Comments (1)

By A.Faith, 13 - January - 2008 19:25

Într-o noapte stăteam de vorbă cu o prietenă plecată recent din ţară, Rebecca. Din vorbă în vorbă, am întrebat-o cum stă treaba pe acolo, iar după o discuţie amuzantă (la ce mi-a povestit, n-aveam cum să nu mă abţin să nu râd) i-am propus să scrie un articol despre cum vede ea lumea de acolo. Zis şi făcut, la câteva zile am primit pe mail mult aşteptatul material. După câteva corecturi l-am publicat aici, urmând o adevărată discuţie pe tema asta (marea majoritate a comentariilor fiind offtopic sau mult prea idioate, dar asta e partea 2a).

Au fost voci care au cerut mai multe detalii, aşa că am făcut tot posibilul şi am reuşit să găsesc pe cineva dispus să ne împărtăşească opiniile sale despre SUA (mod de viaţă, nivel de trai, etc.). E vorba de Ema, o prietenă/cunoştiinţă relativ nouă pe care am cunoscut-o vara asta (cum, unde şi în ce împrejurări nu contează). Am rămas amici şi mă bucur!

Articolul urmează şi el imediat. Puţintică răbdare!

Comments (11)

By A.Faith, 12 - January - 2008 22:14

Am avut multe idei în cap pe ziua de azi, din care au rezultat vreo 3-4 draft-uri, însă am renunţat să dau publish. Stau şi mă întreb acum, în timpul unei discuţii şi în care ascult o melodie mai veche, ce te face cu adevărat fericit? Banii, faima, blogul, femeia(bărbatul, dacă eşti de sex feminin, logic), aprecierea altora, lucrurile mărunte sau îndeplinirea visului tău cel mai tainic? Literatura e plină de poveşti în care personajul principal are un vis la care îi stă tot timpul gândul şi care la un moment dat devine realitate. Însă, atunci se trezeşte la realitate şi îşi dă seama că a umblat după cai verzi pe pereţi, dorindu-şi viaţa de dinainte. Continue reading 'Ce te face fericit?'»

Comments (45)

By A.Faith, 6 - January - 2008 13:26

Vorbeam zilele trecute cu Rebecca, o fostă colegă de liceu care acum s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Mi-a citit blogul şi de aici, a pornit o întreagă discuţie despre cum e viaţa ei de acolo. Am rămas surprins de cele auzite şi am rugat-o să scrie un articol despre asta. Ei bine, l-a scris. Azi l-am primit, aşa că îl puteţi citi. Precizare: orice asemănare cu România, e pur întâmplătoare (chiar e!).

Majoritatea îşi închipuie că America (iu es ei) e cine ştie ce civilizaţie, cultură şi alte nimicuri d-astea. Ei, îmi pare rău sa vă dezamăgesc, nu-i chiar aşa. Deştepţi românii ăştia când spuneau: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Cretini sunt şi pe aici, nu numai în România. Ba chiar c-o cifră ceva mai mare pe metru pătrat. Continue reading 'Fuck you România?'»

Comments (0)

By A.Faith, 6 - January - 2008 0:06

Ce face omu’ când n-are ce face? Exact, se scarpină în cur. Da’ acuma, vine întrebarea de 10 (mii) puncte : ce face omu’ când n-are trafic? Exact, face scandal. Aseară am avut treabă şi azi dimineaţă m-am trezit aşa cu o faţă zâmbitoare şi satisfăcută… exact, m-a mâncat în cur să mă pun la pc. Deh, se mai întâmplă. Homepage-ul e schimbat de vreo juma’ de lună să zic de la iGoogle la Google Reader (i’m a Google addict). Trec eu repede cu vederea prin feed-uri, n-am timp să le citesc, aşa că le marchez pentru mai târziu. Continue reading 'Scandaluri'»

Comments (10)

By A.Faith, 31 - December - 2007 0:00

După 2 ore de critică intensă (argumentată şi constructivă) primesc nota 10 pentru frecvenţă, 9 pentru originalitate, 7 pentru stil şi-o steluţă, ca în clasele I-IV, FB cu steluţă. Însă, partea grea a fost s-o conving să-mi arate câte ceva din creaţiile ei. Acum, mă declar fan. O să-mi fac tricou şi-o să scriu pe el : FAN #1 ADRIANA . Mai departe, vă las în compania unei povestioare 100% reală, scrisă de ea :

Pe vremea cand colegele mele visau la “cavaleri fara de teama si fara de prihana, calare pe cai albi”, eu visam haiduci si pirati. Eram insa suficient de realista ca sa stiu ca nu tot ce zboara se mananca si ca piratii si haiducii au murit de mult. Eram si prea cinica, si nu mi-am dat seama ca uneori, visele se implinesc. Asa se face ca atunci cand l-am cunoscut pe el, aveam un prieten asa cum visau colegele mele sa aiba, si nu m-am prins ca mi-am intalnit visul. A trebuit sa treaca ceva vreme, ca sa-mi dau seama ca atunci cand il vad mi se pune un nod in gat, ca reactionez ca un tantar cand vede lumina, ca lumea mea nu exista fara el. Si nici atunci nu mi-am dat seama ca e “the one”. Am fost ca doi frati, am impartit banii si patul pe vremea cand unul din noi nu avea cazare in camin, dar a trebuit sa ma imbat ca sa-mi dau seama ca n-as schimba nimic la el.
Avea plete, negre si ondulate, era bataios, iute, amuzant si… roacher. Avea niste sprancene perfecte, ochii negri, ce mai: tall, dark and handsome. Si “rau”. O atitudine de “lasa-ma-n necazu’ meu”, combinat cu “nu discut cu prostii”.
Ce sa mai spun, bine ca mi-am dat seama pana la urma peste ce-am dat. Implinim, in aprilie, 13 ani de cand suntem impreuna. Il iubesc, spun asta tare, il iubesc asa cum n-as fi crezut posibil. Inca mi se mai pune un nod in gat cand il vad, inca ma invart in jurul lui ca fluturele orbit de lumina, inca tresar cand ma atinge. Si ma iubeste si el. Iubire e atunci cand, dupa 10-15 ani de l
Iubire e atunci cand, dupa 10-15 ani de locuit impreuna (10 de casatorie), dupa doi copii, el inca mai cauta pe internet versurile unei melodii pe care vrea sa mi-o cante la chitara pentru ca-mi placea acum 10 ani, cand inca ma ia de mana pe strada (uneori ma gandesc ca suntem caraghiosi: un copil de o parte, unul de cealalta si noi in mijloc tinandu-ne de mana), cand … sunt asa de multe!
Nu-l cautati pe “the one”. N-are sens. Va gaseste el. Cum spunea bunica-mea: “ce-i al tau e pus deoparte”

PS: îi rog pe cei care o cunosc pe Adriana (Dida, poate te mănâncă tastele să scrii despre cine e vorba!) să se abţină, a dorit să-i fie publicate rândurile de mai sus sub protecţia anonimatului.