Comments (15)

By A.Faith, 18 - October - 2009 0:26

Nu ştiu câţi dintre voi aţi citit articolele despre Webstock sau pe câţi dintre voi v-a împins curiozitatea să aruncaţi o privire peste prezentarea Bogdanei Butnar de la acest eveniment care trata foarte interesant subiectul vieţii 2.0 în care s-a transformat viaţa personală a fiecărui individ care mai bagă ochiul din când în când pe net. Totuşi, sunt sigur că rândurile care urmează o să atingă o bună parte din persoanele care se vor osteni să le citească.

Facebook

Facebook

În viaţa fiecărui internaut (român) a existat cel puţin un moment de cotitură care i-a schimbat complet modul de a privi internetul. Pentru mine totul „s-a dus dracu’ ” atunci când am descoperit că Internet Explorer nu e un program evil care îţi bagă viruşi în calculator (mă rog, el prin definiţie este, în special versiunea 5 şi 6) aşa cum mă minţea tipu’ de la sala de internet care mă mai lăsa când eram mic să mai butonez PC-ul său. Pentru unii momentul ăla a fost când au descoperit Facebook-ul. Sau Hi5-ul, după caz. Spun asta pentru că o dată cu această invenţie conceptul de photo sharing a fost perceput altfel. Nu mai trimiteai pozele cuiva, ci le postai pe Facebook/Hi5 şi le vedea acolo. Şi cum spuneam, de-acolo s-a dus dracu’ complet lumea. Continue reading 'Viaţă 2.0'»

Comments (11)

By A.Faith, 6 - September - 2009 21:14

Trebuie să-mi fac şi eu datoria de blogger şi să scriu despre FTW Party. Ştiu că au trecut câteva zile bune de-atunci, dar am o scuză: am fost plecat din localitate şi am venit foarte obosit acasă. În plus, există momente în care laptopul e cel mai mare duşman al tău. Un fel de writters-block, dacă vreţi să-l numiţi aşa

În primul rând, trebuie să mulţumesc şi eu celor care au făcut posibil acest eveniment: Bobby, echipa FTW (Sadak, Minxieee, Raluxa, Bluarto, Andrei, Ciops si Etherfast) utilizatorii care s-au prezentat şi sponsorilor (Ursus, Coca-Cola, Redd’s, Timișoreana, Peroni, BitDefender, Millenium Communications). Ştiu că e un clişeu să înşiri o listă de nume atunci când trebuie să mulţumeşti, dar fără un efort susţinut, nu se poate face treabă bună.

În al doilea rând, trebuie să mulţumesc unei bune prietene care mi-a făcut ziua de joi mai frumoasă cu un simplu telefon. Asta apropos de ce spuneam aici. Datorită ei am ajuns la Bucureşti, am avut unde să dorm şi totul a fost bine. Am menţionat-o separat, pentru că are merite deosebite

Deşi am plecat din Craiova la 12.45 (după o fugă nebună de la casa de bilete până la linia 3), am ajuns în Bucureşti abia pe la ora 5, plictisit şi enervat de locul pe care l-am avut în tren: în dreapta o babetă pe care o căuta moartea pe-acasă, în faţă doi cocalari ce au vorbit tot timpul drumului la telefon de parcă erau singuri în tot vagonul. Ah, dulce Românie M-a pescuit stimabilul Eugen din Gara de Nord, după care am plecat spre locul cu pricina, unde am ajuns după vreo 10-15 minute de mers pe jos. Bucureştenii ăştia… se plâng tot timpul când trebuie să meargă pe jos!

Cu toate că am văzut pe net că există o piscină la acel club, n-am avut inspiraţia să-mi iau şi eu echipamentu’ de făcut baie. Norocul meu a fost Sadak! Băiat deştept, a luat două perechi de slipi şi ne-am bălăcit de voie vreo 10 minute în apa aia super caldă. Data aviatoare intră şi Minxieee cu noi, nu? Continue reading 'FTW Party'»

Comments (16)

By A.Faith, 28 - August - 2009 17:01

Aseară, butonam Picasa şi am găsit nişte poze cu o mai veche prietenă, cu care am vorbit destul de des în ultima vreme. De multe ori obişnuiam s-o sun când plecam de-acasă şi mi-era greu să merg singur până unde aveam drum. Şi uitându-mă la pozele ălea, mi-a venit în cap o întrebare: când m-a sunat ea ultima oară? Spre ruşinea mea, memoria nu m-a ajutat foarte tare să-mi aduc aminte când s-a întâmplat ultima oară chestia asta

Peste noapte, m-am tot gândit serios la lucrul ăsta şi luând agenda telefonului la puricat, am observat că sunt multe persoane care n-au mai dat un semn de viaţă de multă vreme. Ştiu că o să spuneţi acum că dacă îmi doresc aşa tare să vorbesc cu ei, ar trebui să fac eu primul pas, să dau eu primul telefon, dar e curios cum unii pur şi simplu uită să întoarcă favoarea. Şi nu mă raportez la o zi, două, ci la luni de zile în care persoanele respective trăiesc fără a spune nimic.

„Aşa, şi? Dacă pot trăi fără tine, înseamnă că şi tu poţi trăi fără ei!”

Pefect adevărat, numai că ne întâlnim întâmplător pe stradă şi e plăcut să vezi pe cineva cu care ultima oară când te-ai văzut te-ai înţeles foarte bine. Ai o reacţie, de cele mai multe ori, de bucurie, reîntâlnind o persoană cunoscută cu care îţi făcea plăcere să stai de vorbă. Şi vă opriţi, vă salutaţi şi mai departe… ce? Nu ştii cu ce să-ncepi o conversaţie! Că a trecut multă vreme de când nu v-aţi mai auzit…

Acelaşi lucru e valabil şi în mult-prea-mediatizatele reţele sociale. Ok, suntem prieteni, ne uităm unul la pozele celuilalt, eventual ne comentăm blogurile şi aşa mai departe, dar nu îndrăznim să dăm un telefon să vedem ce mai face celălalt. Uite, un exemplu de “Aşa DA!” este amicul Eugen. Nu de puţine ori a nimerit cu un telefon într-un moment potrivit! Că e băiat de treabă şi îşi mai aduce aminte şi de unul, de altul, chiar dacă are job şi o viaţă socială destul de activă.

În schimb, există persoane care fiind la o aruncătură de băţ de subsemnatul, se mulţumesc la a-i întreba pe alţii de umila mea existenţă. Şi în categoria lor, intră şi rude, şi prieteni, şi vecini, şi amici, şi colegi şi foşti colegi şi tot aşa. La voi e criză stimabililor? Vă costă aşa tare un minut sau o bere?

Aşadar,

Nu lăsa pe mâine, telefonul pe care poţi să-l dai azi! S-ar putea să-ţi ofere oportunitatea pe care o căutai, unde nici nu te aşteptai! Şi totul e la doar un telefon distanţă!

Tu, când m-ai sunat ultima dată?

Comments (9)

By A.Faith, 27 - August - 2009 15:44

Încep să scriu acest articol cu riscul de a-i supăra pe unii, însă cred că e nevoie de o clarificare cu privire la împrumuturi băneşti!

De prin decembrie muncesc şi sunt remunerat pentru munca pe care o depun, deci mă pot lăuda cu o oarecare independenţă financiară faţă de ai mei. Altfel spus, atunci când vreau să ies la un cico în oraş, nu mai e nevoie să trec pe la mama şi pe la tata şi să spun poezia. E suficient să trec pe lângă un bancomat şi am rezolvat problema. Şi nu am avut decât o singură dată o problemă reală cu banii, când am fost nevoit să împrumut. Ok, mint, au fost două

Să vă spun o poveste, ca să nu fiu rău aşa… din prima Să presupunem că faci parte din cunoştinţele mele şi că dacă îţi faci puţin curaj, îndrăzneşti să mă suni să mă scoţi la o bere sau ceva de genul ăsta. Altfel spus, nu îmi eşti în totalitate străin. Şi mă suni şi mă scoţi la o bere şi după două trei guri, vine întrebarea: auzi amice, n-ai să-mi dai şi mie nişte bani cu împrumut? Şi-ntreb şi eu, un alta, de genul „la ce-ţi trebuie”, „când se întorc înapoi în contul meu”, ca să fiu sigur că nu-i ultima dată când te văd la culoare

După terminăm noi berile, bag plasticu, scot hârtiile, bag plasticu’ la loc şi-ţi dau ţie hârtiile. Wrong move! O lună jumate’ după nu ma aud nimic de tine. Niciun telefon, niciun semn de viaţă. Între timp, eu cam uitasem de bani şi de altele, că nu stau acasa, contorizând fiecare secundă de aşteptare. Doar că aflu de la un binevoitor prieten comun, că mâine pleci la mare. În Grecia. Şi-atunci mi se aprinde beculeţul: păi ia stai prietene, ce facem noi aici? Mi te plângi că n-ai bani să te uşurezi în centru şi că mi-aş face pomană dacă ţi-aş plăti berea şi tu mâine pleci în Grecia? Ai câştigat la Lotto între timp şi n-am aflat eu?

Întrebarea logică este: şi cu banii mei cum rămâne? Continue reading 'Dă-mi şi mie nişte bani cu împrumut…'»

Comments (13)

By A.Faith, 22 - July - 2009 14:46

După mai bine de 10 ore într-un jeg de tren numit Rapidul 992 care circulă în regim de … melc, am ajuns la mare. Pe tren a fost foarte mişto, dintr-un singur motiv: am avut la ce să mă uit Cum spuneam şi pe tuităr, compania a fost mişto În Bucureşti am înjurat de toţi şi de toate, pentru că mă aşteptam să oprim în Gara de Nord şi de pe la Roşiori am visat numai hamburgeri de la McDonalds. Ţeapă, a luat-o prin Băneasa. M-am mulţumit să văd Casa Scânteii din spate, aşa cum nu o mai văzusem până acum niciodată Cu foamea am rezolvat-o pe la Ciulniţa când s-a urcat un colorat care vindea diverse dintr-un coş la călători înfometaţi ca mine. Desigur, la suprapreţ. Dar când te roade maţu’, iei , nu te mai uiţi la bani

Pe la 10 am ajuns în Constanţa şi am încheiat călătoria cu încă o urare de dulce şi de sănătate pentru întârzierea de ~40 de minute şi de condiţiile de călătorie comparabile cu cele din India sau mai ştiu eu ce altă ţară suprapopulată, unde transportul feroviar e renumit pentru serviciile de calitate.

Aşadar, sunt în Constanţa săptămâna asta. Cred că o să fiu aici până duminica viitoare, când se termină SummerJam-ul la care am primit invitaţie (mersi Darius). Iulian are o jumătate de promisiune la mine că ar merge în Vamă, sper să se ţină de cuvânt, că sunt puţin cam habarnist în ceea ce priveşte zona aia a litoralului.

Kappacelu`, Cosmin, să nu mă uitaţi, da? Scoteţi-mă din casă, că anu’ trecut am frecat menta grav prin Constanţa şi m-am plictisit la greu pe-aici . Arhi, eu nu-ţi cer cazare ca alţii, eu zic doar să ieşi la o bere ceva, dacă ai timp/chef/whatever, de-aia întrebam pe aici dacă eşti constănţean, că eu aşa ştiam Alex, echo, echo, are you alive?

În altă ordine de idei, recomandări pentru activităţi de întreprins pe litoral? Except hard-core drinking, fotografiat gagici bune pe plajă şi alte îndeletniciri de gen.