Comments (0)

By A.Faith, 30 - April - 2008 23:11

Decor : scara unui bloc, într-un oraş de provincie.Personaje : Alex şi Magda

Linişte… Linişte apăsătoare. Genul ăla de linişte care prevesteşte ceva rău. Neapărat ceva nou, însă cu siguranţă ceva neobişnuit pentru acest simplu decor.

(Voci în depărtare)

(Scârţâit de uşă)

- Da Alex, ce surpriză… Nu mă aşteptam ca tocmai azi să-ţi aduci aminte să dai şi tu un semn de viaţă. A fost interesant cum tocmai de Florii ţi-ai amintit că mai exist.

- Păi, da, m-am gândit să nu deranjez. Ştii bine ce vreau să zic.

- Nu, de fapt, nu ştiu. Doar ai sunat DIN GREŞEALĂ, nu?

- Da, aşa e. Începe să se fâstâcească şi să se uite în jos, destul de insistent la şiretul desfăcut al adidaşilor. Ai pe cineva?

- Pot să te întreb de ce întrebi?

- Pentru că aşa simt eu… nu ştiu, mă văd de multe ori gândindu-mă la tine şi aproape întotdeauna te văd în braţele altuia-

- Nu, nu am, dar … poate în viitorul apropiat, cine ştie?

- Aha, şi se întoarse spăşit, înjurând în gând. Faci planuri?

- Nu.

- Flirtezi?

- Nu, nu e nici pe departe aşa…

- Dar cum e?

- Chiar nu înţeleg de ce vrei să ştii toate astea.. şi nu înţeleg ce sens mai au discuţiile de acest gen… din moment ce…

- (oftat şi zâmbet amar) vreau doar să…

- Noapte bună, Alex.. mi-aş dori sa nu fie prea tarziu….

O co-producţie A.Faith & Zmeurica. Scenariul are la bază întâmplări adevărate, însă numele personajele sunt fictive.

Comments (13)

By A.Faith, 16 - March - 2008 21:14

Singură. De fapt doar ea şi banca. I se citea pe chip entuziasmul. De altfel, îşi muşca continuu buzele. Telefonul o atenţionă: Trenul ajunge în 5 minute. Ar trebui să fii acolo deja, spre binele tău. Zâmbi şi opri alarma. Cu fiecare secundă, impulsuri îi străbăteau trupul, fiori porniţi din inimă. Simţea că nu mai putea sta jos aşa că se ridică. Oare câte alte persoane au trăit sentimentul pe care îl simt eu acum, stând în acelaşi scaun, aşteptând ca acelaşi eveniment să se producă? Nu contează, pentru că nimeni nu l-a trăit ca mine. Până să-şi termine şirul gândurilor, un şuier prelung se auzi iar în zare se putea vedea locomotiva. Părea să fugă, să mănânce pământul astfel încât să livreze poate cel mai important lucru: iubirea.

Cu un scârţâit de roţi se opri. Uşile se deschiseră iar dinăuntru puhoaie de oameni se grâbeau. Cu bagaje, poşete, copii mici, fiecare vroia să coboare mai repede. Îl căută cu privirea. Dar nu îl găsi. Din ce în ce mai puţini oameni coborau iar odată cu ei şi respiraţia ei se rărea. Însă, exact când crezu că totul e pierdut, o mână o atinse pe umăr. Violeta? La auzul vocii, inima îi stătu în loc pentru o clipă. Închise ochii şi într-o secundă îi trecură prin cap toate nopţile pierdute cu el la telefon, când aşeza în geam o pătură pentru ca părinţii să nu bage de seamă că e încă trează, toate clipele când fusese tristă iar vocea lui o alina, toate sfaturile şi secretele pe care acel glas i le-a şoptit.

va urma…

CrissA

Comments (2)

By A.Faith, 5 - March - 2008 23:06

Continuarea de-aici

Un clenţănit de roţi, o zmucitură scurtă şi trenul se pusă în mişcare. Un fluier prelung anunţă începutul unui drum lung şi anevoios, la capătul căruia Ştefan urma să devină alt om. Şi tot uitându-se atât de fix la cum lasă în urmă viaţa lui de până atunci, plecând să-şi urmeze visul, ploapele îi erau din ce în ce mai grele. Monotonia peisajului îl îndemna la somn, iar cerul plumburiu dădea impresia camerei sale întunecate, ferită de privirile indiscrete cu jaluzele. Semăna atât de mult compartimentul respectiv cu camera lui… ba mai mult, dacă s-ar fi putut face comod, nu i-ar mai fi lipsit nimic. Dar, totuşi, după ce că domnişoara respectivă îl acceptase acolo fără echivoc, să-şi mai întindă şi picioarele, deja ar fi fost prea mult.

- Şi, tu unde mergi, răsună la un moment dat o voce drăguţă, care-l trezi din visare.

- Ermmm… la …

- Unde?

- Eu merg la mare.

- Hai tu… serios? Ce tare!

- Da, aşa cred

- Păi şi ce faci, schimbi în Bucureşti?

- Mhm

- Eh, colega, atunci să avem parte de un drum bun! Sper că nu te superi pe mine, dar eu sunt mai îndrăzneaţă de felul meu

- Colega? De unde şi până unde?

- Păi o să fim colegi de compartiment până la Constanţa. Şi cine ştie, poate şi de-acolo înainte

- Nu ştiu ce să zic….

- ăăă, scuze, dacă am zis ceva neplăcut. Îmi cer scuze. Nu ştiu, dar niciodată nu mă pot abţine să nu vorbesc cu cineva sau să nu socializez. Pur şi simplu, îmi e greu. De la Timişoara până la Craiova, n-am avut pe nimeni coleg şi mi-a fost tare greu. Gata, am tăcut.

- Nu, stai liniştită, nu-i nicio problemă doooh, bine că te-ai prins că mă calci pe coadă n-am nimic împotriva unei conversaţii.

- Serios? ah, păi atunci spune-mi mai multe despre tine!

- Despre mine?

- Da!!

- na, ţi-ai luat belea pe cap! tu le faci, tu le tragi! Păi ce-aş putea să-ţi zic eu despre mine? Eu… eu sunt …

Va urma

Comments (56)

By A.Faith, 19 - November - 2007 23:34

De când m-am trezit astăzi, am avut întrebarea asta în minte. Noua mea muză m-a inspirat bine noaptea trecută, dându-mi de dimineaţă o dispoziţie bună. Continue reading 'Dragostea omoară prietenia ?'»

Comments (3)

By A.Faith, 12 - November - 2007 1:35

Ca orice basm, începe cu “a fost o dată”. A fost o dată un vers, o clipă fericită, un vis. Şi toate au coexistat până ce visul a murit. Fara un ideal, ceva la care să te gândeşti şi la care să aspiri, dorinţa dispare, pentru că atunci când urmăreşti cu înverşunare o nălucă, trezirea la realitate e mai brutală ca oricând. Continue reading 'Basm'»