Pictură suprarealistă - Salvador Dali
Nu ştiu dacă există vreo resursă mai limitată decât timpul. Deşi mereu am impresia că am timp, niciodată nu mă încadrez în limitele (auto)impuse. Fie că folosesc doar 5 minute din ceea ce aloc special pentru o anumită activitate, fie că folosesc de două ori mai mult timp, niciodată nu am fost bun la planificat timpul propriu. Sau cel puţin aşa trăiesc eu cu impresia, fiindcă din afară, am înţeles de la câteva persoane cu care am avut plăcerea de a lucra, cum că aş fi destul de productiv atunci când îmi găsesc echilibrul interior şi factorii deranjanţi sunt eliminaţi de bună voie.
Nu de puţine ori am primit răspunsul „n-am timp” pentru fel de fel de iniţiative propuse persoanelor cu care intru în contact. Fie că e vorba de un proiect cu bătaie lungă, fie că e vorba de o simplă ieşire la cafea/suc/bere/{insert a drinks name here} răspunsul începe să devină din ce în ce mai auzit. Să nu-i pun la socoteală pe cei care se autoproclamă oameni ocupaţi doar pentru a părea mai interesanţi sau pentru a evita pe cineva.
De ceva vreme, încerc să privesc viaţa ca pe o afacere. Adică în termeni de afaceri: ce câştig dacă fac aia, ce pierd dacă fac altceva, câte resurse investesc în acţiunea aia, câte pierderi am datorită acţiunilor respective, etc. Îmi place să cred că am scris ceva frumos pe tema asta pe empower.ro aici, în acelaşi registru. Poate că pare dur să încerci să-ţi priveşti viaţa ca pe un calcul SWOT, dar consider că ideea asta aduce puţină ordine în haosul cotidian.
Am o carte necitită de când am venit de la Cluj, pe care în ritmul actual, reuşesc s-o dau gata în 4-5 ani cu siguranţă! Am ajuns la concluzia că trebuie să rezerv măcar 30 de minute zilnic pentru citit dacă vreau să nu mă apuce 25 de ani lecturând acelaşi volum. Mergând pe ideea asta, în contextul în care săptămâna trecută m-am “luptat” cu Excel-ul în cadrul probelor de competenţe digitale, am zis că nu-i rea ideea de a pune într-o foaie de lucru nişte date, pentru a putea trage la final de săptămână nişte concluzii bazate pe statistici palpabile.. Continue reading 'N-am timp!'»
Nu ştiu câţi dintre voi aţi citit articolele despre Webstock sau pe câţi dintre voi v-a împins curiozitatea să aruncaţi o privire peste prezentarea Bogdanei Butnar de la acest eveniment care trata foarte interesant subiectul vieţii 2.0 în care s-a transformat viaţa personală a fiecărui individ care mai bagă ochiul din când în când pe net. Totuşi, sunt sigur că rândurile care urmează o să atingă o bună parte din persoanele care se vor osteni să le citească.
Facebook
Facebook
În viaţa fiecărui internaut (român) a existat cel puţin un moment de cotitură care i-a schimbat complet modul de a privi internetul. Pentru mine totul „s-a dus dracu’ ” atunci când am descoperit că Internet Explorer nu e un program evil care îţi bagă viruşi în calculator (mă rog, el prin definiţie este, în special versiunea 5 şi 6) aşa cum mă minţea tipu’ de la sala de internet care mă mai lăsa când eram mic să mai butonez PC-ul său. Pentru unii momentul ăla a fost când au descoperit Facebook-ul. Sau Hi5-ul, după caz. Spun asta pentru că o dată cu această invenţie conceptul de photo sharing a fost perceput altfel. Nu mai trimiteai pozele cuiva, ci le postai pe Facebook/Hi5 şi le vedea acolo. Şi cum spuneam, de-acolo s-a dus dracu’ complet lumea. Continue reading 'Viaţă 2.0'»
Am avut însă o surpriză plăcută să citesc la Victor Kapra despre iKonect, o aplicaţie online dezvoltată de RockMedia şi MB Drăgan, menită să fie o reţeaa socială profesională destinată românilor. Nu sunt primii, dar până în secunda de faţă promit mai multe decât DailyBusiness şi KeyPeople. Prin bunăvoinţa lui Gabi, am făcut rost şi de-o invitaţie, care mi-a oferit posibilitatea de a mă juca puţin cu aplicaţia, aflată în stadiu de private beta.
Curios sau nu, arată mai bine în private beta decât arăta Key People în forma finală. Nu mai vorbesc de funcţionalitate şi de interfaţă.
Aş avea câteva sugestii de făcut, după 2 zile de butonat pe-acolo:
- pe lângă clasicele avatare uploadate, n-ar strica implementarea Gravatar. nu necesită decât vreo câteva linii de cod
- un header ceva mai mare
- restricţionarea modului în care o persoană intră în grupul de prieteni, după modelul implementat de LinkedIn
- paginarea pe zile a acţiunilor celor din grupul de prieteni
- folosirea aceluiaşi header şi pentru blog
- preluarea update-urilor de pe twitter/cirip prin API
- funcţie de search avansată, în funcţie de anumite date precum domeniu de activate şi localitatea unde stă
- locaţie e prost folosit la profil. locaţie înseamnă altceva.
- autentificare prin OpenID
De asemenea, mi-ar plăcea să văd la iKonect o colaborare cu servicii externe, mai exact mash-up-uri care să evite reinventarea roţii sau implementarea soluţiilor proprietare pentru diverse funcţii. Vezi Gravatar, vezi OpenID şi ce se mai poate folosi de prin alte părţi 
Per total, îmi place. iKonect ajunge astfel în toolbar-ul meu de bookmark-uri, lângă LinkedIn.
Pun la bătaie cele 10 invitaţii pe care le-am primit o dată cu activarea contului meu celor interesaţi de acest tip de socializare online. Cine vrea să se joace cu iKonect, să lase un comentariu şi să ceară
Vă invit să vă uitaţi în sidebar. La dreapta, sub bannere, există un widget de la Google.
Care-i treaba cu el? E o nouă jucărie de la Google, cu care îţi poţi face propria reţea socială. Alternativă la MyBlogLog de la Yahoo!. Deocamdată, nu i-am găsit o utilitate efectivă, însă… am nişte trebuşoare interesante în cap, aşa că vă rog să îi acordaţi importanţă şi să vă înscrieţi acolo. Vorba aia… să fie.
Ţin să le mulţumesc pentru atenţie celor doi prieteni care au intrat în “comunitate” : Memo şi Corina.
Platformele de blogging din ziua de azi oferă din ce în ce mai multe opţiuni de comunicare, încercând să-i facă pe oameni să “dea informaţia mai departe”. ShareThis, AddThis, noul Tell-a-friend, implementarea unor butoane pentru cele mai cunoscute reţele sociale în tema blogului, butonul de a trimite un mesaj prin Y!m unui cunoscut sau vechiul „email-this” reprezintă dovada #1 că vrem să fim sociali şi să împărtăşim ceea ce găsim pe internet cu prietenii. Cel puţin, teoretic.
Atunci când vine vorba de un blog străin, e mai uşor să dai stumble/digg/mixx/whatever, fiindcă ai certitudinea că la un moment dat, cineva o să vadă ceea ce ai publicat tu, iar cu puţin noroc s-ar putea să faci destul de cunoscut acel submit (vezi digg-effect). Valabil şi pentru Romania? Nu prea.
De când există Blogoree.ro (singura reţea socială digg-like din Romania care merită să rămână sus) tot mai mulţi au adoptat tactica de a include la sfârşitul postului „vote for me”. N-am nimic cu treaba asta, dar… câţi o fac? Câţi dintre noi ne preocupăm să le trimitem prietenilor sau altor persoane ceea ce găsim noi interesant pe internet? Ba mai mult, câţi dintre noi ne obosim să citim ceea ce ne trimit alţii?
Tot mai multe persoane se plâng de faptul că o zi sau o săptămână departe de offline fac inbox-ul şi feed-redearul mai aglomerate ca oricând. Ce rost mai are să îmi mai trimită şi x-ulescu nu ştiu ce a mai citit el pe net? N-am eu timp de ale mele… dar de-ale altora? Corect, dar ce te faci când x-ulescu binevoieşte să-ţi comunice o informaţie de primă mână? X-ulescu ăla, care te stresează pe tine cu pps-uri ataşate, pe care le-ai marcat ca spam de atâtea ori. Se poate.
Am şi eu o curiozitate: voi împărtăşiţi „noutăţile” pe care le găsiţi online cu prietenii, cunoscuţii sau cei care ţin bloguri din nişa respectivă? Şi dacă da, cum? Nu e o întrebare retorică, e o întrebare pentru toţi cei care ajung să citească aceste rânduri.
Comments (2) 
Themocracy