Comments (7)

By A.Faith, 4 - January - 2009 21:05

Am citit la Cristina bilanţul ei pe 2008 şi realizez că cele 4 ore destinate bilanţului meu au fost acum muuuult timp: 5 zile mai exact. Azi e duminică, 4 ianuarie şi mâine încep iar viaţa mea normală: trezit dimineaţa la 6, dus la primele ore de volei pe semestrul ăsta, stat până la 2 la şcoală, plecat apoi prin oraş, venit acasă, plecat iar, venit acasă şi tot aşa…

Parcă au trecut prea repede sărbătorile ăstea şi liniştea pe care am încercat să o obţin în aceste zile s-a terminat mai repede decât mă aşteptam. Relaxarea parcă a fost prea puţină, berile n-au fost tocmai câte mi-am dorit şi se putea şi mai bine. Încerc să mă mai uit o dată să văd ce-am făcut, să mă automotivez că mâine o să fie bine, nu mă luaţi prea tare în seamă astă seară.

Am fost iar în centrul oraşului azi, pentru că a trebuit să mă întâlnesc cu Markus acolo şi peste tot am observat instalaţii de pom, moş Crăciuni, străzi blocate… şi nimeni nu mai era la fel de fericit ca acum câteva zile când toţi ţopăiau că vine Crăciunul sau Anul Nou. Poate pentru că au trecut?

Îmi motivez astfel şi eu cu zilele frumoase de săptămâna trecută (sau anul trecut?) lipsa de interes pentru şcoală şi pentru alte activităţi de care trebuie să mă ocup începând cu ziua de mâine

Sunt un nostalgic al vremurilor frumoase, pe le-aş păstra cât mai mult aproape, iar din dorinţa asta îmi opresc mereu câte ceva, care să-mi aducă aminte. Dacă mă uit în jurul meu, găsesc felicitări de Crăciun, agenda primită la Web Club, şi alte chestii legate de cele programate pentru mâine, pentru poimâine, pentru ATDC, pentru BT, pentru … pentru … pentru … Când o să am puterea să le arunc şi pe ăstea la fel cum am făcut şi cu alte porcărioare? La o altă curăţenie generală? Sper să nu arunc prea multe

Închei şi mă retrag pentru astă seară de pe blog. Mă apuc să mă uit la un film recomandat de zoso pe blogul său şi de Eugen aseară. Cine ştie, poate o să găsesc o plăcere în a vedea lumea fără oameni.

Mâine beau bere cu Alex şi încep şcoala! Gata, s-a terminat vacanţa.

Comments (14)

By A.Faith, 23 - December - 2008 11:45

Se spune că atunci când vrei să vezi copii, te duci într-o duminică în parc şi pleci fericit. Din păcate, am cam uitat cum e să fii fericit şi ne supărăm şi ne lamentăm pentru orice problemă, indiferent de natura ei, uitând de fapt, cât de norocoşi suntem.

Aşa cum am anunţat ieri, am fost la casa de copii împreună cu membrii ATDC şi nişte prieteni care ni s-au alăturat. Totul a început în jurul orei 15.30, când a trebuit să ne întâlnim pentru a pleca în Selgros la cumpărături. Eu am ajuns ceva mai târziu (as usual) când Geo împreună cu alţii făcuseră deja o mare parte din cumpărături.

Într-un final, am reuşit să ajungem la ora 18.00 unde ne-am propus, cu plăsuţele pregătite şi cu gândul de a face ceva bun, frumos şi nobil. 10 minute mai târziu am realizat că de fapt… nimic din cele propuse nu aveau să se întâmple.

Personal, mă aşteptam să găsesc copii normali, aşa cum îi ştiu eu, cu care să pot interacţiona măcar la un nivel de bază. Nu aveam pretenţia să ştie să vorbească sau să fie în stare să vizioneze desenele animate pe care le aveam la mine, ci măcar să se uite la mine atunci când le vorbesc sau să schiţeze un gest uman.

Nu. Am întâlnit copii de 14 ani care nu puteau să-şi mişte mâinile şi picioarele, pentru că nu aveau creierul suficient de dezvoltat. Dureros, trist, pesimist, demoralizant, cum vreţi voi să numiţi asta. Eu nu prea mai am cuvinte să descriu. Da, ştiu, pare greu să-l faci pe Gabi să rămână fără cuvinte, însă anumite întâmplări cumulate îţi dau o stare de spirit cel puţin melancolică. Şi spun asta pentru că vreau să fiu diplomat şi să mă exprim frumos, dar dacă ar fi să vorbesc liber, aş spune că am plecat „praf ” de-acolo.

Să vă povestesc despre Vali. Vali este o fetiţă drăguţă, de câţiva anişori, care merge . Asta e singura ei calitate şi capacitate: aceea de a merge. Şi e cea mai evoluată din acest centru. Îi plac lucrurile care foşnesc şi a găsit o deosebită plăcere în a alerga cu două pachete de biscuiţi în braţe în toate părţile. Un caz fericit? Nici pe departe. Aşteaptă să moară, fiindcă are probleme grave de sănătate, cu inima. Tic tac, tic tac, azi e, mâine nu mai e.

În primă fază, aş fi vrut să pot face fotografii acolo, însă am fost atenţionaţi încă de la intrare că nu avem voie. Mi-am zis în gând că sunt nişte ciudate (îngrijitoarele) şi că au ceva de ascuns. După am realizat că în acest fel vruiau să-i protejeze de bătaia de joc a celor care văd acolo doar poze şi copii cu probleme.

Totuşi, am insistat să o pot fotografia pe Vali. Cu spatele, în braţele Anei. O puteţi vedea în dreapta. Sper s-o mai găsesc şi în primăvară când o să mergem iar la ei.

În final, aş prefera să nu trag concluzii, nefiind încă pregătit pentru asta. Vă las cu o altă poză. O poză cu toate pozele copiilor de la centru:

A mai scris şi Cătălina pe tema asta.

Comments (7)

By A.Faith, 4 - December - 2008 21:10

Se montează ghirlande luminoase, se montează instalaţii şi globuri iluminate pe stâlpi. Mai mult, vom avea iar patinoar în faţa prefecturii. Ce-mi place să mă uit acum în arhivă să-mi aduc aminte de anul trecut… parcă nu-mi vine să cred că a trecut un an Să vă întreb şi pe voi cum v-aţi pregătit de sărbători?

Fotografiile de mai sus au fost realizate o jucărie nouă, un Sony Ericsson W380i împrumutat de la un prieten.

Comments (15)

By A.Faith, 3 - December - 2008 6:12

Vă rugam acum câteva zile într-o însemnare scurtă să vă exprimaţi părerea cu privire la o campanie umanitară. Înainte să intru în detaliile “tehnice”, să vă prezint câteva informaţii cu care vă sunt dator:

Comments (8)

By A.Faith, 27 - November - 2008 6:10

Anul trecut, am făcut o chestie ad-hoc, împreună cu câteva persoane, pe fugă, fără mare tam-tam. Anul acesta, pentru a evidenţia puţin evoluţia (pe toate planurile), duc ideea la un nivel superior de punere în practică ideea de “campanie umanitară”. Dar toate la timpul lor.

Rolul acestei însemnări este acela de a vă cere părerea cu privire la genul acesta de campanii/idei/iniţiative/whatever. Înainte de a vă cere ceva, hai să vă spun care e viziunea mea (şi nu numai) pentru a avea un punct de plecare.

Ştiu că în general de sărbători, toată lumea îşi aduce aminte de cei nevoiaşi. Şi numai de sărbători. Ceea ce e un lucru destul de rău, fiindcă o nevoie nu există doar de sărbători. Trecând peste acest inconvenient (trecut pe lista lucrurilor de rezolvat), să spunem că de sărbători, anul acesta mă gândesc la copiii orfani, care nu au o familie alături. Aşa cum au făcut alţii de la Botoşani, anul trecut (link link link link link link link link).

Cum i-aş putea ajuta? Ce le lipseşte? Ce şi-ar dori ei să aibă şi eu le pot oferi?

Cu riscul de a mă repeta, fac apel la bunăvoinţa voastră: răspunde-ţi la întrebările de mai sus. Vă asigur că o să faceţi cel puţin un copil să zâmbească.

Later edit: pentru a clarifica nelămuririle apărute pe parcurs, menţionez faptul că problemele organizatorice sunt acoperite şi nevoia #1 sunt ideile de pus în practică. ştiu că e nevoie de bani, dar asta nu e treaba mea acum. aveţi puţină răbdare până mâine, când o să vă pot da toate detaliile.

sursa foto