Dar de fiecare dată când am ocazia să merg pe stradă cu taxi sau cu altcineva şi e aglomerat, mă răzgândesc. Nu mă văd pe mine aşteptând 99 + nu ştiu câte secunde la semaforul de la Universitate, pentru a prinde încă unul 200 de metrii mai sus, pentru a da prioritate unor pietoni nehotărâţi la teatru, pentru a mai prinde un semafor la Mercur şi pentru a sta la coadă la sensul giratoriu de la Carol. Mai bine merg pe jos. Sau cu transportul în comun.
Cu maşina în oraş
E frumos să poţi ajunge dintr-un capăt al oraşului în celălalt în 10-15 minute. Când a fost totuşi ultima oară când s-a întâmplat asta? Hai, în provincie mai e cum mai e, dar în Bucureşti? Vă spun sincer că de fiecare dată când am fost cu maşina acolo, m-am dat jos nervos în parcare. Şi asta din postura de pasager. Ştiu că e altă mâncare de peşte iarna, sau când plouă sau când te duci în oraş (deşi … am de comentat şi pe tema asta ceva) însă de ce pentru unele drumuri (care se pot face pe jos) foloseşti maşina? Consumă mai mult, te enervează, poluează, măreşte numărul maşinilor din trafic şi în ultimă instanţă, devine un bun care te încurcă. Să mă contrazică ăia care găsesc locuri de parcare.
Berea şi condusul nu sunt foarte buni prieteni
De curând a fost ziua unui prieten. Ne-am dus în Rovine, la Pizza Ibiza. Sunt cam 30-40 de minute de mers susţinut, pe jos, de unde stau eu până acolo. Fiind seară, frig (mi se pare că picura chiar) omu’ a fost băiat gigea şi a luat maşina. Ştiţi ce mişto a fost să-l văd pe el stând cu sucu’ în faţă? În România, spre deosebire de alte ţări europene, o bere înseamnă adio permis. Dacă n-ar mai lua toată lumea permisul cum se ia acum, o lege care să-ţi permită să bei cu măsură (atenţie, cu măsură!!!) cred că m-ar bucura sincer. Mai trebuie să mai curgă ceva apă pe Jiu până atunci…
Infrastructura urbană
Străzi mici, circulaţie prost gândită, numărul mare de maşini şi lipsa unui orar de circulaţie sunt în opinia mea problemele de trafic de la ora actuală din Craiova (şi nu numai – aş generaliza, dar prefer să nu vorbesc în necunoştiiţă de cauză). Ia hai să facem un exerciţiu de imaginaţie: o stradă precum A.I. Cuza, cu orar de circulaţie în anumite locuri, cu capete de cretă educate, capabile să gestioneze problemele apărute ne-ar scuti pe mulţi craioveni de problemele de zi cu zi, nu credeţi? De unul singur nu poţi face treabă bună, ai nevoie de o echipă şi de feedback-ul celor implicaţi. Indiferent că te înjură sau că îţi dau o idee, cred că e bine să-i asculţi. Dumneavoastră nu credeţi la fel domnule primar?
Transportul în comun
Când a fost ultima oară când v-aţi urcat într-un autobuz sau tramvai? Eu astă seară trebuie să ajung la institut pentru a discuta detalii cu privire la campania umanitară şi mă gândesc cu groază cum o să-mi dau coate cu oameni care pleacă de la servici, bătrâni care se încăpăţânează să iasă din casă şi ia primul tramvai care vine, chiar dacă se vede din depărtare că e plin ochi. De ce dracu’ nu aşteaptă următorul tramvai, care să fie ceva mai gol şi mai confortabil? De ce vin şi se plantează lângă mine, după ce mi-am găsit cu greu un loc pe scaun şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a mă face să mă ridic. Să nu vă speriaţă dacă acasă vă treziţi cu gumă în păr. Eu am fost şi o recunosc vădit.
Mersul pe jos
Bătrânii se plictisesc în casă şi ies la o plimbare. De ce morţii lor nu se duc pe jos? E departe parcul sau centrul de Craioviţa Nouă? Aveţi şi voi acolo promenadă, cu bănci şi locuri de joacă pentru copii unde să pierdeţi vremea. Vrei să te duci să iei ceva din centru pe la 15.00-16.00? Nu face greşeala să iei maşina dacă eşti în zonă. O să prinzi ditamai coada în faţă la Carol, o să te enervezi la Mercur la semafor şi mai mult ca sigur o să stai vreo 15 minute plimbându-te în cerc, să găseşti un loc de parcare. Pentru că la English Park se gândeşte toată lumea şi în altă parte… n-ai unde.
Concluzia?
Ţi-ai luat maşină, ai carnet şi eşti şmecher/tare/whatever. Ok, arată-ne asta la început şi atunci când e nevoie, altfel o să plictiseşti. Degeaba ai maşină şi stai cu ea în oraş (pentru că în ziua de azi, nu se mai poate numi “mers cu maşina în oraş”, pentru că mai mult se stă). Degeaba ai maşină dacă n-ai bani de benzină. Mergi în timpul săptămânii cu tramvaiul şi cu autobuzul şi în weekend du-te la un grătar în afara oraşului cu maşina. Cu siguranţă o să fii mai fericit şi vei economisi şi ceva bani. Da, şi eu vreau maşină, însă vreau să merg cu ea, nu să stau în ea.
Ca argument bonus, nişte poze de pe 1 decembrie, cu traficul de la Botanică: