Azi pe la 3 şi ceva, lângă Madona Dudu. Un bătrân pe jumătate dezbrăcat, se târa pe trecerea de pietoni (atenţie!) mormăind ceva. Eram cu un prieten şi eram preocupaţi de o discuţie, însă omu’ ne-a atras atenţia (era imposibil să nu-l observi). Opreşte un BMW şi se dă jos un tip din el, care ia la întrebări pe moşulică. Mai vine o femeie, şi împreună îl ia şi-l pun pe trotuar. Între timp, maşinile şi oamenii trec nestingheriţi.
Pun mâna pe telefon şi sun: 112 (aveam în cap întâmplarea de acum 2 ani, când mi-au închis de două ori, dar mi-am încercat norocul). Alo, bună ziua, e un om căzut în faţă la Biserica Madona, în stradă, trimiteţi o ambulanţă, ceva… Două minute de redirectări, de la 112 la salvare, la poliţie şi aşa mai departe. Până la urmă, mi se atrage atenţia să rămân acolo şi să aştept salvarea. Bine, voi veniţi mai repede, că n-am chef să stau prea mult pe-aci.
Omu’ din BMW, după ce l-a pus p-ăsta pe trotuar, a mai stat puţin şi-a plecat. Nimic anormal până aici. Trec 3-4 minute şi pe lângă noi trece o maşină de poliţie. Omu’ ăsta bătrân, se încăpăţâna să treacă strada. Era jumătate pe trecerea de pietoni şi poliţiştii s-au uitat la el. Au semnalizat, au dat de înţeles că opresc şi… Continue reading 'Indiferenţa oamenilor poate ucide'»
Pentru că eu, la ora publicării articolului, probabil îmi fac de lucru pe la ore, vă las cu două articole de excepţie, pe care le voi da de acum înainte ca exemplu celor pe care îi mai aud cu „nu pot să ies în oraş că m-am certat cu ai mei”, „nu vin colo că am treabă cu ai mei”, „nu mă lasă ai mei la munte” şi aşa mai departe.
Numărul 1
Numărul 2
PS: e în pregătire şi o dezvoltare a ideii de mai sus, aşa că ăştia cu astfel de probleme, vă mai invit pe-aici.
Ştiu. Şi eu vreau multe, dar eu cel puţin încerc să fac ceva pentru a obţine ceea ce vreau. Şi îmi place să cred că voi reuşi.
De la o vreme, toată lumea vrea câte ceva: ăla vrea o viaţă mai bună, ăla vrea un job mai bun, altul vrea un job, că nu-i mai convine cu „dă şi mie de-un suc” şi aşa mai departe. De multe ori le ascult visele şi dorinţele, însă la final, le adresez o întrebare (zic eu) logică: şi ce faci pentru a obţine ceea ce îţi doreşti?
Ăla cu viaţa mai bună zice că se duce în străinătate, ăla cu jobu’ mai bun zice că îşi caută (dar nu vrea să vină poimâine la târgul de joburi), ăla fără job zice că nu se pretează el să cumpere un ziar şi să îşi caute de muncă (deşi nu ştie să facă mare lucru). Iar exemplele de mai sus reprezintă o mică parte din exemplele de care mă tot lovesc de ceva vreme.
Lamentându-ne, nu obţinem nimic. Am învăţat de mult asta. Eu, cel puţin. Cu restul… nu-mi rămâne decât să scriu şi să bat apa în piuă pe tema asta. Încercând mai mult, deja nu se mai poate discuta despre conceptul liberului arbitru.
Ştiu, lecţia asta o dau toţi şi nu descopăr eu acum apa caldă. Încerc doar să vă spun că e mai bună decât aia rece.
Inspirat de-aici.
Am citit asta la Anemari şi cu privire la ultima parte aş avea ceva de zis (mai degrabă de contrazis):
Eu cred că trebuie să te respecţi în primul rând pe tine, iar apoi să impui să fii respectată. Ce respect să mai ai faţă de una care a umblat din floare în floare şi care nici nu îşi tace gura, lăudându-se că tipul X şi Y i-au picat în plasă (…)
Ce înţeleg eu de aici?
- Rămâi fidel(ă) unei singure persoane, altfel o să-ţi pierzi credibilitatea/puritatea/etc.
- Ca să fii respectat(ă), trebuie să ai un număr cât mai mic de relaţii (de orice natură)
Ce întrebări îmi pun în vis-a-vis de ceea ce am înţeles eu:
- De ce să rămâi fidel unei singure persoane, când aceasta nu îţi oferă satisfacţie din absolut niciun punct de vedere? De ce să nu spui „pa” când eşti cel mai îndreptăţit să faci asta? De ce să nu ţinteşti mai sus şi să te plafonezi la un anumit nivel? De ce să priveşti doar înainte şi nu peste tot în jurul tău?
- De ce să te închizi într-o carapace atunci când ai dat cât de cât de ceea ce îţi doreai? Sau, de ce să-ţi uiţi anturajul/anturajele după ce îţi găseşti pe cineva cu care să petreci ceva mai mult timp? Ia gândeşte-te, ce-o să se întâmple atunci când rămâi fără acel cineva? Cine crezi că o să te mai însoţească la o bere din gaşca pe care ai lăsat-o zile la rând să se distreze fără tine, fiindcă tu erai prea ocupat să faci pe plac cuiva care în secunda de faţă fraiereşte pe altcineva? Exact, nimeni.
Aşa că, umila mea părere e să devenim şi în viaţa reală la fel de sociali ca pe internet. Ştiu că în viaţa reală nu poţi „da ignore” cuiva la fel de uşor (sau cel puţin aşa zic unii – eu personal, nu sunt de acord), dar ce vă costă să vă trăiţi viaţa cu adevărat? Lăsaţi de-o parte clişeele şi gândurile de genul „vai vai vai, îmi stric reputaţia” & so on. O viaţă avem!
PS: în strânsă legătură cu ceea ce am scris aici, puteţi citi pe Empower.ro. Cu puţin noroc, o să există o continuare la acel articol.
PS2: excludem din start contraexemplele la citatul de mai sus, în care avem de-a face cu persoane lipsite de orice urmă de inteligenţă (aka cocalari, pitzipoance şi alte mutaţii ale rasei umane) care trăiesc doar pentru a face umbră pământului degeaba.
Simplu. Îl întrebi pe un prieten care îţi e dator cu câteva beri şi eventual şi cu nişte bani, pe care nu l-ai mai văzut de multă vreme, următoarea chestie: Continue reading 'Cum să faci rost de droguri'»
Comments (7) 
Themocracy