Asta am vrut, asta am! Plecări peste plecări. Weekendul trecut la Blogoree Meeting în Bucureşti, weekendul ăsta la munte, în excursie. Târgovişte, oraşul trollului, Valea Prahovei şi nu în ultimul rând, Braşovul, oraşul scorpiei #1 pe care am întâlnit-o vreodată, da’ pe care o iubesc la fel cum o iubesc pe mama (vezi acu’ să ţi-o iei în cap!). La mulţi ani cu ocazia asta!
Ideea e că atunci când îţi doreşti ceva mult… şi-ţi doreşti frate, nu glumă, începi să faci din ce în ce mai multe să ţi se îndeplinească visul. Iar la un moment dat, culegi roadele a ceea ce ai sădit. Fie vreo excursie, fie vreo plecare pe mai ştiu eu unde şi iar mă găseam în situaţia de a face bagaje, de a face itinerarii, de a-mi plănui legături de tren sau de autobuz. Iniţial, e frumos, mai ales când e în stadiul de idee. Pfoai, îţi faci atâtea planuri şi dacă intervine ceva, îţi piere absolut orice formă de entuziasm.
Spre exemplu, în Bucureşti mai aveam un motiv să mai ajung, pe care am preferat să-l ţin doar pentru mine. Şi când nu l-am mai avut, practic m-am dus că era deja totul stabilit şi nu era frumos din partea mea să mă retrag. Nu regret, doamne fereşte! Poveste ca asta, nu mai auzeam eu dacă nu mă duceam 
) Mă rog.
Aşa şi aici. Iniţial, planul era să am compania bunului meu prieten, Sandu în această excursie. Ştiţi şi voi probabil cum e să aveţi compania persoanelor pe care nu le suporţi : manelişti, foşti manelişti, actuali emuişti sau tocilari/tocilare. Ce dracu’ să fac frate? Că nici de citit n-am nimic de citit, nici muzică nouă nu prea mai am pe telefon şi bateria la laptop nu ţine decât 3 ore, cu indulgenţă. Nimic. Fac poze. Stau şi mă gândesc la tot felul de căcaturi şi-mi frec minţile în aşa hal încât o să ajung în Craiova mai îngândurat decât am plecat, cu ~300 RON mai sărac şi probabil obosit frânt (+nervos).
Ideea e că atunci când n-am nimic de făcut, mă gândesc la ceva. Acel ceva denaturat, îl întorc pe toate feţele şi până la urmă ajung tot la o concluzie contradictorie şi la vreo imagine apocaliptică. Mă liniştesc într-un final, da’ puii mei, intervine plictiseala la un moment dat.
Oricum, ce-ar trebui să înţelegeţi voi din însemnarea asta: plec şi weekendul ăsta. Plec acolo unde probabil n-o să am internet, dar o să am jucăria cu mine, deci voi continua să mai scriu una alta. Nu de alta, dar altă modalitate de a-mi aduce linişte sufletească nu am. Scrisul e una din puţinele activităţi care mă mai linişteşte.
N-o mai lungesc. Aveţi grijă de voi, nu faceţi prostii, că poate involuntar faceţi rău altora care nu merită. Toate cele bune..
PS: probabil sunt pe drum acum. însemnarea e scrisă seara trecută.
Comments (4) 
Themocracy