Da.
Iniţial, atât am vrut să scriu, după modelul Bobby Voicu, dar mi-am dat că ar fi mai ok să povestesc nişte chestii cu cei care mai dau câte-o geană pe-aici.
Înainte de toate, vreau să mai menţionez încă o dată faptul că m-am mutat în Bucureşti. Încă mai sunt persoane care nu ştiu acest lucru. Nu că ar fi foarte important, da’ zic şi eu aşa, să mă aflu-n treabă. Aşadar, stimabili amici capitalişti, dacă vreţi să bem o bere, să ştiţi că nu mi-am schimbat numărul de telefon, iar adresa de email vă stă la îndemână pe blog. Ah, iar amicele capitaliste de asemenea sunt sfătuite cu căldură să mă invite la o cafea/ceai/sex fără obligaţii 
de asemenea ştiu cum să dea de mine 
Ok, acum că am clarificat acest aspect, să vă povestesc mai multe despre cum s-a întâmplat totul.
Poate că o să pară un clişeu ceea ce urmează să scriu, dar nu am niciun motiv pentru care să nu fiu sincer pe blogul propriu şi personal.
Am fost omul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit
Cred că ăsta a fost cel mai important aspect al începutului acestei colaborări. Faptul că s-a ivit o oportunitate de care am aflat la timp şi de care am profitat. Însă nu pot spune că a fost noroc chior, pentru că mi-a luat ceva timp să ajung la nivelul de cunoştinţe pe care-l am acum. Cunoştinţe în sensul de oameni pe care să-i cunosc.
Am fost în stare să editez un CV…
…în conformitate cu regulile bunului simţ; întâmplător sau nu, mi-au trecut prin mână o serie de CV-uri ale unor oameni cu pretenţii, ca să zic aşa, de care nu am rămas deloc impresionat. Tocmai invers, de fapt. Citisem de curând undeva că CV-urile sunt over-rated şi că nu merită să-ţi baţi capul cu chestia asta. Corect. Dar să ştiţi că şi profilul de LinkedIn se numeşte tot CV dacă mă întrebaţi pe mine. Da, poate că eu prefer un LinkedIn faţă de un Europass, dar ideea e aceeaşi: într-un fel sau altul tot trebuie să te prezinţi cumva celui care te vrea în echipa lui.
Am fost în stare să leg 2 vorbe, 3 minciuni în limba engleză
Limba română e o limbă frumoasă până când te apuci să traduci nişte expresii din engleză când îţi dai seama cât timp pierdem noi cu exprimări pompoase pe când vecinii de continent de la Vest rezumă toată treaba asta în maxim 5-10 cuvinte. Şi când te gândeşti cât se pune accent pe împopoţonarea inutilă a propoziţiilor în şcoala generală, mai mai că te ia cu ameţeală şi dureri de cap. Lăsând asta la o parte, acum înţeleg eu de ce voiau ai mei când eram în clasa a2-a, să mă trezesc eu în fiecare sâmbătă la ora 10 pentru a merge la pregătire suplimentară pentru limba engleză. Ok, nu-s native speaker, dar mai rup şi eu o boabă pe ici pe colo.
Am ştiut să fac faţă şi unei situaţii neaşteptate
Nu mereu totul merge aşa cum îţi plănuieşti acasă. Nu ştiu voi, dar eu la niciun interviu nu am avut ca primă întrebare: cine-i antreprenorul tău preferat şi de ce?
Am uitat de scuzele pe care şi le găseşte toată lumea
„N-am timp”, „nu mi se oferă nicio şansă”, „în ţara asta nimic nu merge”, „toată lumea se angajează pe pile”, „România e o ţară de căcat”, „nu găsesc nimic de muncă”, etc. M-am săturat până-n gât de oamenii care nu fac altceva decât să se plângă de condiţia lor. Ştiţi ce? Mai scutiţi-mă! Want something? Go get it!
Am făcut nişte sacrificii
M-am mutat din oraşul în care am locuit aproape 20 de ani, în care m-am născut şi în care am crescut. Mi-am lăsat în urmă oameni dragi, câinele şi, aşa cum e el, bun sau rău, oraşul meu. Am plecat dimineaţa la 8 de-acasă ca să mă întorc la 3 sau 4 noaptea, doar pentru un scurt pui de somn, pentru că la 8 a trebuit să fiu iarăşi pe baricade. (mamă, dacă citeşti rândurile astea să ştii că glumesc, eu de fapt dorm cel puţin 9 ore pe noapte şi chiar am mai pus câteva kg în plus 
ziceam şi eu aşa… doar ca să fac impresie). Toate astea pentru a-mi urma un vis şi pentru a face ceea ce vreau. Şi toate s-au întâmplat pe principiul „Go big or go home”.
La finalul acestui articol vreau să trimit un gând bun spre toţi cei care mi-au fost alături în ultimele 2 luni de zile în care viaţa mea s-a schimbat în proporţie de aproape 90%. Nu vă menţionez pe toţi, că sigur uit pe vreunul şi mi-ar fi ruşine de asta. Vă ştiţi voi foarte bine: sunteţi voi, cei care mi-aţi fost alături când eram un car de nervi, când eram frânt de oboseală, când nu înţelegeam de ce, când „trebuia să intre nişte bani şi ăştia de la bancă procesează mai greu op-urile”, când nu ştiam ce să fac, când nu ştiam unde să mă duc şi aşa mai departe. Voi, cei care aţi ştiut că o vorbă bună la momentul potrivit face mai mult ca orice.
Gata, închei aici aceste rânduri, pentru că voiam să fac un articol foarte protocolar şi foarte profesional, dar bag de seamă că mi-era mai dor decât credeam să scriu câteva rânduri pentru cei apropiaţi decât pentru tot poporul. La urma urmei, de-aia am un blog personal.
PS: m-am gândit să vă arăt şi cum arată noile mele cărţi de vizită
Comments (0) 
Themocracy