Comments (22)

By A.Faith, 26 - October - 2008 17:52

Am citit asta la Anemari şi cu privire la ultima parte aş avea ceva de zis (mai degrabă de contrazis):

Eu cred că trebuie să te respecţi în primul rând pe tine, iar apoi să impui să fii respectată. Ce respect să mai ai faţă de una care a umblat din floare în floare şi care nici nu îşi tace gura, lăudându-se că tipul X şi Y i-au picat în plasă (…)

Ce înţeleg eu de aici?

1. Rămâi fidel(ă) unei singure persoane, altfel o să-ţi pierzi credibilitatea/puritatea/etc.
2. Ca să fii respectat(ă), trebuie să ai un număr cât mai mic de relaţii (de orice natură)

Ce întrebări îmi pun în vis-a-vis de ceea ce am înţeles eu:

1. De ce să rămâi fidel unei singure persoane, când aceasta nu îţi oferă satisfacţie din absolut niciun punct de vedere? De ce să nu spui „pa” când eşti cel mai îndreptăţit să faci asta? De ce să nu ţinteşti mai sus şi să te plafonezi la un anumit nivel? De ce să priveşti doar înainte şi nu peste tot în jurul tău?
2. De ce să te închizi într-o carapace atunci când ai dat cât de cât de ceea ce îţi doreai? Sau, de ce să-ţi uiţi anturajul/anturajele după ce îţi găseşti pe cineva cu care să petreci ceva mai mult timp? Ia gândeşte-te, ce-o să se întâmple atunci când rămâi fără acel cineva? Cine crezi că o să te mai însoţească la o bere din gaşca pe care ai lăsat-o zile la rând să se distreze fără tine, fiindcă tu erai prea ocupat să faci pe plac cuiva care în secunda de faţă fraiereşte pe altcineva? Exact, nimeni.

Aşa că, umila mea părere e să devenim şi în viaţa reală la fel de sociali ca pe internet. Ştiu că în viaţa reală nu poţi „da ignore” cuiva la fel de uşor (sau cel puţin aşa zic unii – eu personal, nu sunt de acord), dar ce vă costă să vă trăiţi viaţa cu adevărat? Lăsaţi de-o parte clişeele şi gândurile de genul „vai vai vai, îmi stric reputaţia” & so on. O viaţă avem!

PS: în strânsă legătură cu ceea ce am scris aici, puteţi citi pe Empower.ro. Cu puţin noroc, o să există o continuare la acel articol.

PS2: excludem din start contraexemplele la citatul de mai sus, în care avem de-a face cu persoane lipsite de orice urmă de inteligenţă (aka cocalari, pitzipoance şi alte mutaţii ale rasei umane) care trăiesc doar pentru a face umbră pământului degeaba.

Comments (4)

By A.Faith, 3 - June - 2008 7:00

Nu mă apuc eu acum să defac firul în jde mii de bucăţele şi să analizez aceste cuvinte din toate punctele de vedere, ci vreau doar să remarc anumite aspecte pe care le-am observat zilele ăstea. Cine zicea că dragostea-i o prostie, o pierdere de timp… ăla n-a iubit niciodată. Şi spun asta convins de asta. Cine nega existenţa iubirii cu siguranţă a trecut printr-o experienţă neplăcută.

Destul cu definiţiile. Ideea e că de curând, m-am întâlnit cu o bună prietenă de-a mea şi-am văzut-o mergând de la depărtare. Parcă plutea. Vorbea la telefon şi era aşa de fericită… A închis până la umă, aşa că am grăbit pasu’ şi-am prins-o din urmă. Am vorbit destul de mult, că aveam drum comun. Despre ea, despre şcoală, despre tot felul de chestii. La un moment dat, am întrebat-o ce-i cu ea de-i aşa fericită, că ultima oară când am văzut-o era plouată rău. Şi, după ce s-a fâstâcit puţin, a recunoscut că iubeşte şi e îndrăgostită de-i vine să-şi ia zboru’ . Şi s-a apucat şi mi-a povestit mergând pe stradă tot felul de întâmplări amuzante. Mă uitam la ea şi o vedeam că radia de fericire.

Alţii, când iubesc, au tendinţa să uite de tot ce-i în jurul lor. De muncă, de şcoală, de prieteni, de tot. Se văd toată ziua împreună cu cealaltă persoană şi trăiesc în lumea lor. Însă e o chestie cu două tăişuri aici, pentru că dacă dau greş cu ceva, rămân singuri şi de aici până la o urâtă depresie nu mai e decât un singur pas. Şi când spun asta, mă gândesc cu părere de rău la concertul ăla la care n-am ajuns astă vară. Prietenii ştiu de ce.

Nu pot să nu-mi aduc aminte de însemnarea pe care a scris-o blonda pe dulce-amarui.com, care nu se adresează numai fetelor. Sincer, aş recomanda chestia asta şi multor cunoscuţi de-ai mei care mereu sunt nervoşi, puşi pe harţă. Parcă mi-l aduc aminte pe ficus astă-vară cum zicea: get drilled or something.

Eu în momentul ăsta sunt detaşat de situaţia asta. Sunt genul de călător sau… trecător mai bine zis, care observ, reţin şi cuget, dar pentru pun în practică. “De ce?”, ar spune colegu’ Sandu (sau Markus), care mă vede înconjurat mai mereu de fete frumoase. Pentru că n-am chef, pentru că n-am poftă şi pentru că nu-mi arde de-aşa ceva acum. Mă simt ca în povestea aia de o ascultam eu când eram mic de la învăţătoare, când şoarecele, pisica şi câinele priveau ascunşi cum stăpânul mânca din caşcavalul pe care se bătuseră ei înainte ca acesta să intre în cameră. Şi nu salivez chiar aşa de rău la acel caşcaval.

În concluzie, iubiţi-vă mult, vorba lu’ Nenea Mircea Radu Bre, dar cu cap! Nu-i uitaţi pe ceilalţi din jurul vostru, chiar dacă asta e greu. E frumos să te pierzi împreună cu persoana iubită într-un loc, departe de tot, însă atunci când vei reveni la viaţa ta, fără acea persoană, s-ar putea să nu mai ai aceiaşi prieteni. Nu le întoarce spatele celor care au nevoie de-o vorbă bună pentru că tu eşti acum cu mintea zburătoare. E greu să le acorzi şi altora din preţiosul timp pe care-l petreci cu cealaltă persoană, dar gândeşte-te că nu sunteţi numai voi doi pe pământ.

Destul cu concluzii şi alte cugetări pe tema asta. Vă las în continuare cu o piesă clasică :

Comments (5)

By A.Faith, 3 - April - 2008 21:47

Citeam la Oana (în una din sesiunile de recuperare a însemnărilor necitite) o chestie despre datorii. Şi mi-am adus aminte! Ia imaginaţi-vă :

Vii de la dracu’ din praznic şi eşti o săptămână acasă singur şi doar 20€ cu care să trăieşti. Mâncare & shit not included. Plus câteva belele pe cap, care bineînţeles necesitau ban. Şi vine xulescu la mine şi mă roagă frumos, să-i dau şi lui cu-mprumut 200.000 lei (c-aşa era pe-atunci). Deh, ce să fac. om la nevoie, promisiuni peste promisiuni şi am zis să nu fiu rău şi să-i dau. Au trecut aproape 2 ani de atunci şi n-am văzut înapoi nici măcar un leu.

Acum câteva săptămâni, am avut eu nevoie de bani numerar, iar drumul până la bancomat era prea lung. M-am întâlnit cu respectivul şi i-am cerut cu împrumut 10 RON. Mi i-a împrumutat, cu promisiunea mea de a-i înapoia. Acum, când am banii în portofel, pregătiţi să-mi achit datoria stau şi mă întreb, oare mai merită să-i dau înapoi?

Respectivul e un avar, care se uită şi la 10 bani să nu-i lipsească, mereu cu “n-am bani” în gură, chiar dacă portofelul vorbeşte altceva. Deşi nu-şi permite să achite o sumă lunară stabilită de comun acord pentru anumite beneficii, reuşeşete să iasă în fiecare seară “la un suc” şi nu de puţine ori s-a lăudat cu banii cheltuiţi prin diverse cluburi de striptease.

Aşadar, voi ce credeţi că ar trebui să fac? În mintea mea, am conturată soluţia, dar sunt curios alţii ce-ar face de-ar fi în locul meu?

[poll=7]

Comments (7)

By A.Faith, 20 - March - 2008 13:31

De ceva vreme mă tot gândesc la o chestie : cum e să-i cunoşti în realitate pe cei pe care îi apreciezi, pe cei pe care îi citeşti, pe cei pe care îi asculţi? Cum ar fi să ai ocazia să te întâlneşti cu trupa favorită? Sau să stai la aceiaşi masă cu scriitorul care a pus pe hârtie rândurile pe care le-ai citit cu atâta pasiune, noapte de noapte? Am avut ceva timp de cugetat pe tema asta, dar niciodată n-am reuşit să concretizez aceste idei. Poate şi pentru că ceea ce va fi la final, concluzia, va deranja sau poate şi pentru că de curând am fost şi eu în situaţia asta. De fapt, nici nu ştiu exact de ce n-am scris până acum. Oricum, decizia am luat-o în urma acestei însemnări de la Anca de pe blog. Continue reading 'Chiar vrei să-i cunoşti?'»

Comments (0)

By A.Faith, 23 - February - 2008 1:49

E 1 şi ceva. Am plecat acum 3 ore (de fapt 4, dar nu se pune) de-acasă, cu scopul de a ieşi la o bere cu nişte prieteni. Şi cum puteam eu să fac asta, decât la modu’ «stealth». Adică, trântit status de away, lăsat telefonul acasă, plecat tiptil tiptil să nu ştie nimeni unde sunt şi tot tacâmul. Deh, ziceam şi eu că-mi mai limpezesc mintea şi că mai mufez o bere. Nu de alta, dar chiar aveam nevoie. Totuşi, nu m-a lăsat inima să mă simt şi eu bine şi mi-am luat belea pe cap. M-am întors să sun pe cineva, să mai vină să ne ţină companie. Eh, prost am fost! Mă… prost cu diplomă! Nu-mi era mie bine la o bere decât cu Sammy? Mai o glumă, mai o caterincă, mai discutam una alta, deh ştiţi la ce mă refer! Mai ales că nebunu’ n-a mai fost pe-acasă de când era zăpada până la genunchi.

Şi de ce-am avut eu parte? Păi, discuţii existenţiale la greu. Am fost făcut în toate felurile :

• porc
• măgar
• animal
• nesimţit
• misogin
• lipsit de sensibilitate

şi multe altele. Hai să zicem că am fost eu într-o stare mai drăcească şi cu chef de bâză, dar nu eram singur în situaţia de faţă! Mă cine m-o fi pus? Nu ştiu! Concluzia e una singură: de-acu’nainte când ies în oraş după o săptămână grea şi vreau să beau o bere cu un prieten abia întors acasă, mă duc doar eu cu el şi mă asigur că n-o să-mi răsune în cap o voce stresantă de femeie NF rău de tot.

(rant curse)