Comments (3)

By A.Faith, 9 - June - 2009 20:13

Bun, bun subiectul ăsta propus de GreenPixel pentru concursul organizat de Bobby Voicu. Îmi place pentru că îmi amintesc cu drag de zilele când internetul era ceva tabu înainte de ora 20, iar la ora 16-17 stăteau pe net doar „ăia cu bani”, care-şi permiteau să plătească facturi duble la Rromtelecom. Sau preafericiţii cu CableLink 64 (KB/s) .

Early days

Prima dată când am intrat pe net a fost în ’99, când am deschis din greşeală Internet Explorer 5, pe un PC de la un internet cafe. Erau vremurile ălea când plăteai diferenţiat dacă vruiai să navighezi sau doar să te joci vreun joculeţ demo (n-aveau bani să cumpere versiuni full pe vremea aia). Am nimerit în home-page-ul Yahoo! şi de-atunci totul e istorie

Uşor, uşor am învăţat cam toate internet cafe-urile din Craiova: unde era cel mai ieftin, unde era cel mai răcoare, unde erau cei mai de treabă oameni, unde se juca CS şi unde se juca Starcraft sau NFS Porsche (proaspăt apărut la vremea aia…).

Diferenţa între mine şi ceilalţi era că eu stăteam 2-3 ore cu IE-ul pornit (n-aveam posibilitatea să instalez alt browser pe-atunci) în loc să butonez frenetic tastatura în cine ştie ce joc. Citeam diverse chestii prin ediţiile online ale ziarelor sau pe site-urile televiziunilor care se promovau din joi în paşti pe sticlă. Aveam o agendă în care îmi notam adrese de site-uri interesante pe care le prindeam din zbor la emisiunea prezentată de Andi Moisescu pe ProTV după ştirile de la ora 23 (am un lapsus şi nu-mi aduc aminte numele ei exact). Notam url-urile ad-litteram ) Şi uneori aveau muuuulţi parametri şi multe slash-uri ) . Erau frumoase vremurile ălea, pentru că ştiam că în 2-3 ore (nu-mi permiteam mai mult pe-atunci) trebuie să termin de văzut cam toate site-urile ălea, ca să am la ce să meditez acasă. N-aveam calculator pe vremea aia…

Internet acasă

Doi ani mai târziu mi-am luat calculatorul meu propriu şi personal. Degeaba am deschideam internet explorer-ul, pentru că n-aveam nicio legătură cu lumea exterioară digitală, în afară de o unitate CD-ROM Sony care uneori mergea, alteori se lăsa aşteptată.

Şi toate astea până într-o zi când mi-am cumpărat un modem 56k. Mi-am tras linie telefonică la mine în cameră şi am reuşit să mă conectez pentru prima dată la internet de-acasă. A fost o reală plăcere să deschid Google-ul din Internet Explorer-ul meu. Am stat 5 minute şi m-am deconectat, cu gânduri mari pentru „mai pe seară”. Şi „mai pe seară” am stat cele 5 ore îngăduite de cartela de PCNET împrumutată de un prieten. Totul a fost frumos până a venit factura. Atunci s-au prins ai mei e ce eram eu aşa fericit şi de ce îmi trăsesem fix în cameră. Am rămas fără cablurile de telefon şi a trebuit să promit că nu mai intru pe net de pe modem. Nu m-am ţinut de cuvânt, că mi-am cumpărat eu nişte cartele de RDS.Link (ăştia aveau reducere pentru conectările nocturne) cu banii strânşi zi de zi. Da, făceam sacrificii când eram mai mic pentru internet, nu cum sunt azi 3/4 din puştanii de clasa a 5-a: FiberLink-ul vine la pachet cu PC-ul, rupem torrentu’ şi dcpp-ul în 2.

Prin 2006 n-am mai rezistat, m-am ***** pe promisiunile făcute de RDS că o să cableze şi zona mea cu fibră optică pentru serviciul CableLink şi m-am abonat iar la Romtelecom (am uitat să vă spun că după 3-4 facturi consecutive cu sume cu multe zero-uri, ai mei au reziliat abonamentul şi mi-au vândut modemul într-o sâmbătă când nu am fost acasă, pe care totuşi am reuşit să-l recuperez între timp, graţie bunăvoinţei unui prieten de familie), de data asta pentru servicii ADSL, de bandă largă.

100 KB/s în download erau pentru mine mană cerească. Ce FUP (fair-user policy), ce „Gramafonu’” (era în toi operaţiunea) … trăgeam tot ce prindeam de pe net, de la poze funny până la filme. Umpleam golul de câţiva ani de chin prin prieteni, cunoscuţi şi internet cafe-uri.

Trebuie să menţionez că până să am internet acasă am reuşit să urc sus 2 site-uri funcţionale, ambele făcute în PHP (mă rog, la nivel very very very basic) şi un backend MySQL pentru meniul pe care îl vruiam dinamic. Şi toate astea prin internet cafe-uri şi pe calculatoarele unor prieteni. Ce IRC, ce CS, ce alte porcării d-ăstea? Nu prezentau un real interes pentru mine, fiindcă mereu m-a atras partea socială a internetului.

Mi-am exersat 2 ani engleza pe camerele de chat de la Yahoo cu filipinezi, englezi şi indieni. Era frumos să stai să vorbeşti cu cineva de la celălalt capăt al lumii despre ce-ai făcut azi, despre şcoală, despre chestii din viaţa de zi cu zi sau despre diferenţele culturale. De fapt, singurul lucru care conta pentru mine era faptul că reuşeam să vorbesc în engleză atât timp, dând o utilitate practică lecţiilor particulare din fiecare weekend.

Uşor, uşor, am început să îmi definesc un comportament online ceva mai adecvat: browser de calitate (a se citi Firefox), ad-blocker, social media şi la sfârşitul lui 2007, blogul Mai avusesem o tentativă prin 2005, cu proaspăt lansatul Blogger, însă nu a avut succes din motive lesne de înţeles.

Internetul a reprezentat pentru mine poarta de acces la lumea open-source, lume care fusese până atunci un vis frumos pe care mi-l doream transformat în realitate. Linux în 2005-2006 fără internet sau fără o comunitate offline care să îţi sară în ajutor atunci când ai probleme era inutilizabil. No mp3, no video, no good working office, no nothing! Am încercat să pun bazele unui LUG, însă lipsa de interes şi lipsa de coordonare + experienţă şi-au spus cuvântul. Totuşi, nu regret nimic din câte am făcut în sprijinul acestui SO.

Azi

Azi, pot să spun că internetul este pentru mine principala sursă de venit şi de promovare personală. Aici am reuşit să găsesc destul de multe cunoştinţe care ulterior mi-au devenit prieteni destul de apropiaţi. Tot prin intermediul său am reuşit să găsesc un job mai uşor, în contextul în care în ziua de azi o slujbă bună nu se găseşte chiar la colţ de stradă.

De ceva timp mi-am instalat în Firefox o extensie de contorizare a timpului petrecut online şi dacă e fac un calcul simplu, petrec în medie 5 ore pe zi în faţa monitorului. Da, a avea monitorul în faţă pentru mine e echivalent cu a avea un browser deschis. Filmele nu se pun la socoteală, p-ălea le văd din pat, de la distanţă Recunosc, e mai mult decât ar trebui, însă am de gând în viitorul apropiat să îmi organizez puţin altfel timpul şi să ridic prioritatea pentru sport, somn şi leneveală în balansoar, că tot a venit vara. Închei prin a spune că de cele mai multe ori, găsesc laptopul inutilizabil fără o conexiune la internet sau fără un HDD plin de filme sau muzică. Sunt singurul?

Comments (2)

By A.Faith, 11 - January - 2009 2:02

… ceva de acum 12 zile? Mai exact, cine mai ştie ce-a făcut de Revelion ) ?

Eu tare mult mă chinui de-atunci să scriu ceva pe tema asta, doar că numărul de draft-uri creşte considerabil Cine mă inspiră şi pe mine şi începe să povestească despre cum s-a distrat de revelion şi cum a petrecut? Ştiu, a trecut, a început şcoala/serviciul, dar parcă te mai scoate puţin din starea de agitaţie cotidiană, nu?

Eu am văzut în jurul meu în aceste 12 zile mai multă forfotă decât din septembrie până în decembrie!

Comments (15)

By A.Faith, 11 - November - 2008 16:41

Aşa cum am promis ieri, azi o să scriu despre cum a fost prima dată. Prima dată când.. ce? Azi dezbatem un subiect mai vechi, inspirat dintr-un topic destul de cunoscut de pe Softpedia. Prima dată când am sărutat pe cineva . Şi cum am promis o întâmplare amuzantă (şi reală), asta o să scriu.

Eram prin clasa a 4a şi mi-aduc aminte că aveam un proiect de făcut. De fapt, toată clasa avea un proiect de făcut. O inspecţie, ceva de genul ăsta. Şi era frumos pe-atunci, că un astfel de proiect nu reprezenta printarea de referate luate de pe net. Nu, era nevoie de efort pentru a face planşe din diverse lucruri aflate la îndemâna oricui (reviste, ziare, etichete), nu de căutat pe net poze şi printat. În fine, asta e altă discuţie.

Mi-aduc aminte că eram împărţiţi în echipe de câte 3-4 elevi. Şi cum colega mea de bancă avea o foarte bună prietenă, fiind mai tot timpul nedespărţite, nu se putea să muncească separat. Plus încă un coleg, de care nu-mi mai aduc aminte foarte multe lucruri.

Fiindcă pregătirea acestui proiect a durat o săptămână întreagă, având ziua de luni ca termen de prezentare, pot spune că am fost implicaţi, fără să ştim, într-o activitate menită să ne lege ca pe un colectiv unit. Atât de unit, încât între noi au apărut simpatii infantile.

Dacă iniţial m-am rezumat la a o conduce pe respectiva acasă, apoi, uşor uşor, ne-am apropiat. Mi-aduc aminte cum am plutit spre casă după o plimbare de vreo jumătate de oră (dacă întârziam mai mult de atât, intrau părinţii ei la bănuieli şi era nasol). Mă simţeam mai matur, mai sigur pe mine… mă simţeam fericit.

Dacă alţi colegi aveau poate o jucărie mai frumoasă ca a mea, eu aveam ceea ce n-aveau ei: o fată pe care s-o ţin de mână. Şi chiar dacă eram nevoit să le mai suport ironii de genul „Gabi are prietenă” cum vedem şi prin filmele hollywoodiene că se întâmplă, eu nu mă ofileam prea tare. Recunosc, poate eram mai fericit dacă nu existau chestiile ăstea, dar ce se întâmpla acum cu zâmbetul de pe faţa mea, când îmi amintesc de toate aceste lucruri?

Într-o zi, mi-am făcut curaj şi i-am cerut să ne abatem puţin de la traseul iniţial. Ştiu că era vineri şi că mă duceam la bunica mea, ai mei fiind deja acolo. Chestie stabilită dinainte, că telefon mobil n-am avut decât 2 ani mai târziu. Ea stătea două-trei blocuri mai departe, deci practic m-am lăsat condus acasă. În faţa blocului, mi-a trecut prin cap s-o invit să urce. Desigur, n-aveam de gând s-o prezint alor mei, cel puţin nu aşa devreme, însă… trăgeam şi eu speranţe de-un „sărut ca-n filme”.

Şi ce să vezi, minune! La etajul trei, întuneric beznă. Acolo era un neon cam stricat, care făcea mereu figuri, iar de data asta, era închis. Bingo! Acum e momentul. Şi, am făcut şi eu ce-am ştiut mai bine. O dată… de două ori… wow! Îmi place chestia asta

N-a mai urcat până la 4, însă eu am urcat undeva mai sus de nori. S-a mai putut înţelege cineva cu mine în ziua respectivă? neah… eram prea fericit ca să le dau atenţie alor mei când îmi ziceau să le spun ce-am făcut la şcoală sau bunicilor să le spun ce am mai făcut de când nu m-au văzut ei. Nu ştiam pe-atunci că uneori, e bine să-ţi mai înfrânezi entuziasmul, în special atunci când vrei să păstrezi pentru tine anumite lucruri. Ai mei aveau să afle despre întâmplarea asta abia câteva săptămâni mai târziu, când au descoperit nişte scrisorele cu inimioare şi scris roz. Mama încerca să fie autoritară, dar o cam pufnea râsul, pe când tata… tata nu-şi mai încăpea în piele de mândrie. Şi la fel şi el, mustăcea la fiecare reproş pe care mi-l făcea (fiindcă le ascunsesem nişte lucruri).

Nu ştiu dacă primul sărut e cel mai bun subiect abordat pentru a răspunde la întrebarea “cum a fost prima dată”, dar m-am gândit la el fiindcă o chestie drăguţă, amuzantă, citită după o zi de muncă/şcoală, s-ar putea să vă facă să zâmbiţi.

Aşa… că viaţa-i simplă şi mişto.

PS: poza e luată de aici şi e menită să vă trezească interesul pentru articolul în cauză

PS2: vreţi să scriu şi mâine despre o altă “prima dată” ?

Comments (5)

By A.Faith, 2 - October - 2008 18:27

Articol scris pe 18.08.2008 la ora 18:29

Wow.. deci wow! Te duci într-un loc unde n-ai mai fost niciodată şi la un moment dat vezi o pajişte cunoscută. Aşa de cunoscută încât ai zice că ai mai fost pe-acolo. Vezi gărduleţul ăla care şerpuieşte neîndemânatic printre copaci înspre pădurea ce se întrezăreşte la marginea pajiştii respective, semn că a fost construit în pripă şi te gândeşti: unde am mai văzut eu asta?

Şi mergi în continuare, pe un drum forestier către locul care-ţi va fi casă pentru o bună bucată de vreme, pregătindu-te moral că DVD-urile şi cărţile o să-ţi fie (foarte) buni prieteni pe perioada vacanţei. Deh, nu întotdeauna îţi iese aşa cum îţi doreşti. Continue reading 'La cabană'»

Comments (0)

By A.Faith, 30 - April - 2008 23:07

Momente şi schiţe? Nu. Atunci? Momente inspirate din realitate, inspirate din întâmplări petrecute, din vise, din gânduri, din dorinţe şi… un fel de continuare pentru povestea asta, la care nu mai am nicio idee cum aş putea continua. Aşa că, am impresia că e timpul pentru ceva nou. Dacă ar fi să fac treaba Hollywood style, ar trebui să fac un trailer care să înceapă aşa :

De la scriitorul poveştii x, în colaborare cu Zmeurica, blogul lui A.Faith prezintă … bla bla bla.

Oricum, n-o mai lungesc, n-are rost. Vă las pe voi să vedeţi despre ce e vorba.