Comments (3)

By A.Faith, 16 - February - 2010 22:06

Uneori, în ciuda aparenţelor, mai poţi face şi ceva interesant pe la ore atunci când te duci. Am avut de abordat într-un eseu problema „The scientific evolution versus the spiritual evolution”. Fiindcă n-are rost să abordez subiectul în limba engleză şi într-un limbaj de lemn, voi încerca să fiu mai uman şi mai plastic în exprimare.

Suntem animale şi asta nu ne poate nimeni nega. Fie că suntem adepţi ai creaţionismului sau ai darwinismului, la bază suntem mamifere cu aceleaşi instincte animale pe care le are orice dobitoc, patruped sau biped sau mai ştiu eu cum. Ne luptăm pentru supravieţuire, facem tot ce ne stă în putinţă să perpetuăm special (uneori, mai mult decât e nevoie) şi nu în ultimul rând, avem defecte. Aici vruiam să ajung. Consider căă cel mai mare defect al omului e setea de sânge. Dorinţa de nestăvilit care apare cel puţin o dată în viaţă de a vedea sânge curgând. Şi nu, nu mă refer doar la abordarea conotativă a expresiei „sete de sânge”.

Cazul 1

Episodul Poliţistul pălmuit vs profesoara ţigancă. S-a scris, s-a discutat, am abordat şi eu subiectul, ce mai… un adevărat tam-tam! Toată lumea a ridicat piatra şi-a dat, fără să gândească foarte mult şi fără să cerceteze în amănunt situaţia. Rezultatul l-am văzut azi la televizor, la emisiunea Gabrielei Vrânceanu Firea, unde a fost invitată profesoara în cauză. Fiindcă rolul acestei însemnări nu este acela de a judeca şi de a împărţi dreptatea, aşa că o să mă refer stict la ce mă interesează pe mine. Dincolo de faptul că discuţia s-a dus în direcţia „invidia, valoarea mea, valoarea mea”, persoana respectivă a avut o abordare la care nu mă aşteptam. Citez: „e vreo problemă dacă am încercat să-mi depăşesc condiţia?”

Şi de fapt, cam asta e problema. Uitându-ne la cât “sânge” se cere în cazul ăsta (băgaţi un ochi la comentariile pe seama acestui subiect şi o să vedeţi exprimări care mai de care mai elevate despre cum respectiva trebuia dusă la pădure, omorâtă, etc.etc.), cred că majoritatea oamenilor văd o problemă în a-i oferi şansa respectivei de a-şi depăşi condiţia. Mai departe, e treaba altora, nu mă interesează, dar voi urmări cazul, că mă interesează.

(mai multe informaţii despre subiect aici – cu secvenţe din emisiune, pentru cei care n-au fost pe fază atunci)

Cazul 2

Tot din plictiseală şi dintr-un prost obicei dobândit de-alungul vremii de a mă uita la TV în timp ce mănânc, am aflat de o întâmplare barbară: un pui de mistreţ a fost căsăpit de nişte moldoveni turmentaţi speriaţi (link). Am putea spune că oricum mistreţul avea şanse să fie omorât de către un vânător, de la egal la egal. Dar să nu divagăm.

Percepţia generală despre moldoveni nu este una tocmai strălucită (fiind binecunoscute adresările precum „moldovean borât” sau alte variaţiuni), dar tind să mă depărtez puţin de ideea de a generaliza doar din cauza faptului că sunt unii mai breji care scot capul în lume mai des decât ar trebui. Dar mă întreb aşa, în prostia mea, din tot satul ăla, nu s-a gândit nimeni să mai aştepte puţin să vină vânătorii sau cei de la protecţia animalelor?, să-l tranchilizeze şi să-l ducă în pădure Trecem peste faptul că au fost copii şi au văzut asta, ăia sunt obişnuiţi de la Counter Strike şi alte shootere SF cu sânge şi alte chestii. Dar întreb aşa, ca idee: de ce erau oameni acolo care râdeau când animalul ăla era căsăpit fără milă?

Concluzia pe care eu personal o trag după toate aceste întâmplări ce au ajuns la urechile mele azi e una simplă şi totodată tragică: degeaba evoluăm din punct de vedere tehnologic. Din punct de vedere spiritual suntem la fel ca acum 4000 de ani. Ridicăm piatra şi dăm fără să ne gândim. Setea de sânge a rămas şi va rămâne în continuare în noi…

PS: nu încerc să fiu moralist cu aceste rânduri. îmi recunosc şi eu partea mea de vină când vine vorba de ceea ce am judecat aici. îmi place să cred însă că am adoptat o atitudine civilizată.

Foto by Roxana Radu

Comments (10)

By A.Faith, 14 - November - 2008 17:03

S-a amânat până după alegeri.

O chestie pe care o bănuiam de câteva zile, azi s-a concretizat în nişte declaraţii oficiale, apărute peste tot în media. Cotidianul, EVZ şi HotNews spun toate acelaşi lucru: profesorii au renunţat (cel puţin momentan) la ideea de a face grevă.

De ce? Pentru că sunt alegeri şi vor să nu influenţeze procesul electoral. Pe cât facem pariu că după ce se termină toată harababura asta, nu-i mai bagă niciunul în seamă? Au deja scaunul sub fund, iar timp de 4 ani, singura muie pe care o ia, e de la presă şi de la bloggeri, la care vin apoi şi le trântesc valiza pe masă, ca să-şi spele păcatele.

Am zis că nu sunt de acord cu greva. Da, rămân în continuare la ideea că e o greşeală, dar ceea ce fac cei de la guvernare, nu-i tot o greşeală? Sunt sigur că o să comentaţi pe marginea acestei teme, fie şi în sufletul vostru, acuzându-i pe dascăli de faptul că nu sunt motiva(n)ţi şi că nu îşi dau interesul. Ok, aveţi libertatea de a face asta, aşa cum am şi eu libertatea de a vă demonstra în curând într-un articol viitor, contrariul. Şi ceva îmi spune că o să reuşesc, dat fiind faptul că am şi câţiva susţinători (nu, ei nu ştiu că sunt susţinătorii mei ).

Şi, din ciclul „o imagine cât o mie de cuvinte” o imagine sugestivă:

sursa foto

Comments (1)

By A.Faith, 22 - May - 2008 14:55

Ieri am avut o zi terifiantă, care s-a ţinut morţiş să continue târziu în noapte, până spre dimineaţa zilei de azi. Mărturie stau comentariile de pe blogu’ lu’ Zeffy, când pe la 4 şi ceva, din plictiseală îl întrebam (a nşpe mia oară) “cine e Andra?”. Într-un final, am adormit, pe la 6 fără ceva, ca să mă trezesc 3 ore mai târziu, cu ochii cârpiţi de somn, şi cu mintea vraişte. Afară era o vreme de toată frumuseţea, turna cu găleata. Iar când asta se întâmplă, de obicei companiile de Taxi îţi răspund sec la telefon cu : ne pare rău, nu avem maşini. Aşa, bine, şi ce mă interesează pe mine asta? Eu trebuie să ajung în 10 minute în acel loc, credeţi că-mi pasă că n-aveţi maşini? Craiova se lăuda că-i oraşul cu cele mai multe taximetre. Unde sunt ele când am eu nevoie de-o maşină? În fine… Am ajuns într-un final la liceu, am predat proiectul şi totul a fost în regulă. Acum 10 minute, când abia adormisem (când eşti obosit rău, parcă adormi şi mai greu) ţârrr telefonu’. A sunat să-mi mulţumească pentru că am ajutat-o şi să-mi comunice rezultatele. Eh, sincer să fiu, am trecut peste faptul că m-a trezit din somn (cunoscuţii ştiu cât de urât reacţionez când mă trezeşte cineva) şi m-am bucurat să văd că s-a obosit să-mi spună şi mie concluziile. Aşadar, doamna profesoară, vă mulţumesc pentru “mulţumesc” şi pentru efortul pe care l-aţi depus! Acum… mă duc să văd dacă reuşesc să adorm.