Comercianţii de vise
Comments (28) V-a plăcut Crăciunul?
E o întrebare la care aş vrea un răspuns, pentru că am o vagă bănuială că răspunsurile sunt variate. Sunt oameni care apreciază Crăciunul pentru că au amintiri plăcute din trecut şi alţii care îl apreciază pentru că atunci îşi formează nişte amintiri plăcute, care să contrasteze cu ceea ce ştiau ei până atunci. Primii sunt oamenii fericiţi, care de Crăciun sunt şi mai fericiţi, pe când cea de-a doua categorie îi reprezintă pe cei care încă învaţă să fie fericiţi.
În ziua de azi, avem o multitudine de opţiuni cu privire la fericirea pe care cu toţii ne-o dorim. Avem o multitudine de opţiuni care reflectă diversitatea societăţilor în care trăim. Şi tocmai diversitatea asta mă sperie, fiincă ajung să citesc despre metode care nu mă fac deloc să văd cu ochi buni evoluţia prin care mă aştept să trec eu şi cei pe care îi cunosc. Am citit de curând un articol pe TechCrunch (link) legat de cadouri virtuale. Şi cum pentru orice cadou trebuie să plăteşti într-un mod sau altul, cadourile despre care se vorbea acolo erau plătite cu bani reali. Pe scurt, plăteai ceva ce nu primeai niciodată. Plăteai pentru un vis. Titlul acestui articol este comercianţii de vise şi voi încerca în rândurile de mai jos să exemplific pe cât posibil comercianţii de vise din jurul meu şi de care am auzit..
Când a fost ultima oară când aţi dăruit o plantă sau o floare cuiva drag? Nu mai sunt la modă florile actuale? E o ruşine să te plimbi cu un trandafir în mână? E mai sexy o porcărie idioată care ajunge să se piardă într-un final printr-o pungă de gunoi sau pe stradă, când se grăbeşte undeva, decât o carte şi-o felicitare?
Fotografiile sunt asigurate de Cătălina, căreia trebuie să-i mulţumesc pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine.
Azi am văzut la Realitatea, într-unul din puţinele momente în care mă uitam la TV, că americanii îi câştigă pe afgani de partea lor pentru că le oferă Viagra. Sunt lideri musulmani trecuţi de mult de prima tinereţe, cu un harem de întreţinut care colaborează cu americanii şi le oferă informaţiile de care au nevoie pentru câteva pastile de Viagra. Americanii le oferă visul, iar ei, întocmai unui câine mort de foame, sar şi sfâşie prada, uitând de alte valori. Nu, nu consider că ei greşesc şi că ei se folosesc greşit de afgani, dar problema e că şi noi facem în mare parte aceleaşi greşeli: ne focusăm pe ceea ce ne lipseşte şi ne lăsăm hrăniţi cu vise, uitând ceea ce avem.
De prin august se tot discută despre criza economică mondială, acea apocalipsă care urmează să vină şi să ne înghită pe toţi. La fel cum s-a vorbit şi de LHC, la fel cum s-a întâmplat şi în 2000 şi tot aşa. Ne place să ne hrănim cu vise şi apoi să ne plângem că trăim într-o lume rea, dar niciodată nu ne punem problema de ce e aşa. E mişto să minţi şi să te laşi minţit, dar ideea e că toate trebuie să aibă o limită, altfel… e cam nasol 
Era o chestie interesantă într-un terminal de Ubuntu, care după ce te logai ca administrator (root), îţi spunea:
With great power comes great responsability
Mai ţin cont oare cei din ziua de azi, care au putere asupra viselor şi dorinţelor maselor, de zicala de mai sus? Rezolvă ei oare prin CSR (corporate social responsability) toate problemele create chiar de ei? Tare mi-ar plăcea să existe mai mulţi ca Sandra, care să renunţe la campaniile de imagine făcute în momente inoportune, pentru a se dedica mai degrabă acţiunilor cu rezultate palpabile, nu viselor şi iluziilor.
Şi pentru că uneori, şi eu am nevoie de vise, permiteţi-mi să visez la:
- ziua în care Coca Cola o să ofere o consultaţie gratuită la stomatolog la 10 baxuri de suc cumpărate şi un set complet de analize la 50 de baxuri. aşa… preventiv
- ziua în care Cosmote o să-mi ofere 500 de minute gratuite pentru minutele în care m-am chinuit să îi înţeleg pe interlocutorii mei (probleme datorate compresiei folosite şi infrastructurii depăşite de numărul mare de clienţi)
- ziua în care unii profesori o să înţeleagă faptul că materia lor nu e cea mai utilă unei anumite persoane, indiferent cât de tare şi-ar dori ei s-o promoveze şi în schimb pentru toţi nervii pe care mi i-au făcut, să-şi ceară scuze şi să-mi ofere un zâmbet
- ziua în care poliţistul român o să-mi dea amendă pentru că am încălcat legea cu zâmbetul pe buze şi eu să mă duc s-o pătesc ASAP, doar datorită modului în care el mi-a explicat unde am greşit.
- ziua în care cei din politică o să-şi ceară scuze pentru faptul că s-a folosit de blogosferă în campania electorală, urmând ca mai apoi să treacă pe linie moartă acest mod de comunicare
Am devenit şi eu un comerciant de vise? Bine măcar că eu nu vă cer bani pentru a citi ceea ce scriu aici
Themocracy