Comments (21) Nu cred că există internaut român care să nu fi văzut interviul lui Zoso cu Băsescu. Mărturie sunt trackback-urile şi reacţiile monitorizate de Zelist şi uberVU. Totuşi, nu cred că există foarte mulţi care au văzut chestiile de mai jos: Continue reading 'Interviul cu Zoso'»
Spuneam în cadrul acestui articol că voi mai face o excepţie cu privire la abordarea subiectelor de natură politică pe blogul meu. E vorba de o idee mai veche, pe care am văzut-o prima dată pusă în practică pe blogul unuia dintre cei mai buni dezvoltatori de WordPress, David Wallsh. Dacă toţi candidaţii se bat în acuze, atacuri, virale şi aşa mai departe, eu m-am gândit să organizez o mică bătălie la mine pe blog în ceea ce priveşte prezenţa online a fiecărui candidat.
Criteriile pe care voi încerca să analizez candidaţii sunt următoarele:
Deşi nu obişnuiesc să abordez subiecte politice pe blog, îmi permit să fac două excepţii zilele datorită faptului că duminică au loc alegeri prezidenţiale, unde îmi voi exercita pentru a doua oară în viaţă dreptul la vot. Dacă prima dată m-am dus de curiozitate, acum mă duc deoarece consider că e necesară prezenţa mea şi a altor câteva milioane de tineri pentru a ne face vocile auzite. Ştiu, tâmpit mod mi-am ales, dar altceva nu-i de făcut! Articolul de mai jos reprezintă un guest post scris de Camelia Urcan în calitate de membru voluntar al OSUT (Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara).
Ce program ai duminică? Mergi la vot? Ăla eu, ăla eu…
Deci nu mergi. Bun. De ce nu mergi?
Ţi-e cam frică? Ţi-e frică să nu alegi prost? Ţi-e frică de absenţa unei schimbări? Ţi-e frică de ştampilă? Ţi-e frică să nu te părăsească iubita dacă pleci de lângă ea 10 minute ca să votezi? Ţi-e frică să o chemi să ţi se alăture? Ţi-e frică pentru că eşti tânăr şi crezi că nimeni nu te va asculta? Ţi-e frică de faptul că lucrurile chiar pot să se schimbe în bine, iar tu nu vei mai avea de ce să te plângi? Ţi-e frică de schimbare, pur şi simplu? Nu ţi-e frică? Păi şi atunci de ce vrei să stai acasă în sfântă zi de duminică, în loc să faci o vizită la urne?
Eşti tânăr, vârsta la care mai păstrezi un dram din optimismul copilăriei, optimismul acela care te face să crezi că poţi să realizezi tot ceea ce-ţi propui. De ce încerci să reprimi acea gândire pozitivă? De ce nu mai eşti mândru de dreptul tău? Adu-ţi aminte de vremurile când erai mic şi abia aşteptai să fii unul dintre „cei mari”, să conteze şi părerea ta. De ce ţi-a pierit entuziasmul de îndată ce te-ai văzut adult oficial, major? Deja ai devenit nepăsător?
Nu discut aici pe cine să alegi – în fond, votul e secret şi îţi aparţine, la fel ca tuşul ce o să lase pe foaie cicatricea VOTAT. Asumă-ţi dreptul, nu te costă nimic! Vezi că România stagnează şi-ţi place să critici de pe margine, că deh, e uşor să arăţi cu degetul. Dar tu ce faci, concret? Dacă nu votezi, pierzi şi dreptul de a comenta şi de a te plânge în următorii cinci ani, pentru că deja avem destui arbitri. Ai curajul să-ţi asumi răspunderea pentru alegerile tale, ai curajul să-ţi mişti partea dorsală din faţa televizorului, în faţa buletinului de vot.
Pentru că altfel, nimic nu se va schimba. În continuare, promisiunile electorale şi binefacerile vor fi pentru pensionarii ce se înghesuie la o pungă de făină şi o sticlă de vodcă imprimată cu faţa unui candidat. Aceiaşi pensionari care vor primi măriri de pensii, în timp ce bursele studenţilor se împuţinează, pentru că tinerii sunt nesemnificativi în sondaje. De ce le-ar promite lor ceva, dacă oricum nu votează?
Asta e ceea ce vreau să înţelegi. Asta e ceea ce campania naţională „Eu nu instig… eu spun realităţi”, concepută de Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara, vrea să transmită. Nu te trage nimeni de mânecă să mergi la vot, căci nu mai eşti un copil de 10 ani pe care să-l -poţi manipula şi dirija. Acum ai crescut, priveşti realitatea cu alţi ochi. Dar gândeşte-te:
Asta e realitatea în care vrei să trăieşti?
Mă simt nevoit să menţionez faptul că sunt neutru din punct de vedere politic. Nu fac parte din niciun partid şi nici nu sunt simpatizant al niciunui reprezentant al clasei politice. Am refuzat orice oferte politice cu privire la publicitatea electorală pe blogul meu sau susţinerea vreunui candidat în orice mod. Campania promovată de acest articol este menită să sporească interesul tinerilor cu privire la procesul electoral, nu să susţină vreun candidat anume! Mai sus am menţionat două excepţii pe care le voi face în acest sens. Aceasta este prima 
Trebuie să ai grijă ce vorbeşti şi ce faci. Exemplul cel mai elocvent este acela al ministrului belgian al apărării, despre comportamentul căruia s-a scris pe un blog. Ce-a făcut omul? S-a dus într-un bar, s-a făcut praştie, iar barmaniţa, a scris despre asta pe internet.
Pieter De Crem (tipul de care vorbeam) a luat act de cele scrise şi l-a sunat pe şeful acesteia. În mod misterios, după acel telefon, bloggeriţa a fost dată afară. Vestea s-a răspândit repede şi reacţiile n-au încetat să apară, ministrul fiind făcut chisăliţă de către media.
Mâine sunt alegeri în România. S-a făcut atât tam-tam pe chestia asta, că mi s-a urât mie de toate discuţiile pe tema alegerilor. Mi-a fost de ajuns să văd câţi fluturaşi s-au împărţit, câte maşini cu muzică de campanie s-au plimbat prin oraş, câte bannere s-au întins şi câte clipuri electorale au rulat, fie la radio, tv sau ecranele publicitare din diverse locuri. Ba mai mult, urmând exemplul dat de americani şi politicienii români s-au apucat de blogging şi twittering. Cum? Exact cum se apucă un puştan de 13 ani de blogging. Fără cap, fără o idee bună şi cu multe multe pretenţii.
Citeam undeva (îmi pare rău că nu mai găsesc articolul, era extraordinar de bine scris) că dacă-l urmăreşti pe Obama pe twitter sau îl ai ca prieten pe Facebook te simţi mândru de asta. Nu pentru că e preşedintele SUA, ci pentru că omul vrea să facă istorie. Şi nu pentru că e negru.
Să-mi fie cu pardon, însă de ce doamne iartă-mă, aş vrea eu să-l citesc pe Ionuţ Stroe (spre exemplu)? Ce să învăţ de la el? Cum să fac succes în mai puţin de o lună, plătind bani pentru chestia asta? Vrem fapte domnilor, nu vorbe.
Pe de-o parte, mă bucur că au acordat interes fenomenului numit blogging. Pe de altă parte, rămân la ideea că timpul şi resursele investite în blogging le erau mai utile dacă se duceau undeva (nu ştiu unde exact) să înveţe că vorbele nu valorează doi bani dacă nu au nişte fapte în spatele lor.
Testăm puterea fenomenului şi în România cu nişte fapte de campanie foarte interesante? Nu de alta, dar ştiu eu nişte lucruri care sunt aproape sigur că o să vă schimbe planurile cu privire la candidatul pe care să-l alegeţi. Ce am de pierdut?
Panorama Theme by 
Themocracy
