Comments (6)

By A.Faith, 20 - December - 2010 8:00

Cred că dacă aş fi nevoit să conduc o maşină pe străzile capitalei noastre on-a-daily basis nu aş mai apuca 50 de ani de la câţi nervi mi-aş face. Nu e zi în care să nu văd vreun dobitoc d-ăla cretin de la mama natură care pendulează între benzi de parcă i-a luat mă-sa stradă şi care uită pentru ce s-a inventat semnalizarea.

Îmi creşte tensiunea când văd câte unul d-ăsta şi de-aia prefer metroul sau tramvaiul (autobuzul şi troleele sunt la fel ca şi maşinile, încete, scumpe şi poluante). În altă ordine de idei, abia aştept să biciclesc şi eu prin Bucureşti

Comments (33)

By A.Faith, 21 - August - 2009 7:42

De când am permisul. Aşa scrie pe el: 21.07.2009 la Data emiterii. A fost o lună de zile în care am luat pentru prima dată contact cu traficul din România, altfel decât până acum.

Episodul I : şcoala de şoferi

A fost o adevărată plăcere să fac şcoala de şoferi. Dacă în primă fază, aveam de gând să mă duc la Lucian Auto, mai ales datorită ofertei promoţionale, m-am lăsat convins să fac până la urmă la Floriţa, cu un instructor afiliat la acea şcoală. Am mers pe un Renault Megane 2 pe motorină de care m-am îndrăgostit de-alungul celor 16 şedinţe a câte două ore. Pur şi simplu mi-a plăcut maşina respectivă c: motor puternic, care răspundea la orice pişcătură a pedalei de acceleraţie fără echivoc! Ambreiaj tare, cu care m-am obişnuit încă din prima oră, neavând probleme la plecare decât în cazuri speciale (claxonat intens din partea “amicilor” din trafic, plecarea dintr-o rampă foarte abruptă, etc.) şi frâne foarte eficace, cum s-au dovedit pe parcursul celor aproape 2 luni de practică

Am învăţat că în Craioviţa Nouă trebuie să circuli cu ochii beliţi ca-n Brăila (vă povestesc mai târziu) şi că babele de obicei merg pe principiul „mai bine să spele el capota de sânge decât să mă asigur eu când traversez”. Lucru valabil şi pentru skateri uneori. Am învăţat că nu e bine să superi un tirist, pentru că s-ar putea să te scoată de pe drum şi/sau să se dea jos la tine, iar discuţiile nu sunt dintre cele mai elevate şi în niciun caz de la acelaşi nivel! Am învăţat să mă feresc de marea majoritate a şoferilor de Olt, în special cei care depăşesc pe dreapta, trecând razant pe lângă autobuzele oprite în staţie şi la câţiva cm de oglinda ta. Mai bine opreşti în spatele autobuzului, îl laşi pe Olt-ean să treacă şi îţi vezi de ale tale!

Episodul II : examenul

Deşi prima dată am reuşit să fac numai 21 de puncte la sală, a doua încercare a fost cu noroc: 26 au fost ale mele! La oraş, m-am dus doar eu şi cu cunoştinţele dobândite de-alungul orelor de practică, fără mult-mediatizata şpagă. Şi, deşi am avut un examinator cu o prezenţă foarte impunătoare şi o reputaţie similară (din 3 candidaţi câţi mai avuse înainte de mine, numai unul promovase), am trecut cu brio. Ce-i drept, n-am mers perfect, dar am ştiut să fac alegerile corecte: am perferat să frânez brusc şi să acord prioritate unei gazele, chiar dacă aproape l-am dat cu capul de parbriz pe nenea în cauză, iar 10 m mai târziu, am tras brusc de volan dreapta, deşi el îmi recomandase să opresc pe stânga, fiind declarat admis, în ideea de a-l evita pe un deştept care conducea un Bacriz şi ieşea din staţie cu ochii la taxatoare, probabil. Dar deh, mai contează aceste mici detalii când poliţistul te declară admis şi te felicită pentru prestanţă?

Episodul III: jungla Continue reading 'O lună de zile'»

Comments (11)

By A.Faith, 13 - July - 2009 0:45

Weekend-ul ăsta am avut drum prin centru şi m-am crucit. Aşa multă prostie n-am mai văzut în 2 ore cât am fost plecat de când am fost la şcoală ultima dată. Primul eveniment s-a întâmplat jos la Universitate. Un dacidiot pune frână brusc, un taxi îl evită la mustaţă, în care intră o tipă cu un matiz, pe care-l face praf. Spatele taxiului nu arată foarte bine, dar boul cu Dacia scapă neatins. Tipa a ieşit cu greu din maşină şi şi-a pus mâna-n cap.

Al doilea eveniment a implicat 3 rolleri. Prima dată, o tipă cu ţepi pe care a vrut Cora s-o muşte vara trecută a traversat la Lux Premier (pe trecere, ce-i drept) cu căştile-n urechi, cu rolele-n picioare, cu ochelari şi fără să schiţeze un gest de asigurare. Ce contează că vreo 3 maşini au frânat violent şi erau cât pe ce s-o facă afiş, gagica şi-a luat stradă, are prioritate de skateriţă, o doare-ntre craci. Păcat că era pe trecerea de pietoni…Deh, dacă i-a luat mă-sa stradă!

Apoi, acelaşi scenariu, la primărie, unde doi dobitoci au traversat prin faţa unui taxi care a fost frânat şi el violent, evitându-l razant. Aici a fost frumos că tot ăla de pe role făcea gură şi ţipa la taximetrist că nu-i dă prioritate. Păi bă, eu am învăţat că atunci când traversezi, te asiguri, fie că eşti pieton, biciclist sau skater. Şi, colac peste pupăză, tot tu faci figuri.

În definitiv, mi se confirmă faptul că ideea skate park-ului în Craiova a fost o idee proastă. De ce? Păi dacă-mi iau carnet, în 2 -3 luni, nu mai vezi unu’ care să aibă curaj să iasă pe stradă ) . Pentru că în ritmul ăsta, se găseşte unul care să le tragă o mamă de bătaie sau care să-i dea cu dinţii de asfalt să-i potolească puţin. Sper doar ca ăla să nu fiu eu….

Comments (27)

By A.Faith, 17 - January - 2009 16:06

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă misc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Si mă cheamă Cora.

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt schiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să traiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copii de pe drum! …

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar placea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel …

M-a lovit din rautate
Cu un taxi în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor …

Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea sa-mi fie bun,
Si-as putea sa-l musc odata
De picior, sa ma razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

Vă mai aduceţi aminte de poezia asta de la grădiniţă? Cred că prima dată când am plâns în faţa altor oameni decât familia mea a fost atunci când educatoarea ne-a citit cu intonaţie aceste versuri. Ţin minte că mi-am imaginat un câine pe care îl văzusem eu o dată fără un picior şi fiecare cuvânt mi-a sunat apoi în cap multă vreme după.

Accidentul

Aseară, am plecat de-acasă cu Geo şi cu Cora. Fiindcă în lesă nu stă foarte cuminte, am lăsat-o iniţial liberă, vreo 300-400 de metri. Din păcate (sau din fericire?) aproape de Biroul de Accidente (atenţie, reţineţi acest amănunt) al Poliţiei Circulaţie de pe Câmpia Izlaz, am văzut nişte câini destul de cunoscuţi în zonă pentru temperamentul agresiv şi i-am pus lesa Corei. M-aşteptam să se potolească puţin, doar că n-a fost să fie. S-a zmucit şi a fugit spre un câine (sau pisică, n-am observat foarte bine ce-a fost) de pe un alt trotuar.

Nici n-am apucat să termin de strigat „Cora”, că o maşină a venit în viteză şi a lovit-o. Totul s-a derulat atât de repede încât tot ce am apucat să fac a fost să merg la ea, s-o iau în braţe şi să mă asigur că trăieşte. Nu mă gândeam nici la cel care a lovit-o, nici dacă vin alte maşini, nici dacă are ceva grav… nu vruiam decât s-o ştiu că respiră.

Maşina care a lovit-o şi-a continuat drumul, după ce a încetinit puţin. Nu, dacă vă întrebaţi dacă a oprit sau nu, eu n-am văzut-o să fi oprit. Dintr-un Passat staţionat pe trotuar a coborât o femeie care m-a ajutat s-o iau din mijlocul drumului care mi-a confirmat că maşina nu a oprit. Aveam să aflu că a fost vorba de un taxi.

Au trecut câteva ore bune de când s-a întâmplat asta (ieri seară, pe la 9) şi încă nu realizez foarte bine ce s-a întâmplat. Mi-aduc aminte că am văzut-o pe Cora inertă pe caldarâm, schelălăind din toată puterea ei, aşa cum niciodată nu mi-a mai fost dat s-o văd. M-am simţit neputincios. Mă gândeam că o să-mi moară în braţe, cum am asistat în urmă cu câţiva ani la o scenă pe o altă stradă. Cel puţin atunci şofeul a avut bunul simţ să coboare şi să se asigure că n-a lovit un copil. Mai mult, acel şofer s-a oferit să-l ducă la o clinică veterinară… Nu mi-aş fi dorit chestia asta, fiindcă Geo i-a sunat pe-ai mei între timp şi nu cred că m-aş fi urcat cu ea într-o maşină străină, îndreptându-mă spre nicăieri, dar …

Orele de după

Am căutat vreo 2 ore în continuu o clinică veterinară unde să putem afla ce-a păţit, dacă are ceva grav, dacă reuşeşte să scape (fără prea mari sechele), dacă dacă dacă… Am ajuns într-un final pe strada Humuleşti (undeva în zona Fabricii de pâine, la o staţie de tramvai depărtare de Institut), împreună cu tata. La o privire mai atentă, la lumină şi prin ochelarii doctoriţei, s-a prezis ceea ce azi s-a confirmat: o fractură la unul din picioarele din spate.

A urmat o noapte în care nu am putut să dorm deloc. Am vrut în primă fază să mă uit la TV, dar m-am lăsat repede păgubaş. L-am lăsat pornit şi m-am uitat pe pereţi, trecându-mi prin cap tot felul de gânduri şi previziuni apocaliptice cu privire la starea ei de sănătate. M-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă murea pe loc sau dacă murea în braţele mele sau ce s-ar fi întâmplat dacă maşina trecea peste ea sau … sau… sau

Azi la prima oră am fost în picioare şi am fost la cabinetul doctorului Safta, aflat în zona Institutului, între Borcanul cu Miere şi NRG. După radiografie s-a confirmat fractura deschisă de femur. Norocul (dacă îl putem numi aşa) a fost că osul si-a rupt în două de la mijloc, şi nu au fost afectate articulaţiile. A urmat operaţia la care eu n-am putut să asist. Aveam o noapte albă la activ, plină de gânduri şi de stres şi am plecat să-mi iau o cafea. Între timp am vorbit Marius la telefon şi m-am mai calmat.

„Happy” End

Acum… acum Cora are o tijă de vreo 10 cm în picior, şi merge în 3 picioare. E ca un … nu ştiu cum s-o numesc. După un şoc aşa puternic, o noapte de dureri şi 2 anestezii generale, nu găsesc termen de comparaţie pentru starea în care se află acum. Am fost asiguraţi că în ciuda traumatismului grav, în 6 luni o să fie ca nouă. Şi când te gândeşti că acum şase luni era toată cât are acum doar coada…

Cert e că zgarda o să rămână de domeniul trecutului. E nevoie de ham pentru ea şi chiar dacă e mai scump (în secunda de faţă, nu mai contează deloc aspectul financiar) o să-l aibă când o să fie vindecată. Mă gândesc acum la postul pe care l-a scris Dojo cu ceva vreme în urmă, în care spunea că pe marginea drumurilor din România e un adevărat cimitir de oameni şi de animale. Putea să fie un copil… nu un câine. Putea să fie un câine vagabond, nu câinele meu…

Comments (6)

By A.Faith, 10 - December - 2008 6:05

Dimineaţa, la ora 8, 8 şi ceva, semafoarele de la Universitate nu merg. Niciun cap de cretă, nimic. Doar bunul simţ al şoferilor, buna dispoziţie de dimineaţă şi câteva reguli pe care toată lumea le respectă. Rezultatul îl vedeţi mai jos.

Eu încă nu reuşesc să înţeleg o chestie: de ce să pui camere de supraveghere pe Brestii şi la Universitate nu? Ca să trimiţi poliţiştii după ce are loc un accident? De ce să nu-i trimiţi atunci când vezi că se împute treaba? Ok, n-aţi ştiut, se mai întâmplă. Bine că nu s-a întâmplat mai rău. Acum, o să ia cineva atitudine?

Virgil, tu ziceai aici că exagerez. Mai exagerez acum?

Thanks Markus pentru poze