Posts tagged: wifi

Zapp Easy

By , 6 - January - 2009 23:14

zapp-easy1

Aşa arată noul Zapp Easy. Dacă aveţi impresia că l-aţi mai văzut undeva, aruncaţi o privire aici, la BlackBerry 8320 Curve. Am reuşit să pun mâna pe el, să mă joc puţin cu el şi să văd ce poate să facă.

Cuvântul de bază pentru Zapp Easy şi noul lor terminal este adaptare. Au adaptat un concept la piaţa locală, au adaptat serviciile la cerinţele publicului, au adaptat meniul la nevoile de simplitate ale utilizatorilor, au adaptat tot !!! Până în secunda de faţă, Zapp Easy este pentru mine primul terminal mobil creat având în vedere doar piaţa din România care îşi va atinge publicul ţintă şi target-ul de vânzări dacă promovarea o să fie pe măsura funcţiilor implementate.

Telefonul produs de Ubiquam vine cu un modem EVDO 2,4 Mbps, aşa cum sunt obişnuiţi toţi clienţii Zapp de până acum: terminale capabile să se conecteze la internet, indiferent de locaţie. Dacă stau puţin să mă gândesc, Zapp a fost primul în România care a dat la pachet cablu de date pentru telefoane, indiferent de restul funcţiilor implementate, pornind astfel un trend printre utilizatori (altfel spus, educând piaţa). Tot la capitolul conectivitate, telefonul o să aibă Bluetooth. Nu vă gândiţi la WIFI pentru că momentan, este o funcţie inutilă în condiţiile în care hotspot-urile sunt mai rare decât poliţiştii din intersecţii. Sper să compenseze la tarifele de conectare la internet şi să ofere trafic nelimitat la un preţ rezonabil.

Agenda are o capacitate de 500 de contacte complexe, fiind capabilă să memoreze mai multe numere de telefon, adrese de email, fotografii pentru fiecare contact şi ringtone-uri personalizate. Asta gâdilă orgoliul oricărui utilizator care vrea personalizarea mobilului său într-o manieră elegantă. Din aceiaşi categorie de funcţii, pot enumera un calendar şi posibilitatea de a înregistra voice memo-uri.

La capitolul entertainment, există un mp3 player şi-un mp4 player, capabil să redea videoclipuri atât în format 4:3 cât şi 16:9 (widescreen :) ) ). Împreună cu MicroSD-ul de un 1Gb aflat în pachetul de iniţial, cred că e mai mult decât suficient, dat fiind faptul că telefonu nu este dotat cu cameră foto. Compensarea pentru lipsa camerei foto vine de la tastatura full qwerty pe care poţi tasta rapid, în voie. Mie mi-au trebuit 30 de secunde să mă obişnuiesc şi apoi scriam chiar mai repede decât pe vechiul meu Sagem MYX 1. Adio T9, adio probleme la cuvintele care nu sunt în dicţionar. Tastatura se poate folosi foarte bine la editarea sms-urilor şi la email-uri.

Fiindcă am atins un punct sensibil, voi acorda mai multe rânduri acestei funcţii: clientul de email. Pentru că vorbim de un telefon destinat unui public ţintă educat în ceea ce priveşte gadget-urile şi telefoanele, s-a simplificat enorm de mult procesul de configurare a conturilor de email prin predefinirea setărilor pentru serviciile principale de email folosite în România: Yahoo! Mail şi Gmail. Pe lângă asta, Zapp îşi promovează şi Zapp Mail, o soluţie proprietară la care pe mine mă atrage doar notificarea gratuită prin SMS atunci când primeşti un email nou.

Tot în categoria surprizelor plăcute se înscrie şi clientul de IM multi-platform: Yahoo! Messenger, MSN şi Gtalk din câteva taste. Desigur, nu-i nevoie să configuraţi prea multe în afară de cont şi parolă :) Aş putea spune că poate să înlocuiască fără probleme un Pidgin rulat pe un netbook, deoarece e mai stabil şi tradus în limba română.

Şi dacă tot vorbim de un terminal (doar) pentru piaţa din România, îşi mai aduce cineva aminte de Happy Fish? Da, happyfish.ro sau televiziunea generaţiei 3 minute. Dacă în România, Youtube = UCG de proastă calitate, material pentru cocalari.com, Happyfish.ro hrăneşte publicul cu conţinut video de calitate, profesionist, livrat într-o manieră care ar trebui să-i facă invidioşi pe responsabilii cu site-urile marilor canale de televiziune din România (Antena3, Realitatea TV, etc.). Zapp Easy conţine o aplicaţie denumită Happy Fish, preinstalată, care permite redarea emisiunilor oriunde te-ai afla. Televiziune de calitate la purtător, calitate net superioară la ceea ce ni se livrează pe sticlă în fiecare seară. Sper cu ocazia asta să aud mai puţini vorbind la colţ de stradă de OTV, Badea, Prigoană, Gâdea şi/sau Ciutacu. Deh… există Dumnezeu şi în media :)

Zapp Me este o un portal cu conţinut plătit, accesul fiind realizat de asemenea tot printr-o aplicaţie proprietară, preinstalată. Competitor pentru Orange World şi Vodafone Live.

Acrobat Reader este ultimul program preinstalat cu care eu m-am jucat, fiind excelent pentru momentele în care ai un document de citit şi eşti plecat. Mereu m-am întrebat: cu ce mă ajută pe mine Word-ul sau Excel-ul pe mobil? Pentru vizualizarea unui document? Dacă da, atunci de ce există funcţie de editare? Eu vreau decât să citesc pe mobil, că nu sunt nebun să mă apuc să scriu documente importante pe ecrane cât degetul. Şi dacă am chef să notez ceva, o fac prin email şi salvez ca draft sau trimit unui prieten cu care pot lega o conversaţie pe acea temă. În mod cert, nu fac un document .doc sau cu atât mai puţin, nu mă apuc de făcut tabele excel. Şi Acrobat Reader + un PDF e soluţia care pe mine personal mă mulţumeşte la nivelul de tehnologizare la care am ajuns în momentul de faţă.

Mai jos, aveţi câteva poze, mai puţin reuşite din punct de vedere calitativ. Nu ştiu dacă să dau vina pe cameră sau pe rapiditatea cu care au fost făcute. Trebuie să îi mulţumesc lu’ Markus pentru ajutorul acordat, fără de care n-aş fi putut scrie acest articol. Dau berea cu prima ocaziune ;)

Zapp Easy încape într-o palmă

Zapp Easy încape într-o palmă

zapp-easy4

Slotul pentru cablu de date şi alimentare şi jack-ul mini pentru hands-free

Enter şi un scroll

Slotul pentru card, Enter şi un scroll

zapp-easy5

Se poate observa difuzorul

În concluzie, Zapp Easy sau cum o să se numească acest terminal când o să fie disponibil publicului larg vrea să readucă Zapp-ului gloria vremurilor în care la televizorul vedeam un puştiulică frezat şi gelat, care conecta un cablu de date la un telefon, aducând internetul într-un desktop. Acum, acel puştiulică a plecat de-acasă şi are nevoie de mobilitate, de tastatură full querty, messenger, email şi televiziune la purtător.

Martin Varsavsky în NY Times

By , 25 - May - 2008 17:12

Aici găsiţi un excelent articol despre Martin Varsavsky (cunoscutul antreprenor argentinian aflat în spatele reţelei mondiale WiFi, FON) scris de Daniel, preluat din ediţia online a New York Times. Felicitări pentru această însemnare!

Colaborare blog – editor

By , 22 - May - 2008 18:09

După cum bine ştiţi, acum ceva vreme am deschis primul blog din România care acoperă nişa WIFI-ului. Primul blog de genul ăsta scris în limba română. Iniţial am crezut că pot face faţă singur la tot ceea ce presupune să menţii un astfel de blog la zi, însă m-am cam supra-apreciat. Rezultatul se vede cel mai bine dacă vizitaţi blogul în cauză: ultima însemnare datează de hăhăhă… iar din punct de vedere statistic, cei 5 vizitatori rătăciţi din Google ies imediat văzând acest vid informaţional.

În ce constă propunerea mea: editor pe wifiromania.net.

Fişa postului: preluare ştiri din domeniul WIFI din diverse surse (pe care le pun eu la dispoziţia celor interesaţi) şi scrierea de articole având ca subiect domeniul WIFI

Câştiguri: pentru moment, singura răsplată sunt mulţumirile mele şi-o bere (două, trei, zece) asigurată (asigurate) cu prima ocazie. depinde de voi, cei care scrieţi cum o să crească acest blog

Cerinţe minime: 15-30 de minute zilnic acordate acestui proiect. nu o să fiţi singurii care vor scrie, deja am mai contactat câteva persoane şi echipa nu va avea un număr fix de membrii. cunoaşterea limbii române este de asemenea o chestie importantă. sh, tz şi alte aberaţii gramaticale nu vor exista pe acel blog.

Deja am contactat câteva persoane cu privire la această colaborare. Le mulţumesc celor care au răspuns deja. Cei care încă n-au făcut-o, îi rog să îmi scrie cât mai curând. Aşadar, cineva interesat?

O nişă neacoperită

By , 15 - April - 2008 12:04

Da, este o nişă neacoperită. Dacă aveţi curiozitatea să căutaţi pe Google folosind cuvintele cheie wireless blog nu mă credeţi pe cuvânt când vă spun că n-o să vă placă ce vedeţi. E vorba de câteva articole legate de experienţele personale ale fiecăruia în acest domeniu. Nimic despre WiMAX, nimic despre FON, nimic despre dispozitive, oferte şi toate cele. Bun, poate nici piaţa din România nu e atât de dezvoltată, spuneţi voi. Atunci, despre topicul ăsta ce spuneţi? 20 de pagini de forum, din februarie până în ziua de azi, despre un subiect de nişă slab dezvoltată. Aşadar, credeţi că nu are priză la public acest subiect?

Probabil nu s-a scris aşa mult despre asta din simplul motiv că nu există nici afară cine ştie ce bloguri despre wireless, iar marii bloggeri români, nu pot copia cuvânt cu cuvânt de-acolo. Ştiţi voi cum se face treabă în România: lasă bă, e pe net, e moca, la liber. Pyuric a scris frumos despre treaba asta, legat de ziariştii de monden, dar treaba se aplică în mai multe domenii de activitate. Nu se mai merită să rescriu eu acel articol.

Aşadar, începând de astăzi, vreau să readuc la viaţă wifiromania.net şi să fac din acest blog primul blog din România destinat acestei nişe neacoperite. Cei interesaţi despre acest subiect, sunt rugaţi să mă contacteze. Voi începe recrutarea de bloggeri în curând. Aş avea rugămintea la voi să binevoiţi să daţi vestea mai departe, că nu se ştie niciodată de unde sare iepurele.

Salutari din Gara de Nord

By , 12 - April - 2008 11:14

Băi, ăştia au înnebunit! Pleacă trenu’ cu 5 minute întârziere din craiova şi ajunge în bucureşti cu un sfert de oră mai devreme. Căcat. Deja traficu’ şi-a făcut simţită prezenţa. Se merge bară la bară. Apropos: ştiţi care-i cea mai tare modalitate de a face bani?

  • Ajutaţi-mă şi pe mine cu nişte bani
  • Am şi eu nevoie de 1,7 lei ca să ajung şi eu la spital, vă rog frumos, puteţi să mă împrumutaţi şi pe mine?

Net wifi în Gara de Nord, la MC Donalds. Ăştia care n-aveţi stare offline. Aşa ca mine :”> . Gata, că nu mai am baterie!

Panorama Theme by Themocracy