Fără titlu
Comments (1)
Te-ai gândit vreodată ce se întâmplă atunci când stârneşti un cuib de viespii? Păi e la mintea cocoşului că n-o să scapi nemuşcat de cel puţin câteva astfel de «înaripate». Şi ştiţi cum e, că după ce te muşcă una, datorită feromonilor eliberaţi de venin, te va mai muşca încă una şi tot aşa. Deci, concluzia e simplă : nu te pune cu viespiile, nici dacă tu crezi că eşti mai tare ca ele. S-ar putea să te înţepe. Rău.
Şi totuşi, unde vreau să ajung? Asta o să descoperiţi pe parcurs. Dar de ce am ales exemplul ăsta? Pentru că sunt alergic la aşa ceva, iar ultima întâlnire cu o astfel de insectă era să se lase cu şoc anafilactic, deci mă feresc de ele ca de dracu’.
Presupun că şi voi aţi fost cel puţin o dată în viaţă provocaţi. Ştiţi unde bat, şi la ce fac referire. Exact, la momentele ălea când eşti stârnit, fie împotriva unei idei ori a unei persoane. Cert e că ţi se atrage atenţia prin aplicarea unui factor de stres, iar conform psihologiei care se învaţă printr-a 10a dacă te mai duci din greşeală pe la ore, atunci când există ceva care te deranjează, faci tot posibilul să elimini acel „ceva”, într-un mod sau altul.
Atunci când vine vorba de propria persoană, am anumite limite, peste care uneori, s-ar zice că trec. Da, mai fac şi eu pe prostul, că dacă ar fi să le pun pe toate la suflet, oho… eram de mult internat la secţia „zâmbăreţi”. Asta însă nu înseamnă că dacă mă prefac şi fac jocul cuiva, trebuie să reacţionez la fel în fiecare caz.
Spre exemplu, am fost de curând pus în situaţia de a alege între a sta în banca mea, să nu contest nimic din spusele unui…ăăă, să-l numesc „om diferit” (asta ca să nu-i spun tâmpit, idiot, ratat, frustrat sau mai ştiu eu cum), pentru a-mi atinge un anumit scop, pentru a-mi satisface un capriciu personal, mai mult sau mai puţin folositor. Da, am acceptat şi lucruri pe care acum (la fel cum făceam şi-atunci, însă mai puţin făţiş) le reneg, însă scopul scuză mijloacele, nu?
Acum, sunt iar pus în situaţia de a mă „face că plouă”. Da, fac şi treaba asta, în ideea că-mi voi duce la bun sfârşit anumite planuri, mai vechi sau mai noi. Asta însă nu înseamnă că am uitat ce-am zis şi ce-am promis şi nu în ultimul rând ce mi-am promis, eu mie.
Ca orice om, îmi fac planuri, îmi trasez anumite „căi” pe care doresc să le urmez şi nu în ultimul rând îmi definesc obiective. Realizez când pot să duc la bun sfârşit ceea ce-mi propun şi când trebuie s-o las mai moale, aşteptând să-mi pice ceva din cer sau să spun pas doar pentru a vedea ce carte urmează să vină, visând un as.
Nu acum mult timp, au existat persoane care au stârnit o anumită parte a mea, mai puţin cunoscută lor (şi sincer, mă aflu în aceiaşi situaţie, fiind surprins de mine), cu bună ştiinţă sau întâmplător. Cert este doar un singur lucru: acum, sunt puţine motive pentru care aş mai da înapoi.
Care e de fapt ideea acestui articol? Păi mai am şi eu prieteni. Sau să-i numesc cunoştiinţe? Undeva la mijloc, pentru că nu mă cunosc atât de mult precum cred, deci le dau o mână de ajutor, în felul ăsta. Vorba aceea, cine are ochi să vadă şi urechi să audă… îşi va da seama ce-am vrut să spun şi unde am vrut să ajung. Restul, au şi alte articole de citit. Le-aş recomanda ce a scris Kro$$fire despre insula Ada Kaleh. Un articol de nota 10 pe care îl voi promova şi eu, cât de curând.
Themocracy