Comments (5)

By A.Faith, 25 - August - 2010 18:52

Se pare că ieri a făcut foarte multă vâlvă acest articol în tweetosfera cu care interacţionez eu, aşa că am considerat necesar să-l menţionez şi aici, pentru că 140 de caractere nu mi-ar fi fost suficiente pentru a scrie tot ce-aveam pe suflet cu privire la acest subiect. Şi nu, nu e vorba numai de bloggeri în articolul ăla Cel puţin eu nu văd lucrurile atât de limitat.

De ce avem nevoie de apreciere în viaţa asta?

Pentru motivare?

Şi cu motivarea ce faci?

Îţi faci treaba mai bine?

Cum îţi poţi face treaba mai bine dacă nu ai ce-ţi trebuie?

Cum poţi să munceşti când nu ştii dacă mâine o să mai poţi muncii acolo?

Cum poţi să munceşti când nu ştii sigur dacă acasă o să ai ce să mănânci?

Cu ce îţi ţine de foame aprecierea tuturor celor din jurul tău când n-ai 3 lei să bei un cico în oraş?

Cu ce te încălzeşte o bătaie pe umăr dacă trebuie să-i spui iubitei la telefon să ia ea un pachet de … ţigări şi-o cola şi să vină la tine în loc s-o suni să-i spui „suit up, ’cause we’re goin’ out” ?

Cum poţi să te arăţi încântat de un email de felicitare când următorul e o notificare de neplată a ultimei facturi de internet?

Cum poţi să te bucuri de toate reuşitele profesionale când acestea se dovedesc efemere şi un an mai târziu oamenii care se uitau cu admiraţie la tine azi nici măcar nu mai au bunul simţ să răspundă unui salut?

Dacă apreciezi ceva, apreciează la modul concret, nu din pix sau din vorbă, că alea nu ţin de mâncare. Dacă tu crezi că omul pe care-l ai în faţa ta face toţi banii, păi dăi banii, nu-l bate pe umăr în timp ce-i spui „next”.

Ia să vedem, cine e de acord cu ce am zis eu mai sus?

Comments (0)

By A.Faith, 25 - August - 2010 16:26

Cred că Zale – Declaraţie şi Când mă uit pe geam sunt numai potrivite pentru ziua de azi. Aveţi mai jos cele 2 piese:

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Diverse

Oricum ar fi, numai bine nu e

Comments (1)

By A.Faith, 9 - March - 2010 23:04

8 martie

Mama e cadru didactic. Are de-a face de ceva ani buni cu prichindei de şcoală primară, pe care-i aduce de la stadiul de copilaş care se joacă zi de zi cu jucăriile şi nu cunoaşte lumea dincolo de orizonturile familiei la elevul de clasa a V-a care are noţiuni generale de română, matematică şi alte materii ce se predau mai predau pe la noi. A avut şi ea momentele ei de fericire, când i-a întâlnit pe unii copii din prima generaţie şi a aflat despre ei că au familie şi job.

Anul acesta are clasa a 2-a şi pe 8 martie a făcut o serbare cu tot efectivul clasei + mămica din dotare. Fiecare a avut să de spus o poezie, iar după momentul artistic, s-au dus pe rând, pentru a le da un pupic şi o felicitare. Cel mai frumos mod în care poate să te fericească odorul la 8 ani ca părinte, dacă mă întrebaţi pe mine.

Doar că în acea clasă există o fetiţă care n-are părinţi. Din diverse motive. Din câte ştiu eu, a fost abandonată de mamă, crescută de bunica tatălui, mă rog, o situaţie pe care nu am cercetat-o din motive lesne de înţeles. Copilul respectiv, după ce şi-a spus poezia, a întrebat-o pe mama: şi-acum doamna învăţătoare, eu ce fac? eu n-am mămică şi n-am cui să-i dau felicitarea şi nici nu am pe cine să pup şi eu ca toţi ceilalţi copii…

Nu ştiu voi, dar eu când am auzit povestea asta, am rămas pe gânduri. Mi-au trecut un  milion de chestii prin cap şi nu mi-aş fi dorit să fi fost în pielea mamei mele, pentru că n-aş fi ştiut ce răspuns să dau. Cu toate astea, copilul a fost îndrumat să-şi aleagă o mămică din clasă şi să-i dea ei darurile pe care altfel i le-ar fi dat mamei ei.

Iniţial, am vrut să comentez pe larg subiectul, dar îmi dau seama de prisosinţa acestui tip de abordare. De altfel, ce-ar mai fi de spus într-un caz de genul ăsta?

La mulţi ani de 1 şi 8 martie, că tot am rămas dator…

sursa foto

Comments (2)

By A.Faith, 4 - January - 2010 8:00

Am avut ocazia în decembrie să experimentez un alt mod de viaţă. Fără televizor, fără zgomotul oraşului, fără aglomeraţia de la ora 16 de pe străzi şi fără oameni cu feţe triste. Cu toate astea, nu cred că m-aş putea adapta la un astfel de ritm cotidian. Şi totuşi, îmi lipseşte ceva din această “altă lume”: ideea că acolo nu trebuie să-ţi faci rezervare pentru a te întâlni cu cineva. E suficient să dai un telefon sau să-ţi mişti fundul de la birou la persoana în cauză la poartă. Fără drumuri de 30 de minute pe jos prin praf, făcând slalom printre maşini aglomerate, fără taxi, fără maşină, fără “ce facem, unde mergem?”. Destule comentarii. Vă las mai jos cu 4 poze panoramice, aşa cum îmi place mie să fac + restul de cadre care mi s-au părut mie interesante: Continue reading 'O altă lume'»

Comments (9)

By A.Faith, 27 - August - 2009 15:44

Încep să scriu acest articol cu riscul de a-i supăra pe unii, însă cred că e nevoie de o clarificare cu privire la împrumuturi băneşti!

De prin decembrie muncesc şi sunt remunerat pentru munca pe care o depun, deci mă pot lăuda cu o oarecare independenţă financiară faţă de ai mei. Altfel spus, atunci când vreau să ies la un cico în oraş, nu mai e nevoie să trec pe la mama şi pe la tata şi să spun poezia. E suficient să trec pe lângă un bancomat şi am rezolvat problema. Şi nu am avut decât o singură dată o problemă reală cu banii, când am fost nevoit să împrumut. Ok, mint, au fost două

Să vă spun o poveste, ca să nu fiu rău aşa… din prima Să presupunem că faci parte din cunoştinţele mele şi că dacă îţi faci puţin curaj, îndrăzneşti să mă suni să mă scoţi la o bere sau ceva de genul ăsta. Altfel spus, nu îmi eşti în totalitate străin. Şi mă suni şi mă scoţi la o bere şi după două trei guri, vine întrebarea: auzi amice, n-ai să-mi dai şi mie nişte bani cu împrumut? Şi-ntreb şi eu, un alta, de genul „la ce-ţi trebuie”, „când se întorc înapoi în contul meu”, ca să fiu sigur că nu-i ultima dată când te văd la culoare

După terminăm noi berile, bag plasticu, scot hârtiile, bag plasticu’ la loc şi-ţi dau ţie hârtiile. Wrong move! O lună jumate’ după nu ma aud nimic de tine. Niciun telefon, niciun semn de viaţă. Între timp, eu cam uitasem de bani şi de altele, că nu stau acasa, contorizând fiecare secundă de aşteptare. Doar că aflu de la un binevoitor prieten comun, că mâine pleci la mare. În Grecia. Şi-atunci mi se aprinde beculeţul: păi ia stai prietene, ce facem noi aici? Mi te plângi că n-ai bani să te uşurezi în centru şi că mi-aş face pomană dacă ţi-aş plăti berea şi tu mâine pleci în Grecia? Ai câştigat la Lotto între timp şi n-am aflat eu?

Întrebarea logică este: şi cu banii mei cum rămâne? Continue reading 'Dă-mi şi mie nişte bani cu împrumut…'»