Comments (9)

By A.Faith, 27 - August - 2009 15:44

Încep să scriu acest articol cu riscul de a-i supăra pe unii, însă cred că e nevoie de o clarificare cu privire la împrumuturi băneşti!

De prin decembrie muncesc şi sunt remunerat pentru munca pe care o depun, deci mă pot lăuda cu o oarecare independenţă financiară faţă de ai mei. Altfel spus, atunci când vreau să ies la un cico în oraş, nu mai e nevoie să trec pe la mama şi pe la tata şi să spun poezia. E suficient să trec pe lângă un bancomat şi am rezolvat problema. Şi nu am avut decât o singură dată o problemă reală cu banii, când am fost nevoit să împrumut. Ok, mint, au fost două

Să vă spun o poveste, ca să nu fiu rău aşa… din prima Să presupunem că faci parte din cunoştinţele mele şi că dacă îţi faci puţin curaj, îndrăzneşti să mă suni să mă scoţi la o bere sau ceva de genul ăsta. Altfel spus, nu îmi eşti în totalitate străin. Şi mă suni şi mă scoţi la o bere şi după două trei guri, vine întrebarea: auzi amice, n-ai să-mi dai şi mie nişte bani cu împrumut? Şi-ntreb şi eu, un alta, de genul „la ce-ţi trebuie”, „când se întorc înapoi în contul meu”, ca să fiu sigur că nu-i ultima dată când te văd la culoare

După terminăm noi berile, bag plasticu, scot hârtiile, bag plasticu’ la loc şi-ţi dau ţie hârtiile. Wrong move! O lună jumate’ după nu ma aud nimic de tine. Niciun telefon, niciun semn de viaţă. Între timp, eu cam uitasem de bani şi de altele, că nu stau acasa, contorizând fiecare secundă de aşteptare. Doar că aflu de la un binevoitor prieten comun, că mâine pleci la mare. În Grecia. Şi-atunci mi se aprinde beculeţul: păi ia stai prietene, ce facem noi aici? Mi te plângi că n-ai bani să te uşurezi în centru şi că mi-aş face pomană dacă ţi-aş plăti berea şi tu mâine pleci în Grecia? Ai câştigat la Lotto între timp şi n-am aflat eu?

Întrebarea logică este: şi cu banii mei cum rămâne? Continue reading 'Dă-mi şi mie nişte bani cu împrumut…'»

Comments (0)

By A.Faith, 29 - January - 2009 10:30

Vă mai aduceţi aminte articolul ăsta şi semnalele de alarmă pe care le-am tras cu privire la cadourile virtuale şi visele vândute pe bani reali?

Dovada că n-am fost complet nebun când am afirmat toate acele lucruri o găsiţi mai jos:

On Christmas Day 2007, Facebook reached a peak in traffic that wasn’t surpassed until July 2008. Traffic reached a new high on Christmas Day 2008, when Britain’s most popular social networking site accounted for 1 in every 22 UK Internet visits. With a market share of 4.65%, Facebook’s traffic was up 69% on Christmas Day 2007, and it was the second most visited website after Google UK (8.63%).

Via Ionuţ Oprea – Clickio

Comments (6)

By A.Faith, 14 - January - 2009 22:54

Azi Craiova a avut un ritm lent. Maşinile mergeau cu 30 maxim, 40 km/h, pietonii nu se mai grăbeau, traficul a fost lejer… Închipuiţi-vă că jos la Unirea nu era nicio coadă la semafor, pe sensul spre Universitate. Nu vă gândiţi că brusc oamenii şi-au reconsiderat priorităţile şi şi-au organizat timpul atât de bine încât nu mai aveau niciun fel de grijă presantă. Nici pe departe. De vină a fost ploaia de aseară şi îngheţul de peste noapte, care mi-a transformat oraşul într-un adevărat patinoar.

Şi mi-a plăcut Mi-a plăcut pentru că lumea a învăţat că uneori e bine să laşi lucrurile pe ultima sută de metri, gândindu-te că te sui în maşină şi goneşti de nebun pe stradă, uitând de pietoni, priorităţi şi chestii d-ăstea neînsemnate.Mi-a plăcut să văd cum şoferii au păstrat distanţa regulamentară între maşini (chiar dacă la Poliţia Circulaţie, la biroul de accidente, era cooaaaaaaaadddddddăăăăăăăăă ).

Cel mai plăcut a fost să văd pietonii cum mergeau atenţi ce se întâmplă în jurul lor. Spre deosebire de alte zile, în care te poţi lovi de cineva care merge robotic, fără să belească bine ochii pe unde calcă, azi a fost bine. Mai vedeam cum cade unul-altul, dar asta era normal. Adevărul e că unii nu se descurcă aşa bine pe gheaţă ca mine .

Oricum, însemnarea asta nu are rolul de a-mi evidenţia mie calităţile de patinator amator. Mai degrabă, e un semnal de alarmă cu privire la indiferenţa cotidiană pe care o văd din ce în ce mai des: indiferenţă faţă de mediu, indiferenţă faţă de oraş şi chiar indiferenţă faţă de propria persoană uneori.

M-a inspirat Miruna, care a scris un articol foarte interesant. Draga mea, din păcate, indiferenţa faţă de propria persoană se reflectă şi în societate. Multiplicând asta la nivel naţional, încep să mă îngrijorez. Câteodată îmi doresc să fie polei în fiecare zi, şi nu numai pe stradă.

Comments (28)

By A.Faith, 3 - January - 2009 6:15

V-a plăcut Crăciunul?

E o întrebare la care aş vrea un răspuns, pentru că am o vagă bănuială că răspunsurile sunt variate. Sunt oameni care apreciază Crăciunul pentru că au amintiri plăcute din trecut şi alţii care îl apreciază pentru că atunci îşi formează nişte amintiri plăcute, care să contrasteze cu ceea ce ştiau ei până atunci. Primii sunt oamenii fericiţi, care de Crăciun sunt şi mai fericiţi, pe când cea de-a doua categorie îi reprezintă pe cei care încă învaţă să fie fericiţi.

În ziua de azi, avem o multitudine de opţiuni cu privire la fericirea pe care cu toţii ne-o dorim. Avem o multitudine de opţiuni care reflectă diversitatea societăţilor în care trăim. Şi tocmai diversitatea asta mă sperie, fiincă ajung să citesc despre metode care nu mă fac deloc să văd cu ochi buni evoluţia prin care mă aştept să trec eu şi cei pe care îi cunosc. Am citit de curând un articol pe TechCrunch (link) legat de cadouri virtuale. Şi cum pentru orice cadou trebuie să plăteşti într-un mod sau altul, cadourile despre care se vorbea acolo erau plătite cu bani reali. Pe scurt, plăteai ceva ce nu primeai niciodată. Plăteai pentru un vis. Titlul acestui articol este comercianţii de vise şi voi încerca în rândurile de mai jos să exemplific pe cât posibil comercianţii de vise din jurul meu şi de care am auzit..

Când a fost ultima oară când aţi dăruit o plantă sau o floare cuiva drag? Nu mai sunt la modă florile actuale? E o ruşine să te plimbi cu un trandafir în mână? E mai sexy o porcărie idioată care ajunge să se piardă într-un final printr-o pungă de gunoi sau pe stradă, când se grăbeşte undeva, decât o carte şi-o felicitare?

Fotografiile sunt asigurate de Cătălina, căreia trebuie să-i mulţumesc pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine.

Azi am văzut la Realitatea, într-unul din puţinele momente în care mă uitam la TV, că americanii îi câştigă pe afgani de partea lor pentru că le oferă Viagra. Sunt lideri musulmani trecuţi de mult de prima tinereţe, cu un harem de întreţinut care colaborează cu americanii şi le oferă informaţiile de care au nevoie pentru câteva pastile de Viagra. Americanii le oferă visul, iar ei, întocmai unui câine mort de foame, sar şi sfâşie prada, uitând de alte valori. Nu, nu consider că ei greşesc şi că ei se folosesc greşit de afgani, dar problema e că şi noi facem în mare parte aceleaşi greşeli: ne focusăm pe ceea ce ne lipseşte şi ne lăsăm hrăniţi cu vise, uitând ceea ce avem.

De prin august se tot discută despre criza economică mondială, acea apocalipsă care urmează să vină şi să ne înghită pe toţi. La fel cum s-a vorbit şi de LHC, la fel cum s-a întâmplat şi în 2000 şi tot aşa. Ne place să ne hrănim cu vise şi apoi să ne plângem că trăim într-o lume rea, dar niciodată nu ne punem problema de ce e aşa. E mişto să minţi şi să te laşi minţit, dar ideea e că toate trebuie să aibă o limită, altfel… e cam nasol Era o chestie interesantă într-un terminal de Ubuntu, care după ce te logai ca administrator (root), îţi spunea:

With great power comes great responsability

Mai ţin cont oare cei din ziua de azi, care au putere asupra viselor şi dorinţelor maselor, de zicala de mai sus? Rezolvă ei oare prin CSR (corporate social responsability) toate problemele create chiar de ei? Tare mi-ar plăcea să existe mai mulţi ca Sandra, care să renunţe la campaniile de imagine făcute în momente inoportune, pentru a se dedica mai degrabă acţiunilor cu rezultate palpabile, nu viselor şi iluziilor.

Şi pentru că uneori, şi eu am nevoie de vise, permiteţi-mi să visez la:

1. ziua în care Coca Cola o să ofere o consultaţie gratuită la stomatolog la 10 baxuri de suc cumpărate şi un set complet de analize la 50 de baxuri. aşa… preventiv
2. ziua în care Cosmote o să-mi ofere 500 de minute gratuite pentru minutele în care m-am chinuit să îi înţeleg pe interlocutorii mei (probleme datorate compresiei folosite şi infrastructurii depăşite de numărul mare de clienţi)
3. ziua în care unii profesori o să înţeleagă faptul că materia lor nu e cea mai utilă unei anumite persoane, indiferent cât de tare şi-ar dori ei s-o promoveze şi în schimb pentru toţi nervii pe care mi i-au făcut, să-şi ceară scuze şi să-mi ofere un zâmbet
4. ziua în care poliţistul român o să-mi dea amendă pentru că am încălcat legea cu zâmbetul pe buze şi eu să mă duc s-o pătesc ASAP, doar datorită modului în care el mi-a explicat unde am greşit.
5. ziua în care cei din politică o să-şi ceară scuze pentru faptul că s-a folosit de blogosferă în campania electorală, urmând ca mai apoi să treacă pe linie moartă acest mod de comunicare

Am devenit şi eu un comerciant de vise? Bine măcar că eu nu vă cer bani pentru a citi ceea ce scriu aici

Comments (8)

By A.Faith, 2 - January - 2009 6:10

Nu-i aşa? Toată lumea la sfârşit de an face bilanţuri şi scrie pe blog despre ele. Ai dracu bloggerii ăştia bă, nişte îngâmfaţi, nişte încrezuţi, nişte pierde-vară care în loc să bea şi să mănânce fără să gândească, stau şi fac bilanţuri. Huă!

Bun, am fost ironic destul După ce am pus într-o însemnare toată activitatea mea personală şi profesională, se pare că -iam inspirat şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Ovidiu e exemplul cel mai elocvent.

Anul trecut, şi eu am fost din cale afară de enervat pe cei care şi-au publicat bilanţul, fiindcă mi se părea inutil să citesc eu chestiile ălea, fără să realizez că am libertatea de a omite un articol dacă nu mă interesează Diferenţa e că nu am făcut aşa mare tam-tam pe chestia asta şi mi-am păstrat o parte de frustrări pentru mine, urmând ca în viitorul apropiat să dispară definitiv. Ştiţi voi chestia aia, ce-i ca val, ca valul trece

Anul ăsta în schimb, am stat vreo 4 ore şi ceva să scriu pe tema asta, dintr-un motiv al dracu’ de simplu: pentru că eu am considerat că am ce să povestesc. Bun, rău, prost, deştept m-am achitat de sarcina autoimpusă numită bilanţ anual. Cu ocazia asta am reuşit să văd ceea ce am făcut în 2008 şi nu ce nu am făcut, ceea ce m-a ambiţionat încă din prima zi a anului 2009 să vreau să fac mai multe, într-o manieră mai bună.

Cu siguranţă vă întrebaţi de ce vreau mai multe, mai bine, mai mai mai…

Dintr-un motiv simplu: pentru că vreau să progresez. Nu mai vreau în 2009 să stau ca în 2008 şi să las pe ultimele zile probleme minore, care cumulate, fac multe. E nasol să ştii că într-o zi ai rezolvat un milion de lucruri la şcoală, un alt milion pentru bloguri & co. şi vreo câteva persoane importante te vor alături.

De felul meu sunt dezordonat şi nu mă simt “acasă” dacă nu există aglomeraţie în jurul meu, doar că în 2008 am observat că tocmai aglomeraţia asta mă face să fiu neproductiv şi mai puţin creativ. E nasol rău de tot să vrei să scrii ceva şi să nu poţi pentru că toate mai au puţin şi cad pe tine. Da, ştiu că îmi permit să plec oricând vreau eu de-acasă, fiindcă am un laptop care îmi conferă cel puţin 3 ore de autonomie, dar până când să te fereşti de probleme? De ce să nu le rezolvi la timpul lor şi să ai apoi tot timpul din lume pentru tine?

Părerea mea e că persoanele care nu reuşesc la sfârşitul unui an să scrie un bilanţ, fie el şi de câteva rânduri sunt persoane care nu au nimic de povestit şi de lăsat pe acest pământ. Sunt persoane care merită să intre în rapoartele cu privire la reclamele stupide în categoria “Target principal”, pentru simplul motiv că au frustrări care se pot exploata într-o manieră foarte constructivă pentru cel care le descoperă. Se repetă şi cu puţină răbdare, poţi afla cât de des se repetă.

Iar am amestecat prea multe într-o singură însemnare…