So… vară, soare deosebit de strălucitor, autostrada Soarelui, autocar, aproape de Cernavodă. În drum spre mare. Viaţă tată… viaţă! Însă, telefonul se încăpăţânează să vibreze puternic în buzunar şi să deranjez liniştea din autocar. Eh, cine să fie? Barbie…
Numai că, de data asta, prima melodie e a lu’ Cumicu. Iarăşi luni. Da, într-adevăr, bună sincronizare! Chiar era luni, era „iarăşi” luni, însă nu „iarăşi” luni aşa cum ştiam eu (noi) cândva, de mult.
Şi parcă din pură întâmplare, după această melodie a urmat „Boka – Ce-ai de făcut”. Chiar aşa… ce-i de făcut, dată fiind situaţia de faţă? La cine să apelez pentru a afla cine-i această Barbie care mă tot sună? La Orange? La STS ? Sau mai bine apelez la bună voinţa ei să-şi spună o dată cine e şi ce vrea… Nu de alta, dar nu e frumos şi nu prea îmi convine să stau de vorbă cu oameni fără să-i cunosc.
Naufragiat în inima ta de la acelaşi Blaziny şi apoi melodia sugerată de ea chiar data trecută, când a comentat la mine pe blog.
Am înregistrat-o, am încercat să văd dacă numărul cuiva sună ocupat (aveam o bănuială cu privire la identitatea ei) însă s-a dovedit a fi falsă. Sau poate a sunat pe linia a doua.
A fost ok, fiindcă mă plictiseam pe drum. Citeam cartea aia care mi-a acaparat gândurile pe tot drumul dintre Craiova până aici şi poate că mai aveam nevoie de o mică pauză de la transplante de organe, crime, detectivi particulari şi spitale ascunse în junglele braziliene.
Nu ştiu ce să fac, dacă să mă consider norocos că cineva are grijă să nu mă plictisesc pe drum sau dacă să mă supăr, fiindcă cineva calcă în picioare unul din principiile mele, şi anume acela de a şti cu cine vorbesc.
Revin însă la drumul spre Constanţa, fiindcă scrisul în autocar e mult mai incomod decât cel din tren. Încă puţin, vreo 30 de km şi sunt la mare. Barbie, cum am acces la net, îţi dau un mail!
Don’t make me wait up years for the answer.
Comments (6) 
)
Themocracy