
Azi m-am întors acasă. A fost frumos la munte. Mind-opening, dacă trebuie să definesc într-un fel anume această excursie prelungită. Multă zăpadă, schi, grătar, băutură, ceaţă, frig şi relaxare. Ştiu că e anemică această însemnare şi că mă dezic de la stilul caracteristic, însă nu m-am trezit din visul ăsta în care m-am regăsit în ultimele 3 zile.
Mai sus aveţi un colaj de 4 fotografii panoramice, reduse pentru a se potrivi mai bine pe blog. Vă povestesc eu mai multe săptămâna asta.
PS: am avut parte de o experienţă asemănătoare. am visat cu ceva vreme în urmă un loc asemănător cu drumul spre Rânca. Cât de curând o să încep să cred în previziuni!
Urmăream vara asta într-o zi jurnalul de la ora 7 de pe Antena 1. Mare greşeală, ştiu, se spun numai aberaţii, însă o făceam totuşi din lipsă de ocupaţie. Îmi aduc aminte că prin luna august, la început aşa, era o ştire despre revelion. Când toată lumea se gândea la mare, soare, fete în costume de baie sumare şi alte accesorii de sezon, băieţii de la Antena 1 făceau ştiri despre revelion. Poate atunci auziseră şi ei proverbul ăla : “să-ţi faci iarna car şi vara sanie”. Acum, în prag de anul nou, să analizăm puţin ce oferte am avea pentru petrecerea de revelion. De ce scriu tocmai acum? Pentru că în aceste momente îmi stă gândul la aşa ceva, nu cu câţiva ani înainte. Continue reading 'Revelion – unde, cât, cu cine?'»
Discuţii
|
acasa, Amuzant, antena 1, anul nou, austria, bautura, cabană, capitala, colegi, cunoştiinţe, egipt, iarna, mâncare, prieteni, provincie, revelion, rude, schi, tv