Când v-am spus eu că mie îmi place Ardealul, nu m-aţi crezut. Apăi acum am motive în plus să-mi placă zona asta a ţării, în special Sibiul.
Duminică am fost iar acolo, însă de data asta am fost cu trenul. Exact. Cu trenul pe Valea Oltului. Rapidul 804, de la Craiova direct până la Sibiu. Ca de obicei, nici urmă de priză 220V (pentru laptop), nici la clasa I şi nici la clasa a II-a.
Pe drum, foarte ok. Cald înăuntru, linişte, nu ca în acelaşi tren, însă cu rang inferior (e şi un personal care se duce la Sibiu, dar prin care se perindă o groază de lume până la staţia finală, care mai de care mai … speciali), naş(ă) care m-a ţinut minte (tot cu ea m-am întors şi seara), ce mai dom’le, viaţă bună!
Am reuşit să citesc această carte din care am reţinut un pasaj interesant, a cărui adevărată însemnătate am învăţat-o abia azi, când mi-au fost recunoscute nişte merite pe care eu le anticipasem cu o bună bucată de timp înainte. Că deh.. viaţa de zi cu zi nu poate ţine pasul cu planurile pe care şi le face fiecare. Treaba sună cam aşa:
Câteodată, situaţiile incomode, problemele sau dificultăţile ascund lucruri care îţi dau posibilitatea să te maturizezi; deseori, în inima dificultăţilor străluceşte lumina unei bijuterii preţioase. Şi, din acest motiv, încerc să accept ceea ce este incomod şi dificil.
Am văzut zăpadă în sezonul ăsta la fel ca şi anul trecut: în altă parte, nu acasă. Anul trecut era aproape de Simeria, în drum spre Craiova, anul ăsta e în drum spre Sibiu. Mai frumoasă zăpada de anul acesta.
Ba mai mult şi Sibiul mi s-a părut mai frumos (în puţinul timp pe care l-am petrecut de la Gară până la Promenada) fiindcă se pregătea de sărbătoare (precum Craiova de altfel – o să vedeţi mâine de ce spun asta).
Spre deosebire de data trecută, cele câteva ore le-am petrecut în mall. Nu, nu am fost la shopping (de fapt, e una din chestiile pe care nu le suport şi ăia care merg cu mine să-mi caut ceva de îmbrăcat o fac decât o dată, a doua oară găsesc motive să nu mai meargă 
) cu toate că îmi găsisem nişte lucruri mult mai frumoase de îmbrăcat decât prin Craiova. Să sperăm că data aviatoare plec cu cardul plin, nu ca acum…
Pe lângă toate ăstea, am avut norocul să întâlnesc nişte oameni minunaţi acolo. Nişte oameni aşa cum nu mi-am imaginat vreodată că există în România. Şi culmea, sunt români! Mă rog, nu în totalitate (au şi legături cu Germania, probabil de-acolo li se trage), însă români frate…
Români care ştiu să respecte munca altuia, care ştiu să aprecieze şi care ştiu să trăiască bine. Vă zic sincer, oamenii ăştia m-au făcut să mă gândesc cât timp am stat la Podu Olt (s-a defectat trenul, o oră pauză) la ce-aş putea face ca măcar 10% din cunoscuţii mei să fie ca ei. Şi sunt aşa multe de schimbat, încât nici nu vă povestesc 
.
Tot în tren, mi-a fost dat să întâlnesc doi studenţi portughezi cu care am discutat o groază, însă subiectul principal al discuţiilor noastre a fost Craiova, România şi părerea lor cu privire la timpul petrecut aici ( 2 months & counting… ). Mă credeţi pe cuvânt dacă vă spun că au o părere bună despre tot? Ba mai mult, îi consideră pe români mai prietenoşi, iar oraşul Craiova, rămâne pentru ei mai sigur decât oraşele din Portugalia, unde li s-a întâmplat să fie abordaţi “pentru o ţigară” şi să rămână fără altele mai importante, pe când aici… nu.
Sunt multe de spus aşa că vă rog să vă exprimaţi curiozitatea dacă vreţi să aflaţi mai multe. O să-mi fac timp să vă povestesc, însă acum… acum nu sunt acasă Pozele vi le arăt mâine.
Comments (3) 
În primul rând, cine merge la Webstock din Craiova?
Trebuie să-mi fac şi eu datoria de blogger şi să scriu despre 
Themocracy