, mondial.. apocalipsă. Hoo, că am deraiat io ca trenu’ de la subiect.

Câţi dintre voi ştiţi să discutaţi în contradictoriu?

Eu recunosc sincer, discuţiile în contradictoriu sunt o plăcere pentru mine, fiindcă îmi solicită acea parte a personalităţii mele, şi anume perseverenţa. Nu cedez uşor, cu atât mai puţin dacă eu consider că am dreptate.

Câţi dintre voi sunteţi în stare să vă susţineţi părerea, până la punctul în care vi se demonstrează contrariul, după care… să admiteţi că aţi greşit?

Eu recunosc sincer, dacă ai dreptate, o să-ţi dau dreptate. Cu privire la acel aspect, asta nu te scuteşte de a-mi demonstra că ai dreptate în alt context, peste nu ştiu cât timp.

Câţi dintre voi aţi jignit, pentru că n-aţi înţeles de fapt, ce vruia celălalt să spună?

Eu recunosc sincer, am făcut-o de câteva ori şi acum, poate că-mi pare rău. E una din dorinţele mele pentru viitor: să fiu olecuţă mai tolerant şi mai nepăsător când vine vorba de chestii care nu mă afectează direct. E loc pentru toţi sub soare şi fiecare pasăre pe limba ei piere.

Câţi dintre voi oferiţi răspunsul “că aşa zic eu” ca argument într-o discuţie?

E chestia care mă scoate din minţil. Cine eşti tu ca să spui chestia asta? Ce garanţie prezinţi tu pentru a te crede? Nici Biblia nu mai e crezută pe cuvânt. De ce tu eşti o excepţie la regula “trust no one” ?

Vă provoc la o discuţie în contradictoriu: eu sunt de părere că părintele care îşi jigneşte copilul fără motiv, ar trebui să-şi ceară scuze. Nu prin “hai că-ţi ia tata bomboane” sau tăcere când vine vorba de subiectul în cauză. Cred că ar trebui să-şi facă mea-culpa şi să acţioneze puţin diferit, faţă de cum ar face-o faţă de altcineva, care nu-i e decât o cunoştiinţă (fie că e prieten, şef, vecin sau mai ştiu eu ce alt raport social).

sursa foto

Comments (0)

By A.Faith, 27 - October - 2008 21:10

Ştiu. Şi eu vreau multe, dar eu cel puţin încerc să fac ceva pentru a obţine ceea ce vreau. Şi îmi place să cred că voi reuşi.

De la o vreme, toată lumea vrea câte ceva: ăla vrea o viaţă mai bună, ăla vrea un job mai bun, altul vrea un job, că nu-i mai convine cu „dă şi mie de-un suc” şi aşa mai departe. De multe ori le ascult visele şi dorinţele, însă la final, le adresez o întrebare (zic eu) logică: şi ce faci pentru a obţine ceea ce îţi doreşti?

Ăla cu viaţa mai bună zice că se duce în străinătate, ăla cu jobu’ mai bun zice că îşi caută (dar nu vrea să vină poimâine la târgul de joburi), ăla fără job zice că nu se pretează el să cumpere un ziar şi să îşi caute de muncă (deşi nu ştie să facă mare lucru). Iar exemplele de mai sus reprezintă o mică parte din exemplele de care mă tot lovesc de ceva vreme.

Lamentându-ne, nu obţinem nimic. Am învăţat de mult asta. Eu, cel puţin. Cu restul… nu-mi rămâne decât să scriu şi să bat apa în piuă pe tema asta. Încercând mai mult, deja nu se mai poate discuta despre conceptul liberului arbitru.

Ştiu, lecţia asta o dau toţi şi nu descopăr eu acum apa caldă. Încerc doar să vă spun că e mai bună decât aia rece.

Inspirat de-aici.

Comments (8)

By A.Faith, 28 - April - 2008 11:50

N-am văzut pe unde am fost prin ţară mai multe cupluri la un loc decât în cetatea Râşnovului. Deşi este un obiectiv turistic datorită importanţei sale şi vechimii, locul oferă o splendidă panoramă a zonelor din jurul acestei cetăţi: Bucegii, cu crucea de la Caraiman, castelul Bran şi oraşul Braşov.

Dar cum ne aflăm tot în România, aceleaşi probleme specifice :

1. plăteşti intrare ca să te plimbi

2. baruri

3. kitch-uri făcătoare de bani (monştri, măşti, fluiere, etc.)

Cetatea Râşnovului este unul din locurile ălea în care ţi-ai dori să locuieşti un timp, după care să-ţi prelungeşti şederea. Accesul se face pe un drum pietruit, doar pietonal momentan, fiindcă la intrare eşti oprit de o barieră mai veche decât istoria. Toate astea deoarece sus, la intrarea în cetate se lucrează la pietruirea drumului. O idee bună, deoarece astfel se păstrează farmecul medieval al acestor locuri.

Deşi este un simbol istoric care merită vizitat datorită aerului pe care îl păstrează, termopanele nu ai cum să nu le observi. Stau şi mă gândesc ce-o fi fost în capul celor care au această cetate în grijă? Care e legătura dintre epoca medievală şi termopanele din ziua de azi, simbolul modernismului post revoluţionar românesc, importat din Vest în cel mai idiot mod cu putinţă.

Ca peste tot, există un preţ pentru a putea intra acolo. 5 Lei mai exact, pentru a vedea o frumoasă panoramă a împrejurimilor, pentru a servi ceva la terasă/bar ori sau pentru a cumpăra câteva aşa-zise suveniruri.

La vârsta de 17 ani, aveam pretenţia că ştiu semnificaţia cuvântului „suvenir”, dar se pare că de curând a fost reinventată roata. Ce vreau să spun cu asta? Deoarece comercianţii consideră un fluier sau o mască prost realizată un suvenir la care mă voi uita cu plăcere peste câţiva ani (buni) şi voi spune: băi, pe-ăsta l-am luat de la Râşnov, după care îl voi şterge de praf şi-l voi pune alături de alte obiecte asemănătoare (dacă nu chiar identice) privindu-le mândru.

Spuneam puţin mai sus că am văzut foarte multe cupluri. Într-adevăr, aşa a fost. Şi nu era nici Valentines Day şi nici Dragobetele. Să fi realizat oare românii că pentru a iubi nu ai nevoie de o zi specială? Puţin probabil, însă mie îmi place să fiu optimist şi nu de puţine ori idealist aşa că o să mă gândesc cu plăcere la imaginile care mi-au rămas în minte.

Adevărul e că pentru braşovenii dornici de plimbări nu foarte scumpe în afara oraşului, e mai uşor să dea o fugă până la Râşnov, să petreacă câteva ore în compania persoanei iubite, să se relaxeze, decât să mănânce nu ştiu ce mâncăruri sofisticate în Poiană sau mai ştiu eu pe unde.

Singurul minus pe care nu l-am putut trece cu vederea a fost că deşi terasa/barul îşi păstrau iz-ul medieval, vitrinele şi termopanele te ţineau ancorat în realitate. Ce mai lipsea de acolo? Un hotspot. Poate că sună aiurea pretenţia mea, însă recunosc sincer că era o locaţie numai bună de live blogging. Şi chiar fără, n-aş fi spus nu la câteva ore petrecute acolo alături de cineva drag în compania căreia să scriu câteva rânduri: un articol, o poveste sau chiar o descriere a ceea ce văd şi simt.

Poate cu altă ocazie, deoarece Cetatea Râşnovului a trecut pe lista locurilor unde vreau să mai ajung în viitorul apropiat. Din varii motive.

Comments (7)

By A.Faith, 20 - March - 2008 13:31

De ceva vreme mă tot gândesc la o chestie : cum e să-i cunoşti în realitate pe cei pe care îi apreciezi, pe cei pe care îi citeşti, pe cei pe care îi asculţi? Cum ar fi să ai ocazia să te întâlneşti cu trupa favorită? Sau să stai la aceiaşi masă cu scriitorul care a pus pe hârtie rândurile pe care le-ai citit cu atâta pasiune, noapte de noapte? Am avut ceva timp de cugetat pe tema asta, dar niciodată n-am reuşit să concretizez aceste idei. Poate şi pentru că ceea ce va fi la final, concluzia, va deranja sau poate şi pentru că de curând am fost şi eu în situaţia asta. De fapt, nici nu ştiu exact de ce n-am scris până acum. Oricum, decizia am luat-o în urma acestei însemnări de la Anca de pe blog. Continue reading 'Chiar vrei să-i cunoşti?'»

Comments (0)

By A.Faith, 12 - February - 2008 12:10

Cred că se poate scrie şi o carte pe tema asta. “Cum să-ţi susţii punctul de vedere fără a cădea în ridicol” . Sună bine titlul, nu? Da, şi probabil l-aş recomanda la o groază de oameni, mulţi dintre ei fiind chiar deţinători de bloguri. Şi care e de fapt cea mai bună soluţie de a susţine ceea ce crezi, dar nu prosteşte? Păi în primul rând ar fi să crezi ceea ce spui. Dacă vorbeşti doar de dragul de a vorbi, mai bine taci. Iar dacă decizi să deschizi gura, ai grjiă ce scoţi pe-acolo, nu care cumva să spui vreun porumbel de toată frumuseţea. Cum i-ar sta unei persoane, de 40 de ani, cu o funcţie importantă, să susţină înverşunată o aberaţie? Continue reading 'Susţine ceea ce crezi, dar nu prosteşte!'»