Posts tagged: vise

Leapşa – Top 10 maşini

By , 27 - July - 2010 23:05

Trecut-au anii… şi vremea, şi timpul şi BAC-ul şi totodată, multă apă pe Jiu de când nu am mai publicat nimic pe-aici. M-am îndeletnicit cu altele, mai frumoase, mai urâte, mai slăbuţe, mai plinuţe, cert e că de-acum înainte cică am terminat-o cu joaca, sunt pe picioarele mele, tre’ să devin serios. Aşa o fi…

Mă ruga Sorin acum multă vreme, prin primăvară, să-i povestesc şi lui, şi vouă, despre top 10 maşini pe care mi le-aş dori. Acum, nu ştiu voi, dar eu sunt bolnav rău de boala asta, cam de un an de zile, de când am devenit posesor al cardului roz în portofel. Până atunci eram foarte dezinteresat de subiect, nu de puţine ori fiind sceptic atunci când mi s-a cerut părerea cu privire la achiziţia unei maşini. Acum? Acum cred că e primul lucru pe lista mea de achiziţii de valoare :-) A devenit un hobby, e şi normal să aibă prioritate!

Tot mă gândesc de vreo 10 minute de când scriu dacă să vă povestesc despre maşini pentru extratereştrii, gen Morgan Aero sau ceva similar. O să abordez deocamdată subiectul din perspectiva unui pământean, lăsând pe seama discuţiilor eventuale alte sugestii.

O să încep cu locul 10, pentru a lăsa pe final ce-i mai frumos, unde se regăseşte maşina pe care am făcut şcoala de şoferi: un Renault Megane 2, motor de 2L diesel. Sedan, ori nu, maşina asta mă încântă din multe puncte de vedere. Se conduce frumos, puternică, nervoasă când trebuie, e manevrabilă, şi nu în ultimul rând e spaţioasă. Pe cuvânt de onoare că te gândeşti la un king-size bed când vezi ce banchetă are şi cât loc ai pentru picioare, mai ales dacă pasagerul din faţă sau şoferul sunt scunzi de înălţime sau dacă scaunele din faţă sunt lăsate jos :D nu vă mai gândiţi la prostii, obsedaţilor! Continue reading 'Leapşa – Top 10 maşini'»

BMW Joy Days

By , 27 - October - 2009 0:14

140px-BMW_logoBMW. Şi de-atunci lumea nu mai e la fel!

Trebuie să recunosc, nu am condus niciodată un BMW. Nu am avut încă plăcerea să turez un 320d sau un 525. Am beneficiat însă de câteva ori de privilegiul de pasager al acestor maşini pe care personal le consider una din bijuteriile cu care orice bărbat adevărat ar trebui să se mândrească în viaţă. Măcar odată. It’s a must!

Joia trecută a avut loc la Piteşti lansarea unor noi modele BMW, în cadrul evenimentului BMW Joy Days. Genul de eveniment care să merită numele de “lansarea BMW Seria 5 Gran Turismo şi BMW X1″. Vorbim de nişte modele de clasă, cu preţuri şi dotări pe măsură. Modele după care întorci capul pe stradă şi exclami: wow! indiferent dacă eşti sau nu pasionat de maşini. Continue reading 'BMW Joy Days'»

Fata din vis

By , 12 - June - 2009 14:31

Aseară m-am uitat de la 2 şi ceva până când am adormit la New in town. La un moment dat, mi s-a rupt filmu’ şi am adormit buştean, cum obişnuiesc să fac de cele mai multe ori la filmele vizionate la ore târzii în noapte. Cred că a fost pe la jumătatea filmului.

Şi totuşi, nu asta e cel mai important lucru pe care vreau să-l zic. Partea interesantă e visul de care am avut parte. De la o vreme, visez tot felul de tâmpenii: rude aflate în dificultate, oameni care au murit, oameni care fac lucruri nefireşti… coşmaruri care mă fac să mă trezesc cu noaptea în cap (5-6 dimineaţa) şi cu mintea vraişte. Seara trecută a fost altfel.

Am visat că eram la mine acasă, doar că peisajul din jur era unul de munte. Casa mea părea o cabană la munte, înconjurată de-o pajişte cu iarbă verde luminată slab de o lună plină şi de un cer plin de stele, cu nori rari, de un mov aparte. Mă simţeam foarte bine acolo, chiar dacă nu făceam altceva decât să stau în picioare şi să mă uit în jur. Frumos, foarte frumos locul respectiv!

Înăuntru cred că era o petrecere, pentru că la un moment dat au ieşit trei fete afară. Pe două dintre ele nu am reuşit să le disting, încă cea de-a treia era o roşcată cu pielea albă şi îmbrăcată în haine de culoare închisă. Nu ştiu cum s-o descriu mai bine, însă cert e că era cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată. Nu ştiu ce-o făcea aşa specială, însă arăta ca un înger.

A vrut la un moment dat să-mi vorbească, însă s-a oprit şi m-a îndrumat înăuntru, alături de ea (fără celălalte 2). Am păşit în interior şi… m-am trezit. Pe jumătate, ce-i drept, pentru că imaginea a devenit neclară, fiind undeva la limita între somn şi trezire. Am încercat din răsputeri să aflu cum o cheamă, s-o întreb ceva, dar nu am reuşit să scot niciun cuvânt. M-am simţit neputincios când m-am trezit şi am continuat să stau cu ochii închişi, să adorm iar. Fără succes însă.

Nu obişnuiesc să cred în vise, însă au fost câteva dăţi în care am visat chestii care mi s-au întâmplat peste ceva vreme. Am visat la un moment dat drumul pe care m-am dus vara trecută la o cabană, fără să am habar de existenţa acelui loc. Şi semăna perfect!!! Apoi am visat o chestie pe care am văzut-o la Rânca în iarna asta. Pe mine mă lasă mut astfel de momente şi nu ştiu ce să mai cred.

Azi a fost o zi în care am fost marcat de acest vis şi am încercat să îmi dau seama de unde aş fi putut s-o cunosc eu pe fata din vis. No luck…

Are cineva vreo idee ce însemnătate ar putea avea acest vis?

Azi mă duc la mare

By , 6 - February - 2009 10:14

E cald afară. E frumos şi e soare şi eu mă gândesc la mare. Cum situaţia financiară e mai mult decât bună (am luat salariu + primă) mă gândesc la un trip. Constanţa HERE I COMEE!!!!!!!!

marevine-valubest-chick

Acum, să-mi dea şi mie cineva două palme să mă trezesc la realitate :)

Comercianţii de vise

By , 3 - January - 2009 6:15

V-a plăcut Crăciunul?

E o întrebare la care aş vrea un răspuns, pentru că am o vagă bănuială că răspunsurile sunt variate. Sunt oameni care apreciază Crăciunul pentru că au amintiri plăcute din trecut şi alţii care îl apreciază pentru că atunci îşi formează nişte amintiri plăcute, care să contrasteze cu ceea ce ştiau ei până atunci. Primii sunt oamenii fericiţi, care de Crăciun sunt şi mai fericiţi, pe când cea de-a doua categorie îi reprezintă pe cei care încă învaţă să fie fericiţi.

În ziua de azi, avem o multitudine de opţiuni cu privire la fericirea pe care cu toţii ne-o dorim. Avem o multitudine de opţiuni care reflectă diversitatea societăţilor în care trăim. Şi tocmai diversitatea asta mă sperie, fiincă ajung să citesc despre metode care nu mă fac deloc să văd cu ochi buni evoluţia prin care mă aştept să trec eu şi cei pe care îi cunosc. Am citit de curând un articol pe TechCrunch (link) legat de cadouri virtuale. Şi cum pentru orice cadou trebuie să plăteşti într-un mod sau altul, cadourile despre care se vorbea acolo erau plătite cu bani reali. Pe scurt, plăteai ceva ce nu primeai niciodată. Plăteai pentru un vis. Titlul acestui articol este comercianţii de vise şi voi încerca în rândurile de mai jos să exemplific pe cât posibil comercianţii de vise din jurul meu şi de care am auzit..

Când a fost ultima oară când aţi dăruit o plantă sau o floare cuiva drag? Nu mai sunt la modă florile actuale? E o ruşine să te plimbi cu un trandafir în mână? E mai sexy o porcărie idioată care ajunge să se piardă într-un final printr-o pungă de gunoi sau pe stradă, când se grăbeşte undeva, decât o carte şi-o felicitare?

Fotografiile sunt asigurate de Cătălina, căreia trebuie să-i mulţumesc pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine.

Azi am văzut la Realitatea, într-unul din puţinele momente în care mă uitam la TV, că americanii îi câştigă pe afgani de partea lor pentru că le oferă Viagra. Sunt lideri musulmani trecuţi de mult de prima tinereţe, cu un harem de întreţinut care colaborează cu americanii şi le oferă informaţiile de care au nevoie pentru câteva pastile de Viagra. Americanii le oferă visul, iar ei, întocmai unui câine mort de foame, sar şi sfâşie prada, uitând de alte valori. Nu, nu consider că ei greşesc şi că ei se folosesc greşit de afgani, dar problema e că şi noi facem în mare parte aceleaşi greşeli: ne focusăm pe ceea ce ne lipseşte şi ne lăsăm hrăniţi cu vise, uitând ceea ce avem.

De prin august se tot discută despre criza economică mondială, acea apocalipsă care urmează să vină şi să ne înghită pe toţi. La fel cum s-a vorbit şi de LHC, la fel cum s-a întâmplat şi în 2000 şi tot aşa. Ne place să ne hrănim cu vise şi apoi să ne plângem că trăim într-o lume rea, dar niciodată nu ne punem problema de ce e aşa. E mişto să minţi şi să te laşi minţit, dar ideea e că toate trebuie să aibă o limită, altfel… e cam nasol :) Era o chestie interesantă într-un terminal de Ubuntu, care după ce te logai ca administrator (root), îţi spunea:

With great power comes great responsability

Mai ţin cont oare cei din ziua de azi, care au putere asupra viselor şi dorinţelor maselor, de zicala de mai sus? Rezolvă ei oare prin CSR (corporate social responsability) toate problemele create chiar de ei? Tare mi-ar plăcea să existe mai mulţi ca Sandra, care să renunţe la campaniile de imagine făcute în momente inoportune, pentru a se dedica mai degrabă acţiunilor cu rezultate palpabile, nu viselor şi iluziilor.

Şi pentru că uneori, şi eu am nevoie de vise, permiteţi-mi să visez la:

  1. ziua în care Coca Cola o să ofere o consultaţie gratuită la stomatolog la 10 baxuri de suc cumpărate şi un set complet de analize la 50 de baxuri. aşa… preventiv
  2. ziua în care Cosmote o să-mi ofere 500 de minute gratuite pentru minutele în care m-am chinuit să îi înţeleg pe interlocutorii mei (probleme datorate compresiei folosite şi infrastructurii depăşite de numărul mare de clienţi)
  3. ziua în care unii profesori o să înţeleagă faptul că materia lor nu e cea mai utilă unei anumite persoane, indiferent cât de tare şi-ar dori ei s-o promoveze şi în schimb pentru toţi nervii pe care mi i-au făcut, să-şi ceară scuze şi să-mi ofere un zâmbet
  4. ziua în care poliţistul român o să-mi dea amendă pentru că am încălcat legea cu zâmbetul pe buze şi eu să mă duc s-o pătesc ASAP, doar datorită modului în care el mi-a explicat unde am greşit.
  5. ziua în care cei din politică o să-şi ceară scuze pentru faptul că s-a folosit de blogosferă în campania electorală, urmând ca mai apoi să treacă pe linie moartă acest mod de comunicare

Am devenit şi eu un comerciant de vise? Bine măcar că eu nu vă cer bani pentru a citi ceea ce scriu aici :)

Panorama Theme by Themocracy